Ministerul Educației caută profesori care să evalueze proiectele de manuale școlare pentru clasele primare și gimnaziale – document

5.917 vizualizări
Inspecția specială
Foto: Pexels.com
Profesorii care vor să participe la evaluarea proiectelor de manuale școlare pentru clasele I, a Il-a, a III-a, a V-a, a VI-a şi a VII-a se pot înscrie în perioada 15-31 ianuarie 2024, potrivit unei adrese a Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). Vezi mai jos, în articol, cum se face selecția și care sunt criteriile de înscriere pentru profesori.
  • Cadrele didactice interesate își pot depune candidatura pentru o singură disciplină/nivel. 

Conform documentului, selecția cadrelor didactice cu statut de experți cooptați, pe discipline, se face pe baza competenței și a experienței acumulate şi probate, precum şi pe baza disponibilității manifestate pentru implicarea în activitățile de evaluare a proiectelor de manuale şcolare. 

Condițiile de înscriere sunt următoarele:

„1. să desfăşoare activităţi de predare-învăţare-evaluare în cadrul învățământului preuniversitar corespunzătoare nivelului de învăţământ şi disciplinei/modulului de pregătire pentru care se evaluează proiecte de manuale şcolare; în situatii exceptionale, pentru discipline/module de pregătire la care numărul cadrelor didactice care desfăşoară activitate în învăţământul preuniversitar (corespunzătoare respectivului nivel de învăţământ) este insuficient, se acceptă şi cadre didactice care predau disciplinele/modulele de pregătire respective la un nivel superior de învăţământ;

2. să dovedească, prin acte de studii, că posedă specializarea corespunzătoare care-i acordă dreptul de a preda disciplina/modulul de pregătire la care s-a înscris şi de a evalua proiectele de manuale şcolare depuse la disciplina/modulul de pregătire în cauză;

3. să dețină abilități practice de operare pe calculator, certificate prin documente;

4. disponibilitate pentru participarea la activitățile de evaluare/reevaluare desfăşurate individual, coordonate de către CNPEE, respectarea hotărârilor luate de grup şi a termenelor prevăzute stabilite de către CNPEE;

5. nu se află în niciuna din situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (3) din Metodologia de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare pentru învăţământul preuniversitar anexa la OMEN nr. 3103/28.01.2019 cu modificările şi completările ulterioare.” 

Cine are prioritate

În document se arată că, în procesul de selecţie a experților cooptați-cadre didactice au prioritate, în ordinea următoare, cadrele didactice care:

1. au titlul științific de doctor sau gradul didactic I în domeniul disciplinei/modulului de pregătire pentru care aplică,

2. au absolvit cursuri/module care vizează problematica specifică activităților de evaluare a proiectelor de manuale școlare/de abilitare curriculară/de evaluare de proces; 

Procedura și calendarul de selecție

Etapa l: perioada 15.01.2024-31.01.2024 – înscrierea candidaților la adresa web https://competente.rocnee.cu/apel2024_01_em/ și respectarea următoarelor instrucţiuni:

  • pentru înscriere se utilizează browser-ele Mozilla Firefox, Microsoft Edge și Google Chrome;
  • este necesară, mai întâi, înregistrarea candidaturii, prin completarea chestionarului online;
  • completarea tuturor câmpurilor este obligatorie;
  • se selectează obligatoriu și disciplina cu mouse-ul (CTRL + click stânga) chiar dacă a selectat grupul de lucru în care se înscrie;
  • se continuă cu Acces aplicatie;
  • la rubrica Parola, se completează cu parola aleasă de candidat pentru înregistrare; această parolă va fi utilizată pentru fiecare accesare;
  • la rubrica Cheie, se introduce “cheia de acces” transmisă pe e-mail-ul candidatului în urma înregistrării;
  • la rubrica Încărcare documente, se va încărca numai documentul de tip *pdf, care condiționează selecția; Documentul va fi semnat pe fiecare pagină şi va fi salvat cu numele candidatului, în format *pdf. 

„În vederea înscricrii şi selecțici, la rubrica Încărcare documente, este necesară încărcarea unui singur document în format *pdf (a cărui dimensiune nu va depăşi 30 MB) cu denumirea: nume_prenume_disciplina_judet, care să cuprindă:

1. CV-ul în format european (maxim 4 pagini);

2. copii ale actelor de studii şi de grade didactice si/sau care atestă titlul de doctor în ştiințe;

3. adeverința de încadrare eliberată de instituția de învăţământ, care atestă nivelul la care activează candidatul;

4. alte documente justificative, relevante pentru procedura de selecție.”

Etapa a II-a: perioada 01.02-16.02.2024 – Selecția candidaților prin aplicarea unei proceduri specifice.

Etapa a III-a: perioada 19.02-23.02.2024: Anunțarea rezultatelor selecției, individual, doar pentru candidații selectați. 

Lista disciplinelor pentru care se organizează selecția profesorilor

Adresa Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație poate fi consultată mai jos:


1 comment
  1. Da, și atunci când ne înscriem, nu suntem selectati😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile au de trimis către inspectorat proiectul planului de școlarizare pentru 2025-2026 până pe 30 ianuarie, în format tipărit/ Etapele și documentele necesare pentru rapoartele finale – adresă ISJ Ilfov

Școlile vor încărca datele din proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 în aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) și vor tipări rapoartele pentru fiecare…
Vezi articolul

VIDEO Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu cere ca bugetul „minim minimorum” al Educației să fie 28,2 miliarde lei, adică 2,5% din PIB în acest an. Ar fi cea mică alocare din istoria recentă pentru acest domeniu, cu peste 2 miliarde de lei mai puțin față de anul trecut

În anul 2021 „28,2 miliarde lei trebuie să fie minim minimorum bugetul Educației, pentru a continua eu cel puțin”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la Digi24. Acesta susține că…
Vezi articolul

Majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi, spune profesorul de limba germană Sorin Giurumescu: Să încerci să-i obligi să stea efectiv în școală ar însemna să-i demotivezi tocmai pe aceia care își fac treaba bine, ar fi o nouă birocratizare

Majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi, atrage atenția profesorul de limba germană Sorin Giurumescu. El avertizează că o eventuală obligativitate a prezenței fizice continue în…
Vezi articolul

Profesorii pot comanda manuale școlare pentru licee pentru anul școlar 2025-2026 în perioada 24 martie – 2 aprilie / Manualul „Istoria Evreilor. Holocaustul” se comandă mai târziu prin CNPEE, precizează ISJ Ilfov

Profesorii și directorii de licee pot comanda manualele școlare pentru clasele IX-XII, an școlar 2025-2026, în perioada 24 martie – 2 aprilie, potrivit unui adrese a Ministerului Educației, publicată pe…
Vezi articolul