Ministerul Educației: 59 de școli și grădinițe din județele Maramureș, Cluj și Harghita sunt închise vineri din cauza condițiilor meteo

330 de vizualizări
Foto: Jeffrey Blum – Unsplash.com
Ministerul Educației că vineri vor fi închise 59 de unități de învățământ preuniversitar din județele Maramureș, Cluj și Harghita, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Decizia de a suspenda vineri integral cursurile în aceste școli și grădinițe a fost luată de comitetele pentru situații de urgență, precizează instituția.

Situația școlilor și grădinițelor închise, pe județe, stă în felul următor: în județul Maramureș sunt 56 de unități de învățământ preuniversitar închise vineri, în județul Cluj sunt 2, iar în Harghita o unitate de învățământ preuniversitar are cursurile suspendate integral vineri, 18 ianuarie 2019.

„Orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învățământ, cu aprobarea inspectoratelor școlare județene”, precizează Ministerul.

Citește și:

Când încep școlile, în ianuarie 2019: Structura anului școlar și vacanța de Paște 2019

Photo by Jeffrey Blum on Unsplash

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Andreia Bodea: La 5 atenționări se scade un punct la purtare, prin decizia consiliului profesorilor clasei, potrivit regulamentului școlii noastre. Unii au avut 2-3 atenționări, alții au avut 4 și s-au oprit

„La 5 atenționări se scade un punct la purtare prin decizia consiliului profesorilor clasei”, a declarat Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, pentru TVR Info. Din…
Vezi articolul