Ministerul Culturii va acţiona în judecată executantul lucrărilor la Muzeul Naţional „George Enescu”. Doar un sfert din lucrări sunt gata, deși ar fi trebuit să fie finalizate

161 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Ministerul Culturii a anunţat că va acţiona în instanţă executantul lucrărilor de consolidare şi restaurare a Muzeului Naţional „George Enescu” – Palatul „Cantacuzino”, după estimarea contabilă şi judiciară a prejudiciului în acest caz, scrie Agerpres.

Potrivit unei informări a ministerului transmise joi, având în vedere că firma şi-a dovedit incapacitatea de a gestiona obligaţiile asumate, s-a luat decizia de a nu prelungi contractul cu aceasta şi s-a blocat garanţia de bună execuţie constituită până în prezent în valoare de 929.025 lei, în contul deschis la dispoziţia autorităţii contractante.

Ministerul Culturii a precizat că va emite certificat constatator negativ pentru executant, astfel încât acesta să nu mai poată participa la proceduri de achiziţie ulterioare.

Ministerul s-a înscris la masa credală pentru recuperarea creanţelor.

Din datele furnizate de minister, în baza situaţiilor de lucrări prezentate, reiese faptul că firma a încasat până în prezent 8.408.659 lei, fără TVA, reprezentând 25% din valoarea contractului de execuţie lucrări, inclusiv actualizările aplicate conform legii.

„Menţionăm că nu au fost plătite lucrări care nu au fost executate”, se explică în informarea citată.

Ministrul Raluca Turcan a precizat, miercuri, că s-a publicat anunţul pentru contractarea lucrărilor de punere în siguranţă a Palatului „Cantacuzino”, care găzduieşte Muzeul Naţional „George Enescu”, conform Agerpres.

Oficialul a scris pe Facebook că termenul de depunere a ofertelor este 16 ianuarie, iar cel de execuţie a lucrărilor de punere în siguranţă este de 45 de zile de la emiterea ordinului de începere a acestora.

Raluca Turcan amintea că la finalul anului trecut a decis să nu prelungească contractul de execuţie a lucrărilor de restaurare şi consolidare, întrucât la sfârşitul perioadei prevăzute în contract lucrarea era realizată în proporţie de doar 25%, iar procedura prevede ca, până la reluarea lucrărilor, Palatul „Cantacuzino” să fie pus în siguranţă, pentru a nu se degrada.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Transport gratuit pentru elevi

Cei aproape 1.000 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 din Bolintin Vale, județul Giurgiu, vor învăța în 3 schimburi, cu ore scurtate la 40 de minute, pentru al treilea an școlar consecutiv. Lucrările de reabilitare nu sunt gata / Directoare: Reabilitarea ține de primărie, nu este un proiect al școlii

Elevii școlii Gimnaziale nr. 1 din Bolintin Vale, județul Giurgiu, vor învăța în 3 schimburi, în câte trei clădiri, pentru că lucrările de reabilitare, începute în ianuarie 2022, încă nu…
Vezi articolul

Niciun elev din România nu mai primește mâncare la școală în programul „Masa caldă“, deși am intrat în a treia săptămână de școală. Guvernul a alocat bani doar până în iunie, iar secretarul de stat Florian Lixandru anunță că Ministerul Educației abia acum pregătește normele de aplicare, cu bani rămași din perioada grevei profesorilor, pentru septembrie-decembrie

Niciun elev din România nu a primit Masa caldă în școală de pe 11 septembrie de când au început cursurile acestui an școlar. Abia în aceste zile se lucrează la…
Vezi articolul

Geografia să fie inclusă în aria „Științe“, la Bacalaureat, lângă Matematică, Chimie, Fizică și Biologie, în proiectul legii educației – solicitare depusă la Guvern de Societatea de Geografie din România și Comitetul Național de Geografie al Academiei Române – document

Reprezentanții Societății de Geografie din România și Comitetului Național de Geografie al Academiei Române solicită premierului Nicolae Ciucă includerea disciplinei Geografie în examenul de Bacalaureat prevăzut de proiectul legii educației,…
Vezi articolul