Ministerul Educației va suplimenta numărul de posturi în învățământul preuniversitar, inclusiv pentru creșe și grădinițe, printr-o hotărâre de Guvern / Cîmpeanu recunoaște că sunt prea puține cadre didactice față de nevoia reală

[jp_post_view]
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Ministrul Educației nu a precizat în cadrul conferinței de presă de astăzi, câte locuri vor fi suplimentate pentru cadre didactice, nici câte mai sunt în prezent disponibile, dar a anunțat că va iniția o hotărâre de Guvern pentru a putea angaja mai multe cadre didactice. Nevoia cea mai mare este la creșe și grădinițe care au fost preluate de la primării, dar „este nevoie în unele situații de suplimentarea numărului de posturi în învățământul gimnazial și liceal”, a completat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul nu a spus de câți învățători, profesori, educatori-puericultori mai este nevoie, dar a precizat că „ceea ce are Ministerul Educației astăzi din perspectiva numărului de posturi este departe de a acoperi necesarul. Drept urmare, ministerul a decis inițierea unei hotărâri de Guvern pentru suplimentarea numărului de posturi în unitățile de învățământul preuniversitar. Alocarea de posturi didactice pentru acele creșe preluate în sistemul de Educație și acele grădinițe care au fost construite, din fericire în mai multe locații din țară, nu mă refer doar la locațiile din București, care excelează prin 9 grădinițe noi, care au și componentă de creșă, dacă nu mă înșel. Numărul de posturi pe care îl mai are disponibil Ministerul Educației va fi distribuit integral astăzi, conform cererilor„.

Sorin Cîmpeanu nu a putut spune câte posturi vor fi suplimentate, pentru că urmează o analiză pe județe pentru a vedea unde este nevoie de cadre didactice.

„Facem analiza pe fiecare județ a solicitării pe fiecare post cerut în plus și, în condițiile în care se justifică, vă anunț de pe acum că cea mai mare parte se justifică, vom iniția o Hotărâre de Guvern pentru suplimentarea numărului de posturi. Repartizarea numărului de posturi existent în acest moment, atâtea câte mai sunt conform legislației în vigoare, și redactarea, inițierea unei HG pentru suplimentarea numărului de posturi. Știu că unora li se poate părea ciudat, în condițiile în care există o reducere a personalului în sistemul bugetar… Tuturor acelora care adresează aceasta întrebare, le adresez și eu o întrebare: doresc cumva domniile lor să intre în acele creșe și grădinițe și să aibă activități de educator-puericultor? Cred că nu.

De asemenea este nevoie în unele situații de suplimentarea numărului de posturi în învățământul gimnazial și liceal.

(…) Prim ministrul și-a arătat deja disponibilitatea de a face eforturi într-o situație complicată din punct de vedere bugetar pentru a susține sistemul de învățământ inclusiv din această perspectivă de a compensa deficitul de resurse umane”.

Amintim, potrivit cifrei de școlarizare pentru 2022-2023, publicată în Monitorul Oficial în luna mai, sunt 665.000 de locuri pentru copiii din învățământul preșcolar, acolo unde este și nevoia cea mai mare de personal didactic.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. Examenele de titularizare s-au dat. Să înțelegem că nu s-au scos la concurs numărul de posturi care era necesar, și acum în toamnă sunt catedre descoperite? Nu pricep logica ministrului… Sunt profesori care an de an iau examenul de titularizare cu note peste 7 dar nu intră în sistem pentru că nu sunt posturi titularizabile… Și deodată ministrul, în toamnă, vorbește de nevoia de cadre didactice…. Upppps!

  2. Cu ce faceți suplimentare cu angajarea pe posturi cu studii superioare a unor persoane necalificate, doar cu liceu, le dați salariu net de 2800 cât primește un administrator cu studii superioare, plus 62 de zile de concediu de odihna??? Știe ITM ul ROMÂN de aceasta grava încălcare a codului muncii care stipulează CLAR ca la munca egala se face renumerare egala??? Știți codul muncii domnule ministru și știți ca aceste educatoare puericultoare necalificate nu au ce face cu copii între 1 și 3 ani și ca sunt foste femei de servici??? Chiar nu va este rușine sa va bateți joc de oamenii care au învățat CU ADEVĂRAT CARTE????

    1. După subiecte complicate și note invers proporționale la titularizare si a dat cu seamă că e deficit de personal. E puțin pierdut după înfățișare personajul principal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Ana-Maria Cazan, decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov: Un profesor debutant are nevoie de foarte mult sprijin. Realitatea din școală presupune și cum să faci față anumitor tipologii de elevi care nu se încadrează în ceea ce am învățat din manuale

Un profesor debutant „are nevoie de foarte mult sprijin în primele etape ale carierei”, declară decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov, Ana-Maria Cazan,…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Fiecare profesor la clasă trebuie să ia telefoanele copiilor, dacă nu poate să o facă, vorbește cu dirigintele și cu directorul școlii / Elevii să fie avertizați că profesorul e obligat să raporteze situația, dacă ei nu respectă regula

Profesorii trebuie să se asigure că elevii predau telefoanele la începutul orei, iar în caz contrar, să apeleze la diriginte sau la conducerea școlii, a afirmat recent ministrul Educației și…
Vezi articolul

DOCUMENT Sesiune suplimentară la concursul de directori în 22-26 octombrie, pentru candidații cu COVID-19 sau aflați în izolare, cerută Ministerului Educației de către federațiile sindicale

Sesiune extraordinară pentru proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct, solicitată de federațiile sindicale din învățământ Ministerului Educației, potrivit unui documentul publicat de FSLI. Reprezentanții profesorilor propun…
Vezi articolul

Metodologia și calendarul concursului pentru gradații de merit, prin care anual 16% dintre profesori, directori, inspectori și personalul auxiliar primesc 25% în plus la salariu, publicate în Monitorul Oficial. Care sunt criteriile de acordare / Descarcă fișele pentru concurs

Ordinul de ministru pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, în sesiunea 2022, a fost publicat în Monitorul Oficial nr…
Vezi articolul

Oana Moraru, la prima conferință pentru profesori și părinți „De la monolog la dialog”. Înscrierile sunt deschise, iar SuperTeach anunță trei premiere pentru sâmbătă, 18 noiembrie, de la 09:30 / Lista speakerilor (P)

Prima Conferință SuperTeach dedicată atât profesorilor, cât și părinților va avea loc sâmbătă, 18 noiembrie, la Aula Magna a Universității Politehnica București, începând cu ora 9.30, și va fi dedicată…
Vezi articolul