Mai multe organizații de elevi amenință că vor acționa în judecată autoritățile dacă nu se asigură transportul județean la școală

402 vizualizări
Foto: Pexels.com
Reprezentanții mai multor asociații de elevi din țară anunță că vor acționa în judecată autoritățile și vor depune plângere penală pe numele premierului Florin Cîțu și ministrului Sorin Cîmpeanu, dacă Guvernul adoptă joi o ordonanță de urgență privind blocarea facilităților de transport județean la școală, potrivit Agerpres, care citează un comunicat de presă.

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) şi Asociaţia Elevilor din Mureş (AEMs) solicită ‘ferm’ Guvernului Cîţu să nu adopte o nouă ordonanţă de urgenţă care ‘să blocheze’ transportul elevilor, potrivit sursei citate.

 Organizațiile susţin că guvernanţii nu vor rezolvarea problemei care persistă de ani buni:

  • „Conform Legii nr. 226/2020, elevii beneficiază de gratuitate la toate tipurile de transport, pe tot parcursul anului calendaristic, fapt ce nu se aplică în momentul de faţă decât pentru transportul local şi cel feroviar. Problema semnalată de elevi pune accentul pe transportul judeţean şi pe faptul că în bugetul de stat ar fi trebuit să existe bani destinaţi transportului elevilor. Mai exact, Consiliile judeţene din ţară ar fi trebuit să primească finanţare de la stat pentru a asigura facilităţile pentru elevi, transportul judeţean rutier fiind principala modalitate prin care elevii din România fac naveta zilnic, pentru a avea parte de o educaţie de calitate”.
  • „Ne aflăm la un an după ce am finalizat polemica cu OUG 51 şi iată că ne luptăm astăzi cu ceva similar. Astăzi, la ora 16:00, decidenţii vor vota din nou blocarea transportului pentru elevi. Haideţi totuşi să ne amintim de faptul că parlamentarii au gratuitatea de a călători cu trenul la clasa întâi, însă elevilor din mediul rural le este furată şansa de a putea ajunge la şcoală. Familiile cu o stare financiară precară nu îşi vor putea permite preţul impus de operatorii de transport, având în vedere faptul că un abonament costă în medie peste 500 de lei. Astfel, rata de abandon şcolar va creşte, în contextul în care condiţiile de gestionare a sistemului, cum ar fi lipsa de dispozitive, deja au dus la acest lucru. Nu luaţi acest drept al elevilor” – este citată Ana-Maria Groza, președinte AEBI.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Plățile în baza ordonanței pentru diferențele salariale vor fi acordate cadrelor didactice cu gradație de merit, ore de dirigenție, creșteri vizând învățământul special – liderul sindical Marius Nistor / Sunt estimați peste 400 de milioane de lei pentru toți cei cinci ani, din care doar 5% anul acesta

Proiectul de ordonanță de urgență privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic pentru perioada 2017-2021, ajuns joi pe agenda ședinței de guvern, prevede că doar 5% din sumele…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2025, profil pedagogic, educație timpurie. În disciplinele de specialitate, didactica predării coboară în clasa a X-a, iar pentru elevi reprezintă un avantaj, spune Carmen Tică, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza” / Exemplu de orar realizat de elevi

Directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza” din București, Carmen Tică, spune că le-a prezentat elevilor de clasa a XII-a propunerile din noile planuri cadru iar aceștia au spus că răspund…
Vezi articolul

UMF „Iuliu Hațieganu”, partener în proiectul european NeurotechRI, dedicat cercetării și inovării în domeniul neuroștiințelor. Universitatea va implementa un program de formare pentru licență, masterat și doctorat

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, în calitate de membru fondator al Consorțiului Universităților Europene NeurotechEU, va coordona pachetul de lucru Open Science, Education and Innovation din cadrul…
Vezi articolul

Salariile profesorilor debutanți ar trebui să crească cu circa 62%, conform calculelor pe baza prevederilor din proiectul legii educației. Aplicarea ar avea impact asupra tuturor salariilor cadrelor didactice, iar impactul bugetar al acestei măsuri este estimat la peste 8 miliarde de lei

Profesorii debutanți ar trebui să aibă o creștere a salariului de aproximativ 62%, potrivit calculelor Edupedu.ro pe baza prevederilor din expunerea de motive a proiectului Legii învățământului preuniversitar. Bugetul pentru creșterile…
Vezi articolul