Ministerul Educației: Prin proiectul de OUG privind transportul propunem gratuitate pentru elevi, cu acordarea sumelor de bani în avans

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com

Ministerul Educației anunță că propune prin proiectul unei ordonanțe de urgență ca gratuitate pentru elevii din învățământul preuniversitar la serviciile publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum și transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

„Ca element de noutate, acordarea sumelor de bani pentru transport se face în avans, cu decontare în luna următoare pentru elevii care fac naveta, respectiv elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu”, spune ministerul, după ce Asociația Elevilor din Constanța a protestat în fața ministerului pe tema gratuității transportului elevilor.

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

„Prin proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Educației propune următoarele măsuri:

Gratuitate pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, la serviciile publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum și transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. Ca element de noutate, acordarea sumelor de bani pentru transport se face în avans, cu decontare în luna următoare pentru elevii care fac naveta, respectiv elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.

Elevilor li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru.

Un alt element de noutate este faptul că se decontează cheltuielile de transport și pentru distanțe mai mari de 50 de km. Astfel, în situația în care elevii se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km beneficiază de decontarea sumei aferente distanței de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună,

Operatorii de transport rutier vor avea obligația să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună și să asigure transportul rutier al elevilor. În acest sens, s-a stabilit faptul că autoritățile de reglementare în domeniul asigurării transportului vor stabili normele de aplicare și de monitorizare a modului în care operatorii de transport rutier vor respecta noile prevederi legale.

Sumele de bani de care urmează să beneficieze elevii, acordate în avans/lună, calculate în funcție de distanța de la domiciliu la unitatea de învățământ preuniversitar pornesc de la 30 de lei pentru 3 km și ajung la 171 de lei pentru 50 de km.

Ministerul Educației a mai propus ca elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, precum și elevii etnici români din afara granițelor țării care sunt bursieri ai statului român să beneficieze de gratuitate pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive, organizate de instituții publice.

În acest context subliniem faptul că sumele pentru naveta elevilor se acordă în avans, indiferent de tipul de transport, respectiv transport interjudețean sau intrajudețean, asigurându-se în acest fel realizarea dreptului la educație.

De asemenea, în condițiile în care principiul general/de bază în stabilirea cuantumului unui abonament constă în calcularea, de regula, la un nivel de 60% din tariful aferent sumei valorii biletelor de transport pentru numărul de zile lucrătoare dintr-o lună (21-22/30-31), există situații în care tariful corespunde unui număr total de zile/lună (30-31), fără niciun fel de reducere specifică principiului abonamentelor lunare (exemplu județ CT, unde tariful pe o distanță de cca. 6 km Cumpăna-Constanța s-a impus la valoarea de 170 lei/lună).

Pentru a susține interesele elevilor, Ministerul Educației solicită reanalizarea tarifelor în aceste situații punctuale care constituie abateri de la principiul logicii concurențiale, cu grave consecințe cu privire la asigurarea dreptului la educație.

BIROUL DE PRESĂ Ministerul Educației”

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu: Dacă am fi fost neafiliați NATO, eram vulnerabili la același gen de agresiune / Putin joacă la loterie soarta țării sale, poate chiar și soarta lumii / Ceea ce se va întâmpla va depinde foarte mult de capacitatea Ucrainei de a rezista

România se află într-o poziție foarte bună fiind membră NATO în contextul agresiunilor actuale, altfel eram la fel de vulnerabili ca Ucraina, a explicat pentru Edupedu.ro profesorul universitar Bogdan Murgescu…
Vezi articolul

Interviu cu un olimpic internațional, elev în clasa a XII-a: Admiterea separată la liceu ar crea un fel de „cluburi exclusiviste”, spune Adrian Țiripa, care merge din proprie inițiativă să le povestească elevilor din mediul rural de unde vin anotimpurile, de ce strălucește Soarele și de ce e pasionat de astronomie

Admiterea separată la liceu ar putea duce la crearea de „cluburi exclusiviste”, spune Adrian Țiripa, elev olimpic internațional la Astronomie, care merge să le vorbească copiilor din mediul rural despre…
Vezi articolul

Amenzi de aproape 3 milioane de lei pentru comercializarea de măști neconforme inclusiv în farmacii precum Help Net și Sensiblu. Au fost sancționate și mari supermarketuri precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman și DM, dar și benzinăriile Lukoil

Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net,…
Vezi articolul

Admitere liceu 2024. Completarea fișelor cu opțiuni continuă de luni, 15 iulie, încă o săptămână. Repartizarea computerizată este miercuri, 24 iulie – calendarul înscrierii în clasa a IX-a

Absolvenții clasei a VIII-a care au fost ierarhizați în funcție de mediile obținute la Evaluarea Națională 2024 miercuri, 10 iulie, continuă completarea fișelor cu opțiuni în vederea admiterii la liceu,…
Vezi articolul
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027

Recomandări europene în educație: statele UE să adopte strategii pentru competențe digitale, cu susținerea întregii administrații publice, pentru fiecare nivel de învățământ, de la școala primară la formarea continuă

Statele membre ale Uniunii Europene, printre care se numără România, sunt îndemnate de Consiliul UE să adopte strategii naționale sau chiar regionale pentru educație și competențe digitale, prin care să…
Vezi articolul