Mihnea Costoiu, Vasile Dîncu, Natalia Intotero, Florian Lixandru și Aura Danielescu, cei cinci experți ai PSD care vor „corecta” legile Deca – surse

[jp_post_view]
Colaj Edupedu.ro / Foto: Agerpres/edu.ro/arhiva personală
Cei cinci experți desemnați de Partidul Social Democrat pentru a „corecta” proiectele de legi propuse de ministrul Educației, Ligia Deca, sunt Mihnea Costoiu, Vasile Dîncu, Natalia Intotero, Florian Lixandru și Aura Danielescu, potrivit surselor Edupedu.ro. Aceștia vor modifica și completa drafturile de acte normative – adică proiectele legii învățământului superior și legii învățământului preuniversitar – alături de experții de la PNL și o altă echipă de la UDMR, plus un reprezentant al comunității rome.

Comisia de experți a avut deja o întâlnire în format hibrid – online și prezență fizică – luni, 16 ianuarie.

În echipa PSD sunt doi foști miniștri, Mihnea Costoiu și Vasile Dîncu, actuala președintă a Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, actualul secretar de stat din Ministerul Educației, Florian Lixandru și actualul inspector școlar general din Timiș, Aura Danielescu.

Mihnea Costoiu este rectorul Universității Politehnica București și în perioada dezbaterilor inițiale pentru proiectele de legi, acesta împreună cu Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației la acel moment, a povestit cum au stabilit „o susținere privilegiată” pentru domeniile tehnice. Costoiu a susținut și desființarea CNATDCU – „suntem singura ţară europeană în care universităţile nu acordă titlul de doctor. CNATDCU e o instituție de sorginte sovietică, înființată în anii ‘50”.

Vasile Dîncu e fostul ministru al Apărării în Cabinetul Ciucă. Acesta a demisionat pe 24 octombrie, spunând că nu poate colabora cu președintele Iohannis, în contextul în care a provocat reacţii dure pe scena politică după ce a afirmat că negocierile reprezintă singura şansă pentru încheierea războiului din Ucraina.

Dîncu le spunea elevilor de la liceele militare, în iunie anul trecut, cu referire la modificările anunțate în Educație, legate de eliminarea tezelor și a mediei din gimnaziu ca pondere în admiterea la liceu, că „scoatem examene de admitere, am văzut că scoatem tezele şi, până la urmă, o să ajungem la ideea că şcoala nu mai este importantă. Școala este foarte importantă, chiar dacă uneori societatea îi umileşte pe dascăli, cu salarii penibile”. După demisia ministrului Sorin Cîmpeanu, Dîncu le spunea studenților de la Medicină, la deschiderea anului universitar, în octombrie 2022, următoarele: „suntem într-o perioadă în care avem o dezbatere despre legile învățământului. Sistemul educațional dintr-o țară nu este niciodată perfect, cu siguranță că nici acum nu este perfect, dar trebuie și legile să le schimbăm continuu. Vreau să vă invit astăzi pe dumneavoastră, profesori și studenți, să participați la această dezbaterea privind legile educației pentru că, cu adevărat trebuie perfecționate. Nu întotdeauna legiuitorul (guvernul sau parlamentul), știe cel mai bine ce se întâmplă în domeniu și atunci când faci o lege mai ales o lege puternică cu un puternic impact cum este cel al educației, se întâmplă și o intersecție de interese de toate felurile care s-ar putea câteodată să blocheze dreapta desfășurare a sistemului de învățământ. De aceea cred, mai ales voi, dragi tineri, că este foarte important să vă spuneți părerea și să veniți cu un feedback la timp, până nu se bate în cuie, să spunem așa, o asemenea lege”, a spus atunci Vasile Dîncu.

Natalia Intotero nu a avut până acum poziții publice critice sau laudative la adresa proiectelor legilor Educației, dar în mai multe dezbateri organizate la Parlament a susținut ideea dezvoltării învățământului dual și a programelor pentru copiii din medii dezavantajate.

Surprinzătoare este prezența în această echipă de experți a PSD a secretarului de stat din Ministerul Educației, Florian Lixandru. Teoretic, fiind în conducerea instituției, acesta ar fi fost deja implicat în scrierea proiectelor de legi, atât în mandatul lui Sorin Cîmpeanu, cât și în cel al Ligiei Deca.

Aura Danielescu, inspector școlar general în Timiș, cumnata ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a revenit anul trecut la conducerea Inspectoratului Școlar Județean după o pauză de 2 ani, printr-un ordin semnat de Sorin Cîmpeanu, după ce fostul ministru Monica Anisie a decis în 2020 să nu-i mai prelungească acesteia mandatul și să pună un membru PNL în locul ei.

Reamintim că la PNL experții din comisia de modificare a proiectelor de legi sunt Sorin Cîmpeanu, Monica Anisie și Marilen Pirtea, potrivit surselor Edupedu.ro.

Conform surselor noastre, proiectele de legi au fost trimise de Ligia Deca liderilor Coaliției de guvernare în prima săptămână din ianuarie, în același timp cu trimiterea documentelor la Cotroceni, președintelui Klaus Iohannis. Până la acest moment proiectele nu au fost publicate de Ministerul Educației.

Marțea trecută, pe 10 ianuarie, la întâlnirea liderilor Coaliției de guvernare decizia a fost că proiectele de legi nu pot fi aprobate politic în forma prezentată de Ligia Deca și că partidele vor face comisii de experți care vor ajusta textele. A fost stabilit chiar și un calendar:

  • 1 februarie prezentare în Guvern, lansarea în avizare interministerială pentru două săptămâni,
  • 15 februarie, aprobare în Guvern ca proiecte de legi și trimiterea lor în Parlament pentru procedură de urgență și constituirea în Legislativ a unei comisii comune de învățământ, formată din deputații și senatorii din cele două comisii de profil
  • 15 martie, aprobarea de către Parlament a pachetului legislativ.

Reamintim că în luna iunie 2023 pachetul legislativ ar trebui să fie în vigoare deja, potrivit jalonului PNRR asumat de către Guvern.


8 comments
  1. Vai de capul nostru cu asa experți. Au salarii de salarii, 3000 de lei pentru ei e apa de ploaie. Ar trebui sa fie si ei plătiți ca necalificații din invatamant cu max. 2000 de lei pentru funcțiile pe care le au ca, în fond, în afara de Anisie care e profesor în preuniversitar, ceilalți n-au nicio treaba cu preuniversitarul, cu învățământul în general, în condițiile în care legea vizează în proporții mari preuniversitarul. Mai e și inteligenta aia de Natalia care susține salarii în baza reușitelor, dar pe ei de ce nu ii plătesc în funcție de reușite și ei au salariul fix, uriaș, chiar dacă nu fac nimic, o lălăie atâta pe o lege și dau numai greș?

  2. Aceași tipologie de intelectuali de carton.
    Un Rector fara doctorat, un politruc in toate guvernele și un oportunist care a găsit o sinecură la Ministerul Educației ca secretar de stat.

  3. bine, bine… dar unu care se pricepe n-au gasit? cum iti poti da cu parerea daca habar n-ai de programa, de pulsul interactiunii cu elevii, daca nu te-ai lovit de problemele din sistem?

  4. Mihnea Costoiu care din pozitia de Rector UPB 3 mandate nu a reusit sa isi termine teza de doctorat, probabil de frica plagiatului, ce expertiza are? Poate in inginerii financiare gen baza Cutezatorii. Rusine PSD!

  5. Niciunul nu este adevarat expert in invatamant! Se continua pe aceeasi linie
    cu numiri politice si nu dupa meritocratie si pricepere…

  6. De legi se ocupa numarul doi in ministerul invatamantului, o doamna care nu a fost capabila sa faca decat spiru…mai mult nu s-a putut…acum face legile invatamantului.
    Aveti pretentia sa fie un proiect reusit ?!?!?
    Nu este de unde…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Institutul „Elie Wiesel” către managerul Bibliotecii „Panait Istrati” din Brăila unde a fost omagiat ideologul mișcării legionare: Nae Ionescu e departe de a fi un model pentru România democrată de azi. Viziunea sa despre lume are ca fundament teoria etno-ortodoxistă

Într-o scrisoare deschisă postată pe Facebook, către managerul Bibliotecii „Panait Istrati” din Brăila unde a fost omagiat ideologul mișcării legionare Nae Ionescu, printr-o expoziție comemorativă, Institutul pentru Studierea Holocaustului spune…
Vezi articolul

Peste 100 de școli cu toaletă în curte au apărut de anul trecut până acum, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, prin care Ministerul Educației și Cercetării alocă 14,5 milioane de lei pentru desființarea latrinelor și construcția de toalete în interior

Un total de 175 de școli care funcționează în prezent cu toalete în curte vor primi fonduri de la stat în 2025 pentru amenajarea grupurilor sanitare și racordarea acestora la…
Vezi articolul

Se modifică schimbarea. Ministrul Ligia Deca susține că elevii de clasa a IX-a vor avea bursele de merit calculate pe baza mediei de admitere, nu a celei generale din clasa a VIII-a, cum scria în draftul ordinului de ministru

O schimbare în draftul ordinului de ministru privind metodologia de acordare a burselor școlare a fost anunțată pe Facebook, de ministrul Ligia Deca, printr-un comentariu, fără explicații. Ea susține doar…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către Iohannis, din partea mediului academic, împotriva schimbărilor în legislația de analiză a plagiatelor: Modificările propuse de Cîmpeanu reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor și încurajează frauda academică

Treisprezece organizații și mișcări civice, alături de peste 160 de profesori universitari și cercetători din România și străinătate, îi solicită printr-o scrisoare deschisă Președintelui Klaus Iohannis să ia atitudine publică…
Vezi articolul