Măsuri fără precedent în istoria Sibiului: grădinițele, școlile și universitatea sunt închise săptămâna viitoare, de summitul UE. Ce se întâmplă cu evaluarea la clasa a II-a

1.629 de vizualizări
Mobilizare fără precedent în istoria orașului Sibiu: toate creșele, grădinițele, școlile și universitatea sunt închise săptămâna viitoare. Motivul: orașul găzduiește Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din UE. „Sunt unități de învățământ unde sunt instalate deja spitale de campanie, iar în unele școli sălile de sport sunt organizate ca dormitoare de campanie”, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Sibiu. Acesta a adăugat că nici elevii de clasa a II-a nu vor veni la școală, deși în cazul lor se desfășoară Evaluarea Națională.

Este fără precedent mobilizarea din orașul Sibiu. Sunt unități de învățământ unde sunt instalate deja spitale de campanie, iar în unele școli sălile de sport sunt organizate ca dormitoare de campanie”, a explicat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu, Constantin Dincă.

În ceea ce privește Evaluarea Națională de la clasa a II-a, care potrivit calendarului de examene este programată chiar în zilele 7-10 mai 2019, ea va fi amânată în tot județul Sibiu.

S-a făcut solicitare la Ministerul Educației pentru amânarea Evaluărilor Naționale de la clasa a II-a, de data asta pentru tot județul. Probele de evaluare vor fi susținute în săptămâna următoare summitului. Deci elevii de clasa a II-a din județul Sibiu vor susține Evaluarea Națională în săptămâna 13-17 mai, când se dă și Evaluarea la clasa a IV-a. La clasa a II-a vor fi alte subiecte decât cele susținute de elevi în calendarul normal”, a explicat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar Constantin Dincă.

Acesta a precizat că “au fost modificate și perioadele din calendarul mișcării personalului didactic, pentru că noi în perioada asta aveam partea de transfer școlar. E un alt calendar, care se aplica numai în județul Sibiu, cu activitățile decalate pentru următoarea săptămână”.

Săptămâna viitoare, pe 6-10 mai 2019, “în municipiul Sibiu, nu vin la școală copiii de la nicio unitate de învățământ, fie că vorbim despre creșă, grădiniță, școala, liceu sau universitate. Toate cursurile sunt suspendate săptămâna viitoare”, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu.

Foto: Facebook Sibiu – pagina oficiala a orasului

Concret, în orașul Sibiu, Vacanța de Paști este de 3 săptămâni.Cu mențiunea că s-au recuperat cursurile care nu se fac, în proporție de peste 75%, fie prin prelungirea programului zilnic cu 1-2 ore, fie în zilele de sâmbătă. S-a făcut această recuperare, în proporție de 75, până în vacanța de Paști”, a precizat oficialul, pentru Edupedu.ro. Acesta a explicat că școlile din Sibiu au putut face deja recuperarea orelor pe care le vor pierde, pentru că “noi am trimis solicitare în acest sens către Ministerul Educației la sfârșitul lunii februarie, iar în martie ne-a venit aprobarea. În prima sâmbătă din martie s-a recuperat deja ziua de luni”.

Inspectorul școlar a declarat pentru Edupedu.ro că decizia ISJ-ului ca elevii să recupereze orele în timpul zilelor de sâmbătă “a creat niște valuri și proteste, după care am solicitat ca școlile să decidă dacă orele sunt recuperate în unele zile sâmbătă sau prin prelungirea cu 1-2 ore a programului școlar din timpul săptămânii”.

Oamenii au înțeles necesitatea acestei decalări și această hotărâre a fost numai și numai în beneficiul copiilor. Este fără precedent mobilizarea din orașul Sibiu. Sunt unități de învățământ unde sunt instalate deja spitale de campanie, iar în unele școli sălile de sport sunt organizate ca dormitoare de campanie”, a explicat Constantin Dincă pentru Edupedu.ro.

Oficialul a precizat că niciun eveniment găzduit până acum de Sibiu, de la anul în care a fost capitală culturală europeană, până la festivalul internațional de teatru organizat aici anual nu se compară ca desfășurare de forțe cu Summit-ul care va fi găzduit de președintele Klaus Iohannis.

Nici pregătirile pentru sosirea Papei la Sibiu, pe 26 mai 2019, nu impun o astfel de mobilizare. Nu vor fi închideri de școli, suspendări de cursuri”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu.

Sibiu / Foto: Facebook Sibiu – pagina oficiala a orasului

 

Despre Summitul UE de la Sibiu

Pe 9 mai 2019, la Sibiu va avea loc Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, în contextul în care România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. Summitul se va desfășura în clădirea primăriei municipiului Sibiu.

Summit-ul va fi găzduit de Klaus Iohannis, liderul țării care deține Președinția Consiliului UE, iar reuniunea de la Sibiu va fi prezidată de Donald Tusk, președintele Consiliului European. La summit vor participa șefi de stat sau de guvern din statele membre UE, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, potrivit site-ului oficial al președinției române a Consiliului UE.

Vezi aici programul preliminar al summitului de la Sibiu

 

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ministrul Cîmpeanu, despre noul criteriu de prezență în școli – rata de ocupare a paturilor COVID: Zeci de mii de părinți și copii trebuie să se adapteze din nou, din mers, și să spere că vor putea rămâne sănătoși, fără să își compromită șansele la educație

„Zeci de mii de părinți și copii trebuie să se adapteze din nou, din mers, și să spere că vor putea rămâne sănătoși, fără să își compromită șansele la educație”,…
Vezi articolul

Mircea Dumitru, vicepreședinte CNATDCU, despre cum Ministerul Educației i-a scăpat de răspunderea plagiatelor pe conducătorii de doctorat: Consiliul CNATDCU nu a fost consultat, nici eu. Probabil că au fost consultați alți specialiști

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, CNATDCU, „nu a fost consultat, nici eu nu am avut știință de formularea acestui regulament. Probabil că au fost consultați…
Vezi articolul

DOCUMENT Avocatul Poporului, despre admiterea separată la colegii, din proiectul de lege a învățământului: Discriminează copiii din familiile fără posibilități financiare, încurajează abandonul școlar și creează avantaje celor din familii care pot asigura meditații copiilor / Solicită un cadru de prevenire a faptelor de corupție în elaborarea subiectelor și organizarea examenului

Avocatul Poporului solicită „reanalizarea” articolului care prevede admiterea separată la colegii, potrivit listei modificărilor și completărilor la proiectul de lege a învățământului preuniversitar, trimisă Ministerului Educației în perioada de consultare…
Vezi articolul

DOCUMENT Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot fi trecute în catalog – a stabilit Ministerul Educației. Ordinul privind simularea la clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a a fost publicat în Monitor

Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot să fie trecute în catalog, la cererea elevilor sau a părinților. Decizia apare în ordinul care stabilește organizarea…
Vezi articolul