Ministerul Educației: Începând din toamnă, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară

153.260 de vizualizări
Foto: edu.ro
„Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară”, a anunțat Ministerul Educației. Decizia a fost anunțată printr-un comunicat de presă, după o ședință la sediul ministerului la care au participat ministrul Dezvoltării, un secretar de stat din Transporturi și reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și ai Asociației Elevilor din Constanța. Ministerul susține că gratuitatea va fi aplicată printr-un „act normativ” elaborat de „ministerele implicate”.

Reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța au declarat pentru Edupedu.ro că este vorba despre gratuitate pe mijloacele de transport în comun rutiere.

La finalul aceleiași întâlniri, Ministerul Educației a precizat că va modifica Legea educației, prin Ordonanță de Urgență, după ce Curtea Constituțională a decis că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituțională, deoarece creează o diferență de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.

Pentru obținerea gratuității transportului elevilor pe mijloacele de transport în comun rutiere, Ministerul spune că va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport „și să prevadă noi tarife maximale”.

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

„Ministerul Educației și Cercetării îi sprijină pe elevi: li se va deconta transportul!

La inițiativa ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, în ultimele două săptămâni au avut loc mai multe întâlniri interministeriale pe tema asigurării transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu.

Astăzi, la sediul ministerului, a avut loc întâlnirea de lucru convocată de Monica Anisie. Au răspuns invitației domnul Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, domnul Ionel Scrioșteanu, secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, însoțiți de echipele tehnice, precum și reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și ai Asociației Elevilor din Constanța.

În cadrul întâlnirii au fost convenite următoarele:

  1. Pe termen scurt, pentru a debloca situația decontării transportului elevilor, este necesară emiterea unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Modificarea este necesară pentru a pune în concordanță legislația cu decizia Curții Constituționale a României, care a statuat că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituțională, deoarece creează o diferență de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.
  2. Ulterior, în termen de 30 de zile, se va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport și să prevadă noi tarife maximale;
  3. Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară, sens în care ministerele implicate vor elabora un proiect de act normativ.

Elevii au confirmat participarea la întâlnirea de lucru de săptămâna viitoare, care are drept temă discutarea hotărârii de Guvern menite să abroge HG 863/2016.”

Citește și:

 

 


6 comments
  1. Dar unde vor circula? Nu e pandemie ,nu fac școala de acasă? Era momentul să îi încurajați să circule?

  2. pe baza carnetului??? Dar pe baza absentelor??? Incurajati chiulul. Ca sunt pline mijloacele de de transport in comun de…gratuitati: pentru chiulangiii minori, la ore ca 10, 16, etc. care stau jos pe locul celor batrani care platesc abonamente si gratuitatile elevilor care au telefoane mobile f scumpe si abonamente sa le foloseasca,pentru pensionarii de 70 care sunt in pensie de 20 ani buni si au pensii mult mai mari decat salariul unui activ care are 3 copii in intretinere. Nu sunt de acord. Faceti ce a facut si psd-ul ca a dat gratis pt studenti oricand si oricat, si sa ocupe locurile navetistilor care platesc bani grei pe abonamente, sa ocupe locurile in tren ale celor care pleaca in concedii si nu mai au locuri…de vamaioti etc. sau de participanti la tot felul de spectacole de rock

    1. După ce ca sunt atât de stresați ne lovim ca au abonamente gratuite și telefoane? Pe bune? Rușine dar pensiile speciale nu va deranjează….????

  3. Orice gratuitate pentru o categorie numeroasa , duce la creșterea preturilor la călătorii pentru celelalte categorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate admitere liceu 2025 în județul Cluj. Top 20 de specializări după ultima medie de intrare în clasa a IX-a. Liceul Teoretic „Avram Iancu” trece pe primul loc cu 9,65, urmat de Colegiul Național „Emil Racoviță”

Rezultatele de la admiterea la liceu 2025, etapa 1, arată că în județul Cluj primele 20 de specializări după ultima medie de intrare sunt ale unor colegii și licee din Cluj-Napoca, Turda…
Vezi articolul

Rectorul Universității Tehnice din Iași, Dan Cașcaval, ales președinte pentru Europa Centrală și Orientală a Agenției Universitare a Francofoniei, condusă de Sorin Cîmpeanu

Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a fost ales, la sfârșitul săptămânii trecute, președinte pentru regiunea Europei Centrale și Orientale în cadrul Agenției Universitare a Francofoniei,…
Vezi articolul

Zeci de profesori și elevi protestează în fața Colegiului Național „Gheorghe Șincai” pentru a nu fi evacuați. Ministrul Educației și primarul Sectorului 4 au venit la fața locului și au dat asigurări că liceul nu va fi relocat în acest an școlar

Zeci de profesori și elevi protestează din nou, vineri, în fața Colegiului Național „Gheorghe Șincai” pentru a nu fi evacuați din clădire, așa cum dorește Primăria Sectorului 4, pentru a…
Vezi articolul

Reperele metodologice 2024-2025. Modele de teste inițiale și sumative la Biologie pentru clasa a XII-a, exemple de resurse și activități educaționale online și o propunere de planificare calendaristică

Modele de teste de evaluare inițială și sumativă la disciplina Biologie pentru clasa a XII-a, exemple de resurse educaționale online și un scenariu de planificare calendaristică au fost incluse în…
Vezi articolul