Mega-contractul de 165 milioane de lei pentru wireless în școli a fost câștigat de Telekom România, care subcontractează către Nova Tech – condusă de un fost manager al lui Sebastian Ghiță

2.212 vizualizări
angajatori caută să recruteze studenți
Foto: Pexels.com
Licitația de 165 de milioane de lei pentru wireless în școli a fost câștigată de un consorțiu condus de Telekom România Mobile Communications, scrie HotNews.ro. Compania subcontractează către Nova Tech Integrated Solutions (38%), Intech Solutions (7,5%) și Croatian Telekom, potrivit datelor publicate în SICAP, iar acționarul majoritar al Nova Tech este a fost manager la compania fondată de Sebastian Ghiță, Asesoft International, potrivit sursei citate.

Consorțiul declarat câștigător trebuie să doteze 4.500 de școli gimnaziale cu echipamente wireless, să creeze infrastructura necesară folosirii resurselor și serviciilor de tip OER și WEB 2.0 în educație la minimum 2.000 de școli și să crească ponderea profesorilor care folosesc internetul prin wireless-campus la 15%.

Amintim că licitația a fost intens discutată în subteranele PSD, fiind unul dintre motivele pentru care Liviu Dragnea a amenințat în urmă cu un an că va scoate SRI din procedura de aprobare a marilor contracte de IT, potrivit surselor G4Media.ro. Detalii aici despre luptele subterane pentru atribuirea contractului.

Profit.ro scria în martie anul trecut că fostul director de vânzări către stat al Asesoft, Andrei Cruceru, și-a ridicat participația la Nova Tech Integrated Solutions – „una din firmele care va furniza SRI sistemul IT de control al banilor publici”. Nova Tech Integrated Solutions a fost înființată în iulie 2015 de către Răzvan-Iulian Băicoianu – 5% și Liviu Mircea Uruc – 95%, un apropiat al lui Sebastian Ghiță conform informațiilor vehiculate în presă, scria atunci Profit.ro.

Atât Orange, cât și Huawei au ieșit din cursa pentru câștigarea contractului wireless în școli, relatează Cursdeguvernare.ro.

Citește și:

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mihaela Bucşa, profesoară de Fizică, la Școala Sânpetru, Brașov: În toate discuțiile cu copiii, noi le-am spus așa – voi învățați, folosiți acest timp pe care îl câștigați în favoarea voastră, astfel încât rezultatul la evaluare, atunci când ea se va da, să fie unul favorabil vouă

„Suntem dispuși să facem grevă până când vom fi auziți, până când ceea ce cerem se va rezolva. În toate discuțiile cu copiii, am spus așa: voi învățați, folosiți acest…
Vezi articolul

DOCUMENT Educația să primească 3 miliarde de euro – 10% din Planul Național de Redresare și Reziliență, cere Federația părinților într-o scrisoare adresată premierului Cîțu / Alocarea a 3% sau 6% „e insuficientă pentru necesitățile educației”

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) îi solicită premierului Florin Cîțu, într-o scrisoare deschisă, să aloce educației 10% din suma totală de 30,5 miliarde euro din…
Vezi articolul