Șase profesori ai Școlii Gimnaziale Sălcioara din județul Ialomița au decis ca din toamnă să se mute la școli mai aproape de localitatea în care locuiesc pentru că nu-și mai permit să plătească din banii lor sute de lei lunar pentru navetă, spune surse Edupedu.ro. „Fac naveta 110 kilometri zilnic, plec la 6 dimineața ca să nu întârzii. La ora 8 încep orele. Am primit banii din septembrie până în decembrie, apoi primarul a spus că legea nu-i mai permite”, a spus un profesor pentru Edupedu.ro. Am stat de vorbă cu două dintre cadrele didactice care se vor muta la școli mai aproape de locuință. Edupedu.ro l-a contactat pe primarul PNL Gabriel Stoica care invocă ordonanța trenuleț, emisă de Guvernul Ciolacu, în decembrie 2024. „Nu spun că n-am bani dar legea nu-mi permite să plătesc. Dacă vor avea o decizie în instanță plătesc. Legea nu este discutabilă, este aplicabilă”, a spus primarul.
- Edupedu.ro a scris și despre zeci de profesori care predau în comuna Țibana, județul Iași și nu mai primesc decontul pentru navetă pentru că primăria nu are bani. Contactat de Edupedu.ro. primarul PSD Gheorghe Rotaru a spus:„ Dar de, n-au luat salariile?„
- Ministerul Educației spunea în luna februarie într-un răspuns pentru sindicate obținut Edupedu.ro că asigurarea fondurilor este în sarcina autorităților publice locale. Școlile au obligația să ceară banii de transport în bugetele locale
- Edupedu.ro a scris despre școala din Sălcioara că urmează să fie școală renovată și modernizată de primărie cu bani PNRR după ce în urmă cu doi ani prin sponsorizări și proiecte cu ONG-uri a fost renovată.
În comuna Sălcioara, din județul Ialomița, 6 din cei 23 profesori și învățători vor să se mute din toamnă la alte școli, spun surse Edupedu.ro.
De precizat, Școala Gimnazială Sălcioara are în plus 3 structuri: Școala Primară Rași, Grădinița cu Program Normal Sălcioara, Grădinița cu Program Normal Rași.
Primarul PNL Gabriel Stoica nu le mai plătește naveta profesorilor din ianuarie 2025 pe motiv că ordonanța „trenuleț” din decembrie anul trecut, dată de Guvernul Ciolacu, i-ar interzice acest lucru.
În realitate, Ordonanța de Urgență (OUG) „trenuleț” 2025 a suspendat aplicarea prevederilor din Legea educației, prin care profesorii ar trebui să primească banii pentru navetă, transferând responsabilitatea către autoritățile locale.
Edupedu.ro a stat de vorbă cu doi dintre profesorii care au confirmat că vor să plece din toamnă.
Timp de 6 luni, 7 profesori navetiști de la școala Gimnazială Sălcioara au plătit transportul sute de lei pe lună din propriile salarii. Dintre ei, o educatoare care predă la Școala Primară Raș a spus că mai încearcă totuși să mai stea un an și speră că se va schimba situația.
Pentru că școala Gimnazială Sălcioara e în mediul rural iar profesorii locuiesc în zone diferite nu există un operator de transport care să îi ducă profesori la școală, majoritatea merg cu mașina proprie și cheltuie pe combustibil între 600 și 1.200 de lei pe lună.
„Oricum banii primiți pe decont de la primărie nu acopereau cheltuielile, dar măcar acopereau o sumă”, spune un profesor de educație fizică și sport cu care am stat de vorbă.
„Eu fac 110 km zilnic, din Urziceni până la școală. Până acum primăria are să-mi achite cam 3.000 de lei. Nici banii aceștia nu sunt suficienți, pentru că așa plătește sistemul de învățământ. Primeam 36 lei la 110 km. Închipuiți-vă cine merge 110 km cu 36 lei? Dar am zis asta e, așa suntem plătiți, merg cum a considerat doamna secretară care mi-a făcut calculul. Dar nici pe ăia nu i-am primit”, spune profesorul.
El are ore dimineața de la ora 8 până la 13. „La ora 6:00 dimineața plec de acasă, uneori 5:30, când este mai aglomerat și vreau să mă asigur că ajung la timp, nu se știe niciodată pe drum ce se întâmplă, nu pot să întârzii la ore”.
A decis să se mute de la Școala Gimnazială Sălcioara, încă nu știe unde, dar cu siguranță undeva mai aproape de casă.
„Mă voi muta în altă parte, mai ales că școala intră în renovare și o să fim grămadă peste grămadă, nu știu în ce locație. Dar principalul motiv este naveta. Sunt mai multe școli lângă Urziceni, mai aproape. Am verificat și primăriile plătesc. Și dacă se ajunge la concluzia să nu se plătească banii măcar să fiu aproape, să fac 30 km, nu 110 km pe zi. Dar din ce știu eu, în majoritatea comunelor din jurul Urziceniului plătesc„, mai spune profesorul.
O altă profesoară care se va muta de la școala din Sălcioara este Cristina, profesor TIC și de educație fizică. Ea face naveta 60 de km zilnic de acasă, până la școală. Are program de la 8 dimineața la ora 14, în școală.
Plătește în jur de 600 de lei pe lună din buzunar pentru naveta la școală.
„Până în luna ianuarie dădeam decontul la școală și de acolo se trimitea către Primărie, completam o fișă de transport, atașăm bonurile de carburant, calculam zilele care au fost lucrătoare, când era o sărbătoare legală în cursul săptămânii și primeam banii. Sunt de 3 ani la școala aceasta și niciodată nu a fost o problemă decontul la transport, până în decembrie 2024″, a spus profesoara.
Întrebată dacă vrea să părăsească școala din cauza banilor plătiți pe navetă, Cristina spune că se gândește să se mute la școala din comuna unde locuiește, deși îi e foarte greu să o ia de la zero.
„Deocamdată, eu am contract cu școala până la 31 august, dar ținând cont că s-a eliberat un post la mine în comună, o să fiu nevoită să mă transfer aici, cu toate că nu vreau. Am prins drag de copii, adică îi cunosc, ne cunoaștem. Este foarte greu să o iei de la zero în altă parte, chiar dacă e în comuna în care locuiesc și ar fi mai ușor. Acolo, la Sălcioara, comunitatea e mult mai deschisă. În primul rând de la copii, colegii, profesorii, învățători și nu în ultimul rând doamna director, care este un manager foarte bun al instituției”, spune profesoara.
La Școala Primară Rași, o educatoare de 21 de ani, care lucrează de 3 ani aici și care a făcut naveta cu colegii ei până anul acesta, spune că totuși mai speră ca din toamnă să se reia plata navetei pentru că nu vrea să plece. „Sunt atașată de elevi, de colegi”, spune ea.
„Eu am 21 de ani și îmi doresc să rămân în învățământ. Îmi place și școala, adică și colectivul, dar e o mare problemă că nu se mai decontează naveta. Sunt titulară, încep al treilea aici și îmi doresc să rămân cât mai mult.
Fac 20 – 25 km/zi dus întors, nu merg poate la fel de mult ca și alți colegi de-ai mei, știu. Acum, vara am plătit pe navetă cam 800 lei luna aceasta. Merg cu mașina personală de un an pentru că abia mi-am luat carnetul. Cu microbuz nu am nicio legătură directă. Anul trecut a fost destul de complicat. Făceam naveta cu alți colegi care veneau cu mașina dar nu conduceau ei, ci copiii sau nepoții lor. M-am chinuit destul de mult, n-a fost chiar atât de ușor.
Aș fi putut pleca, însă abia mi-am dat definitivatul și nu am vrut să plec deocamdată. Poate la anul, repet, mie îmi place aici, sper să se deconteze. Poate din toamnă ne dau banii. Înțeleg că nu mai primim înapoi banii dați până acum dar măcar din toamnă pentru anul următor”, mai spune educatoarea.
Primarul Gabriel Stoica spune că nu poate să achite naveta pentru că ar încălca legea
S-a făcut un consiliu profesional special pentru această problemă unde a fost invitat și primarul Gabriel Stoica pentru a le da explicații profesorilor.
Profesorul de educație fizică ne-a spus că: „i-am adus argumente primarului, articole de lege, dar domnul primar spune că nu vrea să intre în pușcărie dacă încalcă ordonanța trenuleț care nu-i permite să mai plătească naveta profesorilor”.
Contactat de Edupedu.ro, primarul comunei Sălcioara spune într-adevăr că motivul pentru care nu achită naveta profesorilor este că se teme că va încălca ordonanța de urgență „trenuleț”, dată de fostul premier Ciolacu.
Primar Gabriel Stoica: Am avut o ședință, am explicat ordonanța care este în vigoare din decembrie 2024 care spune că până la începutul anului școlar 2025-2026 se suspendă cheltuiala asta cu transportul, decontarea transportului pentru cadrele didactice.
Edupedu.ro: V-ați consultat și cu juriștii primăriei?
Primar Gabriel Stoica: Da
Edupedu.ro: Și nu sunt deloc bani?
Primar Gabriel Stoica: Eu am răspuns printr-o adresă, sindicatului din Ialomița, am răspuns și școlii, am fost și am participat și la o ședință comună cu profesorii. Le-am explicat, le-am citit textul ordonanței și atât. Legea nu este discutabilă. Legea este aplicabilă.
Edupedu.ro: În ordonanța respectivă responsabilitatea este transferată către autoritățile locale. Nu se specifică că nu se mai plătește, ci că revine în sarcina autorităților locale.
Primar Gabriel Stoica: Citiți cu atenție ordonanța respectivă, citiți cu atenție coroborarea dintre toate articolele din ordonanța respectivă… am ajuns la concluzia asta. Eu am discutat cu sindicatul, le-am explicat în cazul în care se consideră nedreptățiți să ceară în instanță acest drept. Dacă mă obligă instanța, când vine Curtea de Conturi, arăt decizia. «Uite cum a aplicat instanța și instanța a văzut altfel decât am văzut eu lege».
Edupedu.ro: Știți ce cheltuieli aveați cu naveta profesorilor?
Primar Gabriel Stoica: Cheltuielile le are școala, consiliul de administrație vă poate spune.
Edupedu.ro: Este lipsa banilor un motiv pentru care nu plătiți decontul profesorilor?
Primar Gabriel Stoica: Nu, v-am zis mai devreme care e motivul. Sunt niște acte normative în vigoare și asta este. Deocamdată în momentul de față vorbim de niște acte normative care sunt vigoare. Iar lucrul ăsta îl știu profesorii.
Edupedu.ro: Dar știți că urmează să plece profesori? Afectează calitatea actul educațional. Credeți că dacă ați plăti totuși, în pofida ordonanței de urgență, ar fi o problemă, legal vorbind?
Primar Gabriel Stoica: Da, cu siguranță, respectarea unei prevederi legale atrage și sancțiuni.
Edupedu.ro: Dar totuși, alți pe primari plătesc în continuare naveta profesorilor…
Primar Gabriel Stoica: Eu nu știu ce fac alți primari. Deci eu citesc legea. Asta nu înseamnă că dacă mai face cineva sau dacă greșește cineva, trebuie să greșesc și eu”.
Ce spune ordonanța de urgență „trenuleț”
Ordonanța privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, cunoscută drept „ordonanța trenuleț” suspendă aplicarea unui punct din legea educației 198/2023 prin care elimină din finanțarea de baza acordată școlilor costurile pentru naveta personalului didactic și angajaților școlii.
Actul normativ a fost adoptat fără modificări în ședința de Guvern de luni, 30 decembrie și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025.
Este vorba despre prorogarea articolului 139, alineatul 3, litera d): „Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, după cum urmează:
d) cheltuieli de transport pentru personalul din învățământul preuniversitar care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială unde are postul”.

Prin acest demers al Guvernului Ciolacu, banii pentru naveta angajaților din școli, profesori sau personal administrativ și a celor din inspectorate sau alte instituții din învățământul preuniversitar nu mai sunt asigurați în anul 2025.
Consiliul Economic și Social menționează în avizul negativ, consultativ, acordat proiectului de OUG faptul că: „În prezent, primăriile refuză decontarea navetei personalului din învăţământ. Menționăm că, de la apariția Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, personalul din învățământ nu mai beneficiază de decontarea navetei, deoarece articolul a fost prorogat în fiecare an, dar nu s-au transmis precizări clare primăriilor pentru decontare“.
Prevederi legale privind decontul navetei profesorilor
Hotărârea nr. 569 din 15 iulie 2015 pentru aprobarea normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat prevede la articolul 2:
(1) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei beneficiarilor din învățământul preuniversitar de stat, din unitățile de învățământ special și din centrele de resurse și asistență educațională, care nu dispun de locuință în localitatea unde este situată unitatea de învățământ la care au postul.

Informații de context
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au adresat în ianuarie 2025 Guvernului și mai multor ministere o serie de solicitări privind decontarea navetei cadrelor didactice. Asta după ce Ordonanța de Urgență (OUG) „trenuleț” 2025 a suspendat aplicarea prevederilor din Legea educației, transferând responsabilitatea către autoritățile locale.
- Edupedu.ro a scris că profesorii și angajații din școli și inspectorate nu mai beneficiază de decontarea navetei pe întreg anul 2025, a decis Guvernul Ciolacu prin ordonanța-trenuleț.
Sindicatele au cerut ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, în funcție din 24 decembrie 2024, să intervină prin discuții la ministerul Finanțelor și ministerul Dezvoltării pentru a clarifica obligația administrației publice locale de a deconta naveta profesorilor și celorlalte categorii de personalul din educație care lucrează în alte localități decât cea de domiciliu.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis în februarie un răspuns oficial sindicatelor din învățământ prin care susține că decontarea cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice și personalul auxiliar rămâne în responsabilitatea autorităților locale. Conform legislației în vigoare, primăriile trebuie să asigure aceste fonduri, însă termenul de aplicare a prevederilor din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a fost amânat până în anul școlar 2026-2027.
7 comments
… Si in timpul acesta, parlamentarii primesc locuinta, sofer si diurna pentru ca isi desfasoara activitatea in alta localitate decat cea in care au domiciliu. Dar noi suntem solidari cu cei care au gresit si au adus tara in aceasta situatie.
Desigur, daca profesorii (si alte categorii) gresesc la locul de munca, vor plati individual. Nu cunosc niciun parlamentar care sa fi fost solidar cu medicii acuzati de malpraxism, cu muncitorii care au fost dati afara pentru ce au lucrat gresit, cu profesorii care au avut derapaje.
„Toti suntem egali, dar unii sunt mai egali decat altii.”
Profesorii vor sa se mute la alte scoli.. Parca toți pot sa se transfere. În ce alte domenii se decontează naveta? Nu sunt prea multe servicii de calitate în rural în România. Se vor bate profesorii și pt locurile din rural.
Dom’le cum e posibil să dai asemenea răspunsuri inepte? Sunt total dezgustat de primari care nici nu știu că o încălțăminte este încalțată cu călcîiul în spate și nu altfel… Jenant de proști. Ok, concret: la școala din comuna Tîmboiești județul Vrancea, nu s-a făcut absolut nici un decont pentru cadrele didactice ce fac naveta de la Focșani la această școală de la începutul anului școlar 2024-2025 nici pînă-n momentul de față. O spun pentru că fiica mea este învățătoare la această școală. De ce?… nu sunt bani fir-ar ei să fie. A mers la director, la contabil, dar același răspuns. Am îndemnat-o să facă scris ierarhic petiție la directorul școlii și la primar dar din teamă să nu facă „valuri” n-a făcut-o. Specific faptul că este tânără și…. mi-a interzis și mie ca părinte să iau atitudine. Și face zilnic 60 km dus întors cu mașina proprietate și a depus lunar documentele necesare pentru decont. În schimb, la școală gimnazială Somova județul Tulcea absolut totul e la zi… oare cum se poate. Și spun asta pentru că știu foarte bine ce se-ntîmplă. Oare bunul simț, dar mai ales rușinea e la ea acasă în Vrancea? Vă pun sincer că mi-am luat inima-n dinți și am scris acest comentariu fără să știe fiica mea. Și dacă mă află…. asta e. Oare nu e aceeași lege bugetară pentru toți ce ocupă funcția de director, primar și ce-o ma fi pentru toți? Sau sunt și atît de înapoiați și lipsiți de orice fel de bun simț?
Romania educata… Educatia ar avea de lucru si de sus in jos. Daca se poate mari TVA prin OUG, si o eroare care lasa copiii fara profesori ar trebui sa sa fie rezolvata prompt, sa nu fie deranjate instantele care au de socotit cat mai are fiecare mahar penal pana la termenul de prescriere. Poate asa mai pastreaza ceva din pensiile speciale, ca doar se spetesc de mor neuronii pana la 48 de ani.
La fel e situația și în Salsig, Maramureș.Nu am primit navetă anul acesta .
Se întâmplă și la case (puțin) mai mari, nu doar la sate. Și în Medgidia se întâmplă la fel.
bosulica ăsta de sat ar trebui dat in judecata pe persoana fizică si cerute niște daune morale de să -l rupă la portofel.
auzi la el, dacă instanța mă obligă, plătesc 🫣