Ministerul Educației: Încă 16 școli și grădinițe intră în scenariul roșu, la nivel național / Peste 12.000 de unități de învățământ sunt în scenariul verde

2.873 de vizualizări
Foto: © Zelfit | Dreamstime.com

Ministerul Educației anunță că 394 de unități de învățământ învață astăzi, 9 octombrie, în scenariul roșu care implică activități și cursuri exclusiv online. Față de ieri, 16 școli și grădinițe au intrat în plus în scenariul roșu, la nivel național.

12.368 de unități de învățământ sunt în scenariul verde, cu participarea zilnică față în față a tuturor preșcolarilor și elevilor din școli, iar 4.894 de școli sunt în scenariul hibrid.

Buletinul publicat de Ministerul Educației vineri, 9 octombrie:

„Buletin Informativ

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ. 

Prin urmare, astăzi, 09 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

–  12.368 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 4.894 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 394 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. 

Menționăm că dintre cele 394 de unități aflate în această situație, 194 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 200 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.  

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Data de referință pentru aceste informații este 09 octombrie, ora 12:00.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul de hotărâre de guvern pentru reorganizarea Agenției care acreditează școlile și grădinițele, pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Executivului, în ciuda apelurilor repetate ale societății civile de a retrage documentul

Reorganizarea ARACIP, Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, este pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Guvernului, potrivit gov.ro. Este vorba despre un proiect controversat, care…
Vezi articolul

UPDATE Doi candidați de la Rezidențiat au avut febră/Locurile pentru rezidenți la ATI, suplimentate. Horațiu Moldovan, secretar de stat: Record istoric al numărului de candidați/Toți cei admiși își vor găsi loc să se poată forma/ Ce s-a întâmplat la Piatra Neamț este o tragedie, o catastrofă care să sperăm că nu se va repeta niciodată

Peste 11.000 de absolvenți ai Universităților de Medicină și Farmacie au susținut astăzi examenul de rezidențiat, acesta fiind „cel mai mare număr de candidați” din ultimii ani, a declarat Horațiu…
Vezi articolul

Consultări de formă ale ministrului Educației cu primarii din 750 de localități, în care școlile se vor comasa. Daniel David „le-a mulțumit participanților pentru implicarea constructivă în reorganizarea rețelei școlare”, fără nicio precizare despre propunerile sau criticile primite

Întâlnire cu peste 750 de primari, marți 12 august, la Ministerul Educației și Cercetării. Într-un comunicat de presă instituția a anunțat că primarii au răspuns invitației ministrului Daniel David „de…
Vezi articolul