Ministerul Dezvoltării anunță construirea a 60 de creșe noi, cel puțin una în fiecare municipiu reședință de județ

280 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
A fost aprobată construirea a 8 noi creșe în țară prin programul naţional în domeniu lansat anul trecut de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat, luni, ministrul Cseke Attila pe pagina de Facebook. Numărul creșelor construite prin acest program a crescut la 60.

Noile proiecte vizează construirea de creşe mici, cu o capacitate de 40 de antepreşcolari, la Constanţa (2), Sebeş şi Carei şi de dimensiuni medii în Timişoara şi Piatra Neamţ. În Bacău şi Zalău se vor construi creşe mari, pentru 100 – 110 copii, potrivit unui comunicat al MDLPA.

„Ministerul Dezvoltării susţine dezvoltarea echilibrată a localităţilor şi sprijină tinerele familii, motiv pentru care în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi municipiu am aprobat construirea unei creşe sau două acolo unde numărul locuitorilor depăşeşte 100.000. Am aprobat finanţarea pentru 52 de creşe, iar acum am aprobat încă opt noi construcţii”, a declarat Cseke Attila, potrivit comunicatului.

Ministrul Dezvoltării a adăugat că, în urma aprobării finanţării, construirea acestor creşe moderne intră în proces de achiziţie publică şi, ulterior, vor putea fi demarate lucrările.

Câte creșe sunt în România?

Amintim că dintr-un total de 395 de creșe câte funcționează în România, 148 vor trece în anul școlar 2021-2022 în subordinea Ministerului Educației. Trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației este prevăzută în Hotărârea de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial pe 15 septembrie.

Ministerul Educației a suplimentat și numărul de posturi în educație, pentru ca aceste 148 de creșe care au trecut de la primării la minister să aibă suficient personal.

Senatul a decis ca toate creșele existente acum – inclusiv cele care sunt și rămân la consiliile locale, pentru că trecerea acestora la minister este opțională pentru fiecare autoritate locală – să devină acreditate „prin efectul legii”, fără să mai treacă la ARACIP.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, spunea anul trecut că suntem pe ultimul loc din UE la numărul de creșe.

Vezi și: VIDEO Cum vor arăta creșele pe care promite să le construiască Ministerul Dezvoltării


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectele legilor Educației, criticate din interiorul Coaliției de guvernare: Modificarea referitoare la transportul elevilor, „decontare” în loc de „gratuitate”, din proiectele legilor Educației, varianta Deca, „îngrădește dreptul la educație pentru toți elevii și va crește abandonul școlar”, spune un deputat PSD

Modificarea termenului de transport „gratuit” cu „decontare”, în proiectul legii învățământului preuniversitar, va duce la creșterea abandonului școlar, remarcă pe Facebook deputatul PSD Lucian Lungoci. Amintim că proiectele legilor Educației,…
Vezi articolul

Program național de reducere a analfabetismului funcțional, de importanță strategică, cu școli pilot, platformă de teste și formare pentru profesori, într-un apel de 41,5 milioane de euro, la care doar Ministerul Educației poate depune proiect până pe 16 decembrie

Timp de 4 ani, Ministerul Educației va dezvolta alfabetizarea funcționala a elevilor din învățământul primar și gimnazial la literație, matematică, științe, media, digitală și socială, cu scoli pilot, platforma de…
Vezi articolul

Sesizările anonime vor fi permise în cazuri de hărțuire sexuală, cazuri ce vor fi semnalate organelor de urmărire penală – primele măsuri de schimbare a Legii, inițiate de Guvern / Ce spune proiectul de modificare a regimului petițiilor, care să permită reclamațiile anonime

Guvernul a adoptat, miercuri, în primă lectură un proiect de hotărâre de guvern ce extinde la nivelul universităților și școlilor Metodologia de combatere și prevenire a Hărțuirii sexuale, intrată în…
Vezi articolul