Ludovic Orban: Presiunea de a comunica informații despre deschiderea școlilor acum este, mai degrabă, rezultatul inițiativei demagogice a PSD

2.456 de vizualizări
Ludovic Orban / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„Cred că presiunea de a comunica informații despre deschiderea școlilor acum este, mai degrabă, rezultatul inițiativei demoagogice a PSD care m-a chemat să vorbesc despre școală, despre câte-n lună și-n stele”, susține premierul Ludovic Orban. Declarația acestuia vine cu o lună și jumătate înainte de începerea școlii, 14 septembrie 2020 fiind la acest moment cel mai incert debut de an școlar din istoria recentă.

Întrebat de jurnaliști cum ar trebui să se pregătească părinții în cazul în care au mai mulți copii și școala va fi hibrid (jumătate din clasă acasă, jumătate la școală), premierul Ludovic Orban a declarat: „Noi am constituit un grup de lucru interministerial, care pregătește toate scenariile în funcție de situația epidemiologică pentru deschiderea școlilor. Când vom avea suficiente elemente, le vom comunica„.

„Cred că presiunea de a comunica informații despre deschiderea școlilor acum este, mai degrabă, rezultatul inițiativei demoagogice a PSD care m-a chemat să vorbesc despre școală, despre câte-n lună și-n stele. Când suntem foarte clari… – aici trebuie să facem o analiză a infrastructurii școlare, pe localități de tip urban mare, urban mediu și mic rural, trebuie să facem evaluarea cadrelor didactice„, a continuat liderul de la Palatul Victoria.

Acuzațiile vin la o zi după ce media a relatat pe larg scenariile pe care Ministerul Sănătății le propune Ministerului Educației, pentru deschiderea anului școlar 2020-2021, însă până la această oră nicio decizie oficială nu a fost luată.

„Am alocat 250 de milioane de lei din fondul de rezervă special pentru a achiziționa tablete cu conectare la net, pentreu elevii care nu au acum acces. Sunt o serie de lucruri în analiză și în evaluare„, a continuat Orban, care a precizat că „vor fi 3-4 scenarii” pentru deschiderea anului școlar.

„În toate țările vedem exact care sunt măsurile care ar putea genera efecte favorabile și când vom fi pregătiți să comunicăm vom comunica. Dar totul depinde de evolutia situației epidemiologice”, a precizat Orban.

 

Ludovic Orban / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

 


1 comment
  1. Incredibil. Cata nesimtire pe Psd si restul Parlamentului ca la o luna inaintea deschiderii noului an scolar te-a chemat sa dai niste variante concrete in caz de covid in continuare. Ce tembeli si aia: sa te cheme pe tine, premier sa le spui cum incepe scoala, sa le spui CATE-N LUNA SI IN STELE:) Este atat de strigator la cer ce a declarat Orban incat nici sa ma mai mir nu pot. Cum sa afirmi asa cevaaaaaaaa???? PREMIERUL Romaniei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mutarea vacanței de primăvară aproape de liberele de 1 Mai și Paște, Săptămâna verde să fie comasată cu Școala altfel, vacanța mobilă din februarie să devină fixă odată aleasă perioada – printre propunerile mai multor organizații de părinți pentru calendarul anului școlar 2023-2024

Săptămâna verde ar trebui să devină două zile „verzi” din săptămâna Școala altfel, iar organizarea să poată fi făcută în modulele 1-4, nu doar în 4 și 5 cum este…
Vezi articolul

Planuri-cadru liceu 2025. Bogdan Cristescu, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare: Referitor la numărul de ore, facem și sume de ore. Planurile-cadru, așa cum sunt ele, permit o grupare a acestor ore, deci disciplinele să fie văzute din punct de vedere al numărului de ore

Bogdan Cristescu, director al Direcției Curriculum, Evaluări și Examene Naționale (Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare) și consilier onorific al ministrului Daniel David, a declarat, pentru Radio România Actualități, că…
Vezi articolul

Cîmpeanu, apostrofat de Ciucă după ce a spus că nu e nicio legătură între calitatea educației și toaleta din curtea școlii: Aceste toalete nu trebuie să mai existe în România anului 2024. Mi se pare absolut incredibil

Grupurile sanitare din curtea școlii nu trebuie să mai existe în România anului 2024, a declarat premierul Nicolae Ciucă. Acesta a spus că i-a atras atenția ministrului Cîmpeanu pentru declarația…
Vezi articolul