Masca de protecție devine obligatorie în jurul școlilor, în județul Cluj

351 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a anunţat, luni, că, printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, se instituie obligativitatea purtării măştii de către toate persoanele de peste 5 ani pe o rază de 100 de metri în jurul tuturor şcolilor din judeţ.
  • Cluj este al treilea județ care instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 100 de metri în jurul instituţiilor de învăţământ, după Botoşani și Galați

„Observăm o creştere alarmantă a numărului de cazuri în judeţul Cluj. (…) Trendul este ascendent şi trebuie să luăm nişte măsuri de restricţionare a unor activităţi pentru prevenirea răspândirii acestui virus şi pentru a scădea presiunea pe sistemul medical. În momentul de faţă, cele trei spitale COVID funcţionează la capacitate aproape maximă, atât în ceea ce priveşte terapia intensivă, cât şi pe secţiile COVID”, a spus Mircea Abrudean, citat de Agerpres.

El a anunţat că în Dej şi Gherla sunt suspendate activităţile cu publicul în cazul restaurantelor şi cafenelelor, în interior, precum şi sălilor cu jocuri de noroc. De asemenea, ca urmare a depistării mai multor cazuri de elevi cu COVID-19, Colegiul „Andrei Mureşanu” Dej şi Liceul „Petru Maior” Gherla trec la scenariul 3, în care cursurile se desfăşoară online.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


1 comment
  1. Și locatarii din zona?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Exod masiv spre centrele universitare și străinătate, conturat de cercetări. Doar 17% dintre elevii de clasele VIII-XII, care au participat la un amplu studiu, ar vrea să locuiască și să lucreze în orașul în care au terminat școala

Scopul studiului a fost să analizeze încotro doresc să se îndrepte tinerii la sfârşitul unui ciclu de învăţământ, dacă intenţionează să-şi continue studiile, să rămână în ţară sau să plece…
Vezi articolul

INTERVIU Liana Aldea, absolventă de “Științele ale Educației”, a doua facultate, a luat 10 la Titularizare 2021, dar nu are niciun post de educatoare pe perioadă nedeterminată în tot județul Argeș: Speram să mă liniștesc anul acesta, să reușesc să mă titularizez și singura mea grijă să fie să îmi fac activitatea la grădiniță cât mai bine, nu să mă gândesc că mai vine încă un examen

Liana Aldea a luat nota 10 la examenul de Titularizare anul acesta, dar în județul Argeș nu există niciun post titularizabil pentru disciplina educatoare, susține aceasta într-un interviu pentru EduPedu.ro.…
Vezi articolul