Mariana Crașovan, conferențiar în Științele Educației la Universitatea de Vest din Timișoara: Dacă nu îi formăm corespunzător pe profesorii debutanți, vor părăsi sistemul sau nu vor fi suficient de pregătiți / Profesorii trebuie să simtă că sunt văzuți și valorizați ca să nu plece, spune Bogdan Cristescu

491 de vizualizări
Sursa: captură video dezbatere publică – Timișoara
Mariana Crașovan, conferențiar universitar doctor Mariana Crașovan din cadrul departamentului de Științe ale Educației al Universității de Vest din Timișoara, a declarat în cadrul dezbaterii publice pe tema planurilor-cadru, care a avut loc pe 4 martie, la Timișoara, că profesorii debutanți pleacă din sistem sau nu sunt suficient de pregătiți dacă nu se investește în formarea lor. Secretarul de stat Bogdan Cristescu a explicat că, pentru a păstra cadrele didactice în sistemul de învățământ, este nevoie ca aceștia „să simtă că sunt valorizați și sunt văzuți”.

„Cum a rămas cu debutanții și problematica mentoratului de debut profesional, în contextul acesta de deficit de cadre didactice? Dacă nu avem grijă de debutanți să-i formăm, o să plece și aceștia din sistem sau nivelul lor de pregătire nu va fi unul corespunzător. Și aici ne asumăm și noi o parte mică, mare de vină”, a spus Mariana Crașovan.

În răspunsul său, Bogdan Cristescu a subliniat că nu există mai multe provocări atunci când vine vorba de a păstra profesorii în învățământ și că este nevoie ca toți cei implicați în procesul educațional să respecte vocea cadrelor didactice.

„Referitor la debutanții care pleacă din sistem, este perfect adevărat că se întâmplă asta. Și atunci o idee de bază este nu numai să aducem oameni în sistem, ci să și îi păstrăm pe cei pe care îi avem, ceea ce nu e neapărat ușor întotdeauna. Nu mă refer aici numai la provocări de tipul  «toți profesorii de TIC sau de IT au preferat să facă șase luni un training Cisco sau Oracle și să plece într-o zonă mult mai bine plătită și la fel și colegii de matematică»”.

„Asta ne spun toate studiile europene și asta ne spune și toată interacțiunea pe care o avem cu colegii profesori. Dincolo de un salariu mărit, dincolo de o oportunitate de formare pe care ministerul o dă, colegii vor rămâne în sistem în secunda în care ei vor simți că au valoare și că sunt valorizați și că sunt văzuți. Aici trebuie să lucrăm cu toți, pentru că profesorul pleacă în secunda în care nu se simte respectat de copii, în secunda în care nu se simte auzit de director, nu se simte auzit de minister”, a completat acesta.

Informații de context

În Starea învățământului buzoian în anul școlar 2023-2024, întocmit în noiembrie anul trecut, Inspectoratul Școlar Județean Buzău a atras atenția cu privire la două amenințări la adresa sistemului educațional. Este vorba despre pregătirea necorespunzătoare din punct de vedere psihopedagogic a profesorilor debutanți și părăsirea sistemului de către mulți dintre aceștia.

Alte amenințări identificate de ISJ Buzău se referă la faptul că profesorii necalificați și unii debutanți de Informatică și TIC întâmpină dificultăți în înțelegerea și aplicarea programelor școlare, dar și că existe un interes redus în rândul absolvenților facultăților de profil în alegerea carierei didactice.

Ana-Maria Cazan, decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov a precizat într-un interviu pentru Edupedu.ro că „un profesor debutant are nevoie de foarte mult sprijin” și că este nevoie de o mai bună reglementare a mentoratului didactic, „cu sistem care să îi ajute pe cei nou-veniți”.

  • Potrivit ei, „realitatea din școală presupune și cum să faci față unor anumite tipologii de elevi care nu se încadrează în ceea ce am învățat în mod specific în manuale”.

La începutul acestui an, ministrul Educației, Daniel David, a semnalat faptul că majorarea salariilor cadrelor didactice trebuie făcută cât mai curând, în special pentru profesorii debutanți, pentru a face profesia atractivă și a asigura calitatea actului educațional.

  •  „E momentul să înțelegem că educația are nevoie de acest ajutor, pentru că nu mai avem suficient de mulți și de buni profesori în școli”, a subliniat el.

Potrivit unei analize a Edupedu.ro, realizată în iunie anul trecut, salariul unui profesor debutant ar trebui să fie în anul 2025 în valoare de cel puțin 4.400 de lei net, adică la nivelul salariului mediu brut pe economie, după cum se stipulează în ordonanța de urgență 57/2023.

Aceeași promisiune le-a fost făcută profesorilor debutanți și pentru anul 2024, însă aceasta nu a fost respectată. Fosta ministră a Educației, În acest context, fosta ministră a Educației, Ligia Deca, a explicat că „Grilele de salarizare includ un nivel absolut decent pentru profesorii debutanți”.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Noile reguli pentru deschiderea școlilor, anunțate de miniștrii Sănătății și Educației: Sunt două scenarii. După depășirea ratei de infectare de 6/1.000 nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale, toți elevii trec în online și doar creșele și grădinițele mai funcționează

După depășirea ratei de infectare de șase la mine nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale, a anunțat ministrul Educației într-o conferință de presă comună cu Ioana Mihăilă,…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Plata cu ora este gândită să se calculeze prin raportarea orelor de lucru la întregul salariu. Sigur că asta scade valoarea plății pe care o facem pentru o oră luată la plata cu ora, dar este un calcul corect

Ministrul Educației și Cercetării a declarat, referitor la legea Bolojan, că „plata cu ora este gândită să se calculeze așa cum se calculează și în alte domenii”. Daniel David a…
Vezi articolul

Ligia Deca, întrebată de ce Guvernul nu a făcut această ofertă sindicatelor din Educație din momentul în care au cerut-o, de acum două săptămâni: Nu a fost o tergiversare. Întotdeauna atunci când există un dialog sub presiune, capacitatea de a identifica resurse crește

Ministrul Educației susține că Guvernul nu a tergiversat acordarea unei oferte. Într-un interviu acordat jurnalistei Diana Dumitrașcu, de la TVR Info, oficialul a pus întârzierea guvernului de a acorda o…
Vezi articolul