Lotul olimpic național de matematică va fi selectat în cadrul Olimpiadei „Gazeta Matematică”, cu primele etape în februarie – anunță Societatea de Științe Matematice, după ce Ministerul a suspendat competițiile școlare

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Olimpiada de matematică va fi organizată anul acesta de Societatea de Științe Matematice și se va numi „Olimpiada Națională Gazeta Matematică”, anunță organizația condusă de matematicianul Radu Gologan. „Ultima etapă, echivalentă etapei finale a olimpiadei naționale școlare, va furniza și elevii calificați la probele de baraj pentru alcătuirea loturilor naționale de matematică”, se arată într-un comunicat al Societatea de Științe Matematice din România (SSMR).

Anunțul vine după ce Ministerul Educației din România a decis anularea tuturor olimpiadelor și concursurilor școlare pe care le organiza, din cauza pandemiei COVID-19. Ordinul de ministru care amână pentru anul școlar 2021-2022 competițiile școlare, activitățile educative, școlare și extrașcolare a fost semnat de Monica Anisie pe 3 noiembrie, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. 

SSMR precizează acum că „primele etape, destinate masei largi de elevi, vor avea loc în lunile februarie și martie și se vor desfășura online, sub coordonarea Filialelor locale ale Societății de Științe Matematice, cu implicarea profesorilor de la clasă și a catedrelor de matematică din școli”.

Anunțul integral al Societății de Științe Matematice din România

„Ca urmare a hotărârii Ministerului Educației și Cercetării de a suspenda, din motive medicale, olimpiadele școlare, Consiliul Director al Societății de Științe Matematice a decis organizarea unui concurs național, numit Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”, după numele primei competiții de matematică școlară, desfășurată începând din 1902, Concursul Gazetei Matematice.

Olimpiada Națională „Gazeta Matematică” își propune:

  • identificarea, încurajarea și promovarea elevilor pasionați de matematică (etapele inițiale);
  • stimularea studiului matematicii (etapa regională);
  • dezvoltarea competitivității, a talentului și a înaltei performanțe (etapa finală).

Primele etape, destinate masei largi de elevi, vor avea loc în lunile februarie și martie și se vor desfășura online, sub coordonarea Filialelor locale ale Societății de Științe Matematice, cu implicarea profesorilor de la clasă și a catedrelor de matematică din școli.

Următoarea etapă se va organiza regional, online sau în centre de examen, în funcție de evoluția sanitară din țară, sub coordonarea comisiilor regionale ale Filialelor SSMR, respectiv a Comisiei Naționale. Ultima etapă, echivalentă etapei finale a olimpiadei naționale școlare, va furniza și elevii calificați la probele de baraj pentru alcătuirea loturilor naționale de matematică.

Conducerea SSMR”

Descarcă de aici anunțul SSMR

Informații de background

Toate olimpiadele școlare și concursurile au fost amânate pentru anul școlar viitor. Ordinul de ministru care prorogă pentru anul școlar 2021-2022 competițiile școlare, activitățile educative, școlare și extrașcolare a fost semnat de Monica Anisie pe 3 noiembrie, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. 

Ordinul nr. 5924/2020 obținut de Edupedu.ro amână pentru următorul an școlar aplicarea prevederilor Ordinului nr. 3035/2012 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare.

Metodologia-cadru amânată definește “competițiile școlare” drept olimpiadele școlare și concursurile, organizate pe discipline de învățământ, interdisciplinare, multidisciplinare, transdisciplinare/calificări și domenii de pregătire profesională, concursuri de creație, concursuri și festivaluri cultural-artistice, campionate și concursuri sportive școlare pentru elevi. 

Olimpiadele școlare sunt competiții școlare de excelență bazate pe studierea uneia sau a mai multor discipline predate în sistemul formal de învățământ, adresându-se elevilor cu aptitudini și performanțe înalte în domeniul matematicii și al științelor, al limbii și literaturii române, al limbilor și al literaturilor materne și al limbilor moderne, al disciplinelor din ariile curriculare om și societate, arte, sport și educație fizică, tehnologii, lingvistică, astronomie și astrofizică și la care pot participa elevi din toate județele țării și municipiul București. Excepție fac olimpiadele din domeniile artelor, tehnologiilor, religiei, limbilor moderne și a celor destinate elevilor aparținând minorităților naționale din România, cazuri în care competiția se consideră națională dacă participă elevii din toate județele/sectoarele municipiului București în care se asigură studiul/școlarizarea pentru disciplinele/domeniile de studiu/pregătire profesională pentru care se organizează competiția respectivă”, se arată în Metodologia prorogată pentru anul școlar 2021-2022.

Același act definește concursurile școlare drept “competiții la care participă elevii din minimum 50% din județele țării și municipiul București, concursuri organizate pe discipline de învățământ, interdisciplinare, multidisciplinare, transdisciplinare, calificări și domenii de pregătire profesională, concursuri de creație, concursuri și festivaluri cultural-artistice, campionate și concursuri sportive școlare pentru elevi. Excepție fac concursurile școlare din domeniile artelor, tehnologiilor, religiei, limbilor moderne și cele destinate elevilor aparținând minorităților naționale din România, cazuri în care concursul se consideră național dacă participă elevi din minimum 50% din județele/sectoarele municipiului București în care se asigură studiul/școlarizarea pentru disciplinele/domeniile de studiu/pregătire profesională pentru care se organizează concursul respectiv”.

În fiecare an școlar, listele competițiilor școlare (olimpiade și concursuri) sunt aprobate prin ordin al ministrului educației naționale, iar graficul de desfășurare a competițiilor școlare este aprobat de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar și de secretarul de stat pentru învățământ în limbile minorităților naționale. În lista competițiilor școlare internaționale este precizată și clasificarea acestora în următoarele categorii: categoria I – competițiile desfășurate la nivel mondial, respectiv categoria a II-a – competițiile desfășurate la nivel european sau regional”, se arată în metodologia-cadru.

Vezi aici Ordinul nr. 3035/2012 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare, amânat pentru anul viitor

Citește și:
Bogdan Teodorescu, olimpic la astronomie: Decizia ministerului de a nu mai organiza olimpiadele în acest an lovește în elevii de la XI-a și de a XII-a
Olimpiadele să fie organizate online de societățile științifice – apelul lansat de Societatea de Științe Matematice din România: “Nu putem lăsa deoparte pregătirea de excelență a copiilor dotați”
Andrei Bâra, student olimpic: Anularea olimpiadelor școlare este o nedreptate uriașă. Foarte mulți copii se ambiționează doar datorită concursurilor, așa se ridică deasupra nivelului standard
DOCUMENT Olimpiadele școlare și toate concursurile, competițiile și activitățile extrașcolare au fost amânate pentru anul școlar 2021-2022. Ordinul a fost semnat de ministrul Educației
Se suspendă olimpiadele școlare, în anul 2020-2021. Secretar de stat: decizia de a organiza doar anumite olimpiade online ar crea discriminare
Evaluarea online a elevilor. Recomandarea Ministerului Educației: Utilizarea de aplicații și platforme educaționale care permit construirea, administrarea testelor și raportarea rezultatelor în timp real
VIDEO Un milion de elevi români (peste 33%) fac școala exclusiv online – Monica Anisie / Nu avem informații că vreun profesor nu ar fi fost plătit, pentru că a refuzat să facă ore online – Luminița Barcari


3 comments
  1. Anul acesta avem două olimpiade de matematică: cea de pe platforma BRIO și cea a Gazetei matematice.
    Oare organizatorii nu au aflat că românii stau prost cu fair play-ul? Eufemistic spus.

  2. Asa ceva nu poate sa se intample sau daca se intampla nu inteleg cum poate sa fie implicat Ministerul Educatiei. Poate fi cel mult un concurs oarecare , sustinut on line.
    Tocmai prestigiul Gazetei matematice ar trebui sa il impiedice pe omul acesta sa organizeze astfel de facaturi, iar daca prestigiul nu face pentru el doi bani, ar trebui totusi o autoritate sa il impiedice.

    Decizia de suspendare/amanare/anulare a fost data tocmai pentru ca nu exista conditii adecvate pentru desfasurare.
    Pe de o parte nu este sigur din punct de vedere medical sa aduni deodată atatia participanti iar pe de alta parte nu pot fi asigurate conditii adecvate pentru sustinerea online a unui astfel de concurs.
    Ce credibilitate poate avea un concurs desfasurat in aceste conditii?
    Daca cineva iubeste cu adevarat Gazeta Matematica si sunt sigur ca suntem foarte multi, nu poate accepta ca aceasta Institutie sa gireze un astfel de concurs.
    Cine supravegheaza pe elevi ca sa nu se inspire?
    Acei profesori de la clasa sau de la centrele de concurs care ulterior sunt premiati daca au cat mai multi elevi la faza nationala?
    Nimeni nu are nimic impotriva unor concursuri scolare, dar desfasurarea lor on-line nu va fi corecta. Va fi o bataie de joc ca multe altele din tara aceasta.
    Dle Gologan asteapta domnule pana trece aceasta pandemie si nu terfeli in noroi numele unei reviste pe care au iubit-o atatea si atatea generatii!
    Chiar asa mari obligatii ai incat nu te poti abtine?
    Posteaza probleme mai multe si mai grele in GM si asa vei intretine flacara matematicii
    In aceasta etapa elevii deosebiti oricum lucreaza si isi cumpara in continuare si GM
    Sunt atatea grupuri de excelenta care lucreaza oricum cu sau fara sprijinul lui Gologan
    Selecteaza de acolo olimpici internationali, dar nu terfeli in noroi o astfel de competitie si mai ales nu implica GM in acest circ
    Aceasta revista nu este a celor ce o conduc vremelnic ci a generatiilor urmatoare
    Daca demersul deschis de dl. Gologan va fi pus in practica nu vad de ce Societatile de Fizica, Chimie, Astronomie, Istorie, Geografie, Biologie sau Informatica nu vor proceda si ele la fel. Si de ce n-ar face-o si cele de limbi clasice sau moderne?
    Unde ajungem?
    Daca putem sa organizam in mod clasic olimpiadele bine, daca nu, asteptam

  3. Și gum vrea domnul Gologan ca profesorii de la clasa sa supravegheze dacă nu cumva au ajutor acasă elevii în caz ca se menține scoala online?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
calendarul de depunere

Ministerul Educației prelungește calendarul de depunere a proiectelor pentru apelul „Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol”. Noua dată limită este 11 octombrie

Calendarul de depunere a proiectelor pentru apelul competitiv „Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol” în cadrul Reformei 7 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământ tehnic superior…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Verificarea vizelor de flotant din Constanța pentru înscrierea la școală are ca obiectiv realizarea unei situații „corecte a elevilor care în fapt nu locuiesc în apropierea școlilor”, spune Primăria. Câteva școli de renume au atras anual un număr mare de elevi care nu locuiesc în proximitate

Verificările polițiștilor de investigații criminale în cazul vizelor de flotant din Constanța emise pentru înscrierea la școală, au ca scop o analiză „corectă a elevilor care în fapt nu locuiesc…
Vezi articolul

Aberație birocratică de proporții solicitată școlilor din mai multe județe și București: să trimită fotografii cu „afișe” și din timpul înmânării cardurilor educaționale de 500 de lei pentru elevii care au nevoie de sprijin educațional pentru „a ilustra evoluția proiectului”, blocat în prezent – surse

Școlile din cel puțin trei județe și București trebuie să trimită fotografii cu „afișe expuse și documente justificative prin care să se dovedească prezentarea sprijinului educațional”, în valoare de 500…
Vezi articolul

Caz confirmat de meningită meningococică, într-o școală din Ilfov – DSP: Copilul a fost plecat în Anglia o lungă perioadă de timp, fiind vaccinat conform schemei de vaccinare locale, inclusiv împotriva meningococului de grup C

Copilul depistat cu meningită meningococică la o şcoală din judeţul Ilfov a fost plecat în Anglia o lungă perioadă de timp, fiind vaccinat conform schemei de vaccinare locale, inclusiv cu…
Vezi articolul
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord

În școală trebuie să fie o aproximare a vieții așa cum e, cu necazuri, frustrări, cu reușite, sentimente de extaz, evrika, curiozitate, spune profesorul Mircea Miclea: Așa îi pregătim pe elevi pentru viață, nu ținându-i într-o seră și mângâindu-i pe creștet

Mircea Miclea, fondator al școlii cognitive în psihologia românească și fost ministru al Educației, a declarat că „în școală trebuie să fie o aproximare a vieții așa cum e, cu…
Vezi articolul