Lucian Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și fost ministru al Cercetării în guvernul Tudose, acuzat de fals în CV

2.928 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Lucian Georgescu
Lucian Puiu Georgescu, ales la sfârșitul anului trecut rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați și fost ministru al Cercetării în guvernul Tudose, este acuzat în Observator Cultural, sub semnătura lui Marius Oprea, de falsificarea unor date din CV-ul „prin care și-a construit cariera”. Este vorba despre perioada din ultimii ani ai comunismului, când, potrivit sursei citate, „a fost activist al Comitetului Județean al UTC Galați”.

Articolul prezintă mai multe documente din care reiese modul în care Lucian Georgescu a urmat, în 1988, cursuri de trei luni ale Academiei de Partid București și a fost încadrat în Comitetul Județean UTC, unde a avansat de la jumătate de normă la normă întreagă, în ipostaza de activist al „județenei” UTC. Scrie sursa citată:

  • „Pînă aici, n-ar fi nici o problemă, dacă în toate, dar absolut în toate CV-urile sale (documente publice, în baza cărora și-a construit cariera), profesorul universitar, președintele de Senat, ministrul Cercetării și acum rectorul Lucian Puiu Georgescu nu ar fi mințit cu seninătate, afirmînd că între 1988 și 1990 a fost „asistent asociat, catedra de Chimie“, la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galati, la disciplinele Chimie generală și Chimie organică. Cum am văzut, cartea sa de muncă și documentele din dosarul de cadre arată cu totul altceva.”

Potrivit articolului din „Observator cultural”, „de fapt, cererea de transfer la Universitate pentru funcția de asistent suplinitor a fost semnată de rectorul Jâșcanu abia la 1 februarie 1990. Georgescu nu avea cum să lucreze în învățămîntul superior din 1988 – abia terminase al doilea an de stagiu și așa ceva ar fi fost imposibil, chiar și pentru fiul unui nomenclaturist sadea”.

Vezi articolul integral pe Observatorcultural.ro

 


1 comment
  1. Uitati cateva date despre ce se întâmplă la Universitatea Dunarea de Jos – Galați. Acolo este feudă de-a dreptul:

    ”În perioada cât era ministru, Lucian Puiu Georgescu a devenit prieten cu secretarul de stat de la cercetare Preda Ciprian Ion, un matematician din Timișoara. Deloc întâmplător acesta a devenit peste noapte direct profesor la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, la facultatea unde profesorul Lucian Puiu Georgescu a fost decan. Și așa Universitatea Dunărea de Jos din Galați este singura universitate din lume care a avut în același timp și ministru și secretar de stat de la aceeași universitate, chiar facultate! Profesorul Preda Ciprian Ion pontează 8 ore pe zi și încasează salariu întreg de profesor de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, fără să stea prea mult prin universitate.

    Profesorul Lucian Puiu Georgescu are experiență cu angajarea oamenilor care nu stau la universitate. În anul 2016, în urma unui concurs, a fost angajată și soția domnului președinte de Senat tot direct pe poziție de profesor la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul universității gălățene. În comisia de concurs a fost chiar rectorul Universității Oviudius, cel care l-a făcut Doctor Honoris Causa pe Georgescu anul acesta. Totuși nu acestea sunt problemele, întrebarea este cum poate o persoana, fie ea soție de ministru, să ponteze 8 ore pe zi la Universitatea din Galați și să fie și doctor la un spital în Franța? Se pare că prietenul Liviu Dragnea a fost un profesor bun pentru profesorul Lucian Georgescu.

    Dar cum ar putea să respecte cineva învățământul superior românesc și mai ales procedura de concurs pentru intrarea în sistem, unul care a intrat în sistem cu cerere de transfer de la Uniunea Tineretului Comunist? În CV-ul domnului ministru Georgescu lipsește exact perioada de până în 1989 când a fost mutat de la o instituția la alta de faimosul și prestigiosul UTC.„

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bilanț al actualei guvernări, după 6 luni de mandat, făcut de studenți: În ciuda stilului festivist prin care conducerea Guvernului anunță diferite măsuri, uneori banale, acțiunile de anvergură pentru studenți au fost complet omise

„Învățământul superior a suferit diferite deficiențe cauzate de contextul pandemic și, cu atât mai mult față de un sistem care și așa avea nevoie acută de reformare, multiple măsuri erau…
Vezi articolul

Guvernul anunță ce le-a oferit sindicatelor: stimulente financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate / „Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu”

Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu, scrie Executivul într-un comunicat în care precizează că la discuțiile cu sindicatele din Educației le-a oferit „stimulente financiare…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Norma didactică a profesorilor din România – predarea propriu-zisă înseamnă 18 ore pe săptămână, cu variații în funcție de gradul didactic și vechime / Programul de lucru al unui profesor este de 40 de ore pe săptămână, ca al oricărui angajat

Norma didactică de predare în România este, în general, de 18 ore pe săptămână pentru profesori, 24 de ore pentru instruire practică, cu posibilitatea reducerii la 16 ore în funcție…
Vezi articolul