Ministerul Educației să nu transmită către Parlament proiectul legii învățământului preuniversitar în forma actuală – apel al unui grup de asociații ale elevilor

[jp_post_view]
Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com
Un grup de asociații ale elevilor solicită ministerului să nu transmită către Parlament proiectul legii învățământului preuniversitar în forma sa actuală, pe care o „critică profund” și o consideră „mai proastă decât forma inițială”. Ei cer o serie de modificări ce vizează, între altele, chestiuni referitoare la examenul de admitere la liceu și la reprezentarea și consultarea elevilor.

Grupul de organizații semnatare sunt Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Timiș (AETm), și Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), potrivit unui comunicat transmis Edupedu.ro.

Acestea susțin că “proiectele publicate sunt într-un stadiu cel puțin la fel de dezastruos ca forma lor inițială, având multiple măsuri care vin complet în detrimentul elevilor”.

Ce spun, între altele, asociațiile menționate:

  • “La nivelul reglementării transportului elevilor, pare că autorii legilor au decis să arunce niște termeni pe care nu îi înțeleg pe deplin în lege. Astfel, se discută despre decont, despre contracte, despre licențe, și mai apoi despre curse regulate. De la un articol la altul, se vine cu o contradicție nouă, legea fiind alambicată și generând confuzii mai mari decât orice altă lege de până acum în acest domeniu.”
  • Bursele elevilor sunt suprareglementate într-un mod inoportun, fiind introduse criterii pentru acordarea lor la nivelul legii.” 
  • “Similar anunțurilor făcute pe surse în cursul săptămânii, Ministerul Educației propune introducerea unui examen de admitere la licee care să poată fi organizat de orice liceu, nu doar de colegiile naționale. Subiectele sunt realizate tot la nivel național, deci practic se dorește o dublare a examenului de Evaluare Națională. Ne poziționăm ferm împotriva acestei măsuri, având în vedere că nu există niciun argument sau o analiză din care să putem deduce faptul că Evaluarea Națională la acest moment nu este suficientă, și că dublarea ei va ajuta elevii.”

“Nu în ultimul rând, apreciem faptul că proiectul dorește suprimarea mișcării de reprezentare a elevilor și a consultării reale cu beneficiarii educației. La nivelul proiectului, toate articolele preluate din Legea nr. 1/2011 unde era reglementată consultarea cu asociațiile elevilor au fost modificate. Până și în elaborarea Statutului Elevilor, document care vizează în mod direct beneficiarii, a fost înlăturată obligativitatea consultării acestora.”

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Școlile pot înființa consorții școlare timp de cel puțin 3 ani, cu acordul inspectoratelor școlare și consiliilor locale. Profesorii care predau în acestea au prioritate la mobilitatea didactică – condițiile și model de documente

Școlile pot forma consorții școlare împreună cu alte școli din apropiere, cu acordul inspectoratelor școlare și al consiliilor locale, după ce le este aprobată documentația pe care o depun în…
Vezi articolul

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, despre programul de prevenire a drogurilor în școli: Vom folosi modelul islandez / Din octombrie au fost completate peste 8.000 de chestionare în școli, fiecare unitate de învățământ va primi un raport individual, pentru a vedea care este situația propriilor elevi

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, marți, că municipalitatea se va inspira după modelul islandez pentru combaterea și prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor, scrie G4Media.ro. Edilul a precizat…
Vezi articolul

Alina Sava, expert în Educație al Băncii Mondiale: Aș spune unui ministru al Finanțelor că, fără o investiție în educație, nu vom putea fi o societate competitivă. Este foarte greu să construiești rezultate bune în educație acolo unde nici părinții nu sunt literați, nici resurse nu sunt în școală

Alina Sava, expert în Educație al Băncii Mondiale, a vorbit despre rezultatele obținute de elevii români la testarea internațională PISA: ”Ca să ieșim bine pe medie, trebuie să-i ajutăm pe…
Vezi articolul