Masteratul didactic, lansat oficial de Ministerul Educației. 400 de profesori s-au înscris la programul pilot derulat de 8 universități

5.024 de vizualizări
Formatori pentru profesori de gimnaziu
Foto: Pixabay.com
Ministerul Educației a dat startul astăzi Proiectului „Start în carieră prin master didactic” dedicat masteranzilor din cele opt universități care organizează, pentru prima dată, programe-pilot de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență.

În total, 400 de masteranzi care vor o carieră didactică s-au înscris la programul de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență.  

Aceștia vor beneficia de o bursă lunară de studiu, în valoare de 2.350 lei, pe întreaga perioadă a desfășurării programului.

De asemenea, în cadrul acestui proiect sunt organizate și cursuri de formare pentru 80 de cadre didactice din învățământul terțiar universitar cu o tematică ce include conținut educațional inovator și resurse de învățare moderne și flexibile.

Potrivit Ministerului Educației, acest proiect are ca obiective îmbunătățirea calității și a eficienței învățământului terțiar, diversificarea ofertelor educaționale, îmbunătățirea nivelului de competențe al personalului didactic din învățământul terțiar universitar.

În valoare de 76.836.961,72 de lei, proiectul este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 – Educație și competențe, Prioritatea de investiții – 10.II., Obiective Specifice 6.7, 6.9, 6.10, Program pilot pentru Sprijinirea Formării Inițiale a Cadrelor Didactice pentru Învățământul Preuniversitar.

Universitățile care vor pregăti profesori, prin masteratul didactic:

1. UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

2. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

3. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

4. UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA – 50 locuri

5. UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA – 50 locuri

6. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – 50 locuri

7. UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI – 50 locuri

8. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA – 50 locuri”

Sursă foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primăria Timișoara aprobă marți studiul de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual Vest Timișoara – proiect PNRR de 35 de milioane de euro. Va putea primi aproape 470 de elevi și studenți

Municipalitatea timişoreană va realiza un studiu de fezabilitate (SF) pentru construirea unui Campus regional integrat destinat „învăţământului dual Vest Timişoara”, care va realiza legătura necesară între sistemul educaţional preuniversitar, cel…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Inspectoratul Școlar București reacționează în scandalul înscrierilor la Grădinița de vară în Sectorul 3: Modalitatea și calendarul de înscriere au fost stabilite de Primăria Sectorului 3, fără consultarea Inspectoratului Școlar

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a trimis un punct de vedere în scandalul legat de înscrierea copiilor la grădiniță în programul de vară, în sectorul 3, în care sute de…
Vezi articolul

LISTĂ Bazin de înot la Universitatea din Craiova și cămine studențești la Universitatea de Vest din Timișoara, printre cele 20 de proiecte care au trecut de prima etapă de evaluare în apelul privind infrastructura universitară

Lista cu rezultatele etapei de evaluare a eligibilității din apelul „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului” a fost publicată de Ministerul Educației cu 3 luni întârziere. Printre proiectele…
Vezi articolul