Ministerul Educației și-a dat seama că tabletele ar putea fi folosite și pentru orele față în față, nu doar pentru învățământul online – proiect de ordonanță de urgență

7.874 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Tabletele și laptopurile pentru activitatea didactică ar putea fi folosite și pentru activitatea față în față, nu doar pentru școala online, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere de către Ministerul Educației.

Conform notei de fundamentare, în anul școlar 2020-2021 au fost depuse proiecte pentru achiziționarea de tablete/laptopuri pentru uz școlar cu acces la internet, precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul online.

Starea de alertă pe teritoriul României nu a mai fost prelungită, iar activitățile didactice se desfășoară cu prezență fizică. Din 9 martie, „proiectele aflate în implementare nu mai corespund scopului stabilit prin O.U.G. nr. 144/2020, fapt care conduce la necesitatea modificării cadrului legislativ și implicit a contractelor de finanțare aflate în derulare astfel încât aceste echipamente să poată fi justificate și pentru activitățile didactice ce se desfășoară cu prezență fizică la nivelul unităților de învățământ preuniversitar/ instituțiilor de învătământ superior de stat.”

Nota de fundamentare poate fi consultată mai jos:

„Sunt necesare modificările legislative propuse prin prezenta, pentru a se putea utiliza echipamente IT mobile de tip tabletă/laptop pentru uz şcolar achiziționate prin programul anterior menționat și în desfășurarea activităților didactice cu prezență fizică la nivelul unităților de învatământ preuniversitar respectiv la nivelul instituțiilor de învățământ superior de stat.”, prevede nota de fundamentare.

În justificare apare că neadoptarea acestor măsuri în regim de urgență ar conduce blocarea unor fonduri și la o execuție bugetară deficitară la nivelul Programului Operațional Competitivitate și la pierderea unor sume considerabile din fondurile europene alocate României.

Proiectul de ordonanță de urgență stabilește că pot fi folosite la nivelul școlilor și facultăților inclusiv pentru desfășurarea activităților didactice cu prezență fizică.

„Art. 1. (1) Tabletele și laptopurile cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice achiziţionate de către beneficiarii contractelor de finanțare încheiate în cadrul Programului Operațional Competitivitate, Acțiunea 2.3.3, Apelul 2, se utilizează la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv instituțiilor de învățământ superior de stat, inclusiv pentru desfășurarea activităților didactice cu prezență fizică.

(2) Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, pe baza creditelor de angajament şi a creditelor bugetare aprobate potrivit legii, respectiv instituțiile de învățământ superior de stat pot încheia, cu respectarea prevederilor legale, contracte de achiziţie publică pentru procurarea de echipamente IT mobile de tip tabletă/laptop pentru uz şcolar şi alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfăşurării activităţii didactice cu prezență fizică, şi pot efectua plăţi eligibile din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014 – 2020, Acțiunea 2.3.3, Apelul 2.”

Proiectul de ordonanță de urgență:

„Dispozitivele rămase nedistribuite la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat respectiv instituțiilor de învățământ superior de stat sunt utilizate pentru desfășurarea activităților didactice cu elevii/studenții în timpul orelor de curs.”, potrivit proiectului de ordonanță de urgență.

Art. 2 al proiectului precizează că școlile și facultățile „au obligația de a elabora, pe o perioadă de 5 ani de la realizarea plății finale în cadrul contractelor, rapoarte de durabilitate prin care să prezinte modul și locul de utilizare a echipamentelor mobile, respectiv tablete/laptopuri cu acces la internet, precum şi a altor echipamente/dispozitive electronice achiziționate prin intermediul proiectelor”.

  • Amintim că, la sfârșitul lunii martie, Sorin Cîmpeanu declara că în școli erau stocuri de tablete nedistribuite: „Sunt tablete, care există în școli, stocuri suplimentare, care nu au fost distribuite, pentru că s-au dublat cantitățile de tablete achiziționate de guvern, tablete achiziționate de primării, tablete obținute din alte surse, precum donații. Deci, există stocuri suplimentare”. 
  • Mai amintim că, în luna februarie, ministrul Educației spunea că statul a împărțit un milion de tablete cu internet elevilor, lucru criticat de Cîmpeanu, care a subliniat că aceste dispozitive „nu sunt folosite doar în scop educațional”. 
  • Sorin Cîmpeanu menționa pe 2 noiembrie 2021 motivele pentru care predarea online va fi evitată. Atunci ministrul declara că nu toți elevii au echipamente adecvate: „Totuși, tocmai ce am primit un mesaj din partea unui profesor din județul Timiș care are 4 copii și are nevoie de 5 echipamente și de o conexiune la internet capabilă să susțină atâtea conexiuni simultan. Răspuns: nu toți elevii din România au echipamente adecvate, înțelegând că, pentru ciclul superior al liceului, tableta, în opinia mea și de data aceasta este o opinie personală, este un instrument neadecvat, este nevoie de un laptop”.
Citește și:
DOCUMENT Noul coronavirus SARS-Cov-2 nu a fost eradicat – așa justifică Ministerul Educației un proiect de ordonanță de urgență pentru decontarea de tablete și laptopuri pentru elevi, studenți și profesori din fonduri europene, în condițiile din starea de alertă / „Neadoptarea de urgență ar duce la nerambursarea cheltuielilor”

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. 1. La ce discipline?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca se răzgândește în privința Vacanței de Paște de anul viitor, după reacția publică și politică. Anunță că elevii vor avea o vacanță în plus, de 2 zile, în anul școlar 2023-2024, în apropierea Paștelui Ortodox / Vezi noul calendar

După ce Ministerul Educației a anunțat în urmă cu aproape o lună că a avizat structura anului școlar 2023-2024, ministra Educației Ligia Deca anunță că s-a răzgândit și că va…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, despre Premiul Nobel pentru Chimie 2021, acordat cercetătorilor Benjamin List şi David W.C. MacMillan: Au demonstrat, independent, că pot fi utilizate în procesul catalitic de obținere a unuia sau altuia dintre enantiomeri și molecule organice, compuse din carbon, hidrogen, oxigen și azot

Cei doi laureați ai premiului Nobel pentru Chimie, Benjamin List şi David W.C. MacMillan, „au demonstrat, independent, că pot fi utilizate în procesul catalitic de obținere a unuia sau altuia…
Vezi articolul

OFICIAL Bursele de merit vor fi primite din 1 septembrie 2025 doar de primii 4-5 elevi din clasă, dacă au avut media între 9 și 10 în anul școlar trecut, bursele sociale și tehnologice rămân cum erau / Exemple de calcul

Bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică în mai multe puncte Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul…
Vezi articolul
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

Cum este posibil ca tot ceea ce a fost mai murdar în universități și școli (plagiat, politizare, impostură) să devină acum „standard” de sistem – rectorul SNSPA, Remus Pricopie / 14 întrebări despre legile educației puse în consultare publică

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, critică într-o postare pe Facebook proiectele de legi ale Educației lansate în consultare publică de Ministerul Educației până pe…
Vezi articolul