Mai mulți elevi ai unui liceu din Ploiești au primit ilegal burse în anul școlar 2021-2022 / Conducerea liceului trebuie să recupereze 20.800 lei

3.299 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
În urma unui audit al Camerei de Conturi efectuat anul trecut la Primăria Ploiești s-a descoperit că mai mulți elevi ai unui liceu din Municipiu au încasat burse școlare fără să aibă acest drept în școlar 2021-2022. Aceștia au avut un număr mai mare de absențe nemotivate decât limita admisă de Ministerul Educației, potrivit observatorulph.ro.

La Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești, inspectorii financiari au constatat că nu au fost respectate criteriile de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat.

S-a constatat că, în cazul unor burse acordate elevilor din mediul rural, în luna decembrie 2022, nu au fost efectuate verificări cu privire la respectarea condiției de prezență la cursurile din semestrul II al anului școlar 2021-2022.

Elevii care aveau mai multe absențe decât permite cadrul legal pentru încasarea burselor au primit în total 20.800 lei, bani pe care conducerea unității de învățământ trebuie să-i recupereze, conform sursei citate.

Cuantumul bursei sociale pentru elevii din mediul rural a fost de 200 de lei pe lună și era condiționată de numărul de absențe. Dacă elevii aveau 10 sau mai multe absențe într-o luna, nu mai primeau bursa pe luna respectivă.

Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate a fost eliminată de Ministerul Educației în 2022, după doar un an în care s-a acordat. Nici în anul școlar 2023-2024 nu a fost inclusă.  

Bursele sociale pentru elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu au fost eliminate, pentru că „li se va deconta transportul”, a explicat secretarul de stat Florian Lixandru, în septembrie 2023.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Intr-adevar, absenteismul este o problema foarte importanta, se ajunge în situații extreme, cum ar fi desfiintarea claselor. Cauzele sunt multe, una ar putea fi faptul ca scoala, deși este gratuita, implica eforturi financiare ale parintilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației i-a convocat în ședință miercuri seara pe toți inspectorii generali școlari și contabilii șefi din țară, pe tema burselor neplătite elevilor nici la 10 zile de la termenul legal

Miercuri seară ministerul a convocat în regim de videoconferință toți inspectorii școlari din țară privind situația plății burselor către elevi, după ce Edupedu.ro a scris că elevii nu și-au primit…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a inaugurat o grădiniță din Sectorul 3 cu primarul PSD Robert Negoiță și anunță că din 5 septembrie aceasta poate primi 400 de copii. Directoarea spune că „nu putem să facem oficial înscrieri”, pentru că nu are autorizare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a scris într-o postare pe Facebook că o grădiniță din Sectorul 3 își dublează capacitatea de școlarizare și că va putea primi din toamnă 400 de…
Vezi articolul

Declarație care produce confuzie a Ligiei Deca: Chiar dacă un copil ar avea o zi proastă în ziua concursului de admitere, dacă el va fi ales de către liceu, are şansa să concureze din nou pe baza repartizării computerizate

Ministra Educației a declarat de la Palatul Victoria, după ședința de guvern în care a prezentat în primă lectură proiectele legilor educației, că admiterea la liceu în forma propusă este…
Vezi articolul