Ministerul Educației încalcă propriul ordin de ministru. Calendarul prevedea publicarea listei cu elevii care primesc bursa „Bani de liceu” pe 17 octombrie, dar aceasta nu a fost publicată, deși a început deja perioada de contestații

2.060 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministerul Educației nu a publicat încă lista cu beneficiarii programului național „Bani de liceu”, deși afișarea listei ar fi trebuie să aibă loc ieri, 17 octombrie, potrivit calendarului oficial. Astfel, ministerul încălcă ordinul de ministru care stabilește calendarul programului. Menționăm că perioada în care pot fi depuse contestațiile începe astăzi și ține până pe 21 octombrie, conform sursei citate anterior. Nerespectarea calendarului este o încălcare a unui act normativ.

UPDATE Peste 20 de mii de elevi ar urma să ia bursa „Bani de liceu” în anul școlar 2022-2023. Sunt cu peste 2 mii mai puțini față de anul trecut / Ministerul a publicat lista inițială cu o zi întârziere

Până la ora publicării articolului, lista nu apare pe site-ul Ministerului Educației. La secțiunea „Bani de liceu” ultima listă este cea a beneficiarilor din anul școlar 2021-2022.

Foto: captură edu.ro

Calendarul programului național de protecție socială „Bani de liceu” a fost stabilit prin ordinul de ministru nr. 3.125 din 4 februarie 2019. În luna august, Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare o adresă în care era specificat calendarul.

Calendarul de desfășurare a programului național de protecție socială „Bani de liceu” este următorul, potrivit ordinului 3.125 din 4 februarie 2019:
  • Depunerea cererilor: 15 septembrie – 25 septembrie;
  • Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea eligibilității cererilor depuse de către comisii: 26 septembrie – 15 octombrie;
  • Centralizarea cererilor, prin intermediul portalului dedicat: 25 septembrie – 16 octombrie;
  • Afișarea pe internet a listei beneficiarilor: 17 octombrie;
  • Depunerea contestațiilor: 18 octombrie – 21 octombrie;
  • Rezolvarea contestațiilor: 22 octombrie – 25 octombrie;
Informații de context

Amintim că ordinul care stabilește criteriile pentru bursele elevilor încalcă 2 hotărâri de Guvern. Elevii cu bursa socială nu pot beneficia și de bursa „Bani de liceu” sau de cea profesională, conform HG-urilor, în timp ce noul ordin prevede că pot.

Elevii care iau bursa „Bani de liceu” nu pot beneficia și de bursă socială, potrivit art. 10 din Hotărârea de Guvern nr. 1.488 din 9 septembrie 2004: „Beneficiarii Programului național de protecție socială “Bani de liceu” nu pot beneficia în același timp și de bursă socială”.

Pe de altă parte, ordinul 5.379 din 7 septembrie 2022, cel care stabilește criteriile pentru acordarea burselor școlare, menționează la art. 19 alin. (4) că „elevii care beneficiază de sprijinul financiar „Bani de liceu” sau „Euro 200” pot obține bursă de studiu/ merit/ performanță/ ajutor social, dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în prezentul ordin”.

Citește și:
Eroare majoră la Ministerul Educației. Ordinul care stabilește criteriile pentru bursele elevilor încalcă 2 hotărâri de Guvern / Elevii cu bursa socială nu pot beneficia și de bursa „Bani de liceu” sau de cea profesională, conform HG-urilor, în timp ce noul ordin prevede că pot


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevă în clasa a XII-a, gimnasta Ana-Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice, după ce a fost admisă la Stanford: Antrenorii m-au introdus în ideea de a studia la universități din America, unde voi concura în competițiile universitare

Gimnasta Ana-Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, își continuă parcursul cu admiterea la prestigioasa Universitate Stanford din statul american California. În timp ce se pregătește…
Vezi articolul

Platforma de inteligență artificială ChatGPT “poate fi o binecuvântare pentru educație”, pentru că scoate școala din confortul compunerilor – profesorul Adrian Hatos / Plus: O aplicație care încearcă să identifice frauda cu ajutorul ChatGPT

ChatGPT, sistemul de inteligență artificială bazat pe întrebări și răspunsuri, lansat la sfârșitul anului trecut și care poate fi folosit de oricine, “poate fi o binecuvântare pentru educație”, consideră Adrian…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Întârzieri și de peste șase luni ale burselor școlare, în special pentru elevii din mediul rural, semnalate de Federația Națională a Părinților. Organizația cere mai multor instituții acordarea integrală a drepturilor copiilor

Remedierea plăților întârziate ale burselor elevilor, mai ales în mediul rural, unde ar fi decalaje și de 6 luni, este cerută de Federația Națională a Părinților (FNP) în două adrese…
Vezi articolul

Vânzarea băuturilor energizante către minori va fi interzisă, prevede un proiect de lege inițiat de președintele interimar al Camerei Deputaților / Amenzi de până la 3.000 de lei sau chiar suspendarea activității între 10 și 30 de zile

Deputatul PSD Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților, a depus, luni, un proiect legislativ care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori. Amenzile merg până la 3.000 de lei și…
Vezi articolul