UPDATE Ministra Educației, Ligia Deca, trei greșeli de ortografie în mesajul de Ziua Europei, 9 mai. „Dintr-odată” scris în două cuvinte, literă lipsă la „dintotdeauna” și virgulă plasată eronat

3.606 vizualizări
Foto: captură – Facebook.com
Trei greșeli de ortografie se găsesc în mesajul publicat pe Facebook marți de ministra Educației, Ligia Deca, cu ocazia zilei de 9 mai, Ziua Europei. Oficialul a citat greșit declarația omului politic francez Robert Schuman, făcută în 1950, scriind „dintr-o dată” în loc de „dintr-odată”, varianta reglementată în normele ortografice în vigoare și a folosit în text o virgulă în mod nejustificat.

UPDATE Ministra Educației, Ligia Deca, a modificat textul postării marți seară la ora 19:05 și a înlocuit formele greșite semnalate cu variantele corecte. Oficialul a păstrat, însă, virgula pusă în mod nejustificat într-o structură din cadrul mesajului – detalii, mai jos.

Mai exact, Ligia Deca a început mesajul cu declarația făcută de omul politic francez Robert Schuman în anul 1950, pe 9 mai, la lansarea planului Schuman pentru țările afectate de cel de-Al doilea Război Mondial, aceasta fiind una din datele istorice după care s-a stabilit ziua de 9 mai ca Ziua Europei.

‘Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt’ – este unul dintre paragrafele Declarației Schuman, care a stat la baza Zilei Europei, marcată anual pe 9 mai”, a scris Deca.

Însă varianta corectă a adverbului ”dintr-o dată”, folosit în această formă de ministră, este „dintr-odată”, potrivit Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii române, ediția a III-a (DOOM 3), publicat în 2021, lucrarea de referință a Institutului de Lingvistică al Academiei Române, care reglementează formele corecte ale cuvintelor din limbă.

Iată cum arată declarația lui Robert Schuman:

Foto: captură – european-union.europa.eu

Mai mult, ministra Ligia Deca a folosit „dintodeauna”, o variantă greșită a adverbului „dintotdeauna”, potrivit aceluiași dicționar normativ, DOOM 3. „Educația a fost și va fi dintodeauna un liant esențial…”, a scris oficialul.

Deca a mai scris pe Facebook că „De Ziua Europei, să ne amintim că acest spațiu este unul bogat în cultură, istorie și tradiții și doar prin cooperare, statele se pot dezvolta”. Virgula nu este justificată decât dacă formularea ar fi fost astfel: „și (că), doar prin cooperare, statele se pot dezvolta”.

Foto: captură – Facebook.com

Mesajul integral al Ligiei Deca:

„Europa nu se va construi dintr-o dată (sic!) sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt” – este unul dintre paragrafele Declarației Schuman, care a stat la baza Zilei Europei, marcată anual pe 9 mai.

Europa se bazează pe unitate, colaborare, sprijin și respect dincolo de granițe. Educația a fost și va fi dintodeauna (sic!) un liant esențial în cooperarea tuturor comunităților europene.

De Ziua Europei, să ne amintim că acest spațiu este unul bogat în cultură, istorie și tradiții și doar prin cooperare, (sic!) statele se pot dezvolta.

Mă voi asigura că Ministerul Educației va continua să promoveze un sistem de calitate, accesibil și adaptat la nevoile actuale, care să promoveze valorile europene. Suntem mândri să facem parte din comunitatea europeană!”, a scris Ligia Deca pe Facebook.

Citește și:
FOTO Semnificațiile zilelor de 9 mai și 10 mai. Evenimentele și diferențele dintre cele două, explicate de Gabriel Barbu, profesor de istorie

13 comments
  1. (………..)
    Să nu se confunde cu „ministreasă” – soția ministrului. Astfel, utilizarea termenului ministră nu mai este, din 2021, greșită.

    Deci, cum spune ,,internetul”, este corect!

  2. As adauga faptul ca suna nefiresc in romana si formularea: „va fi dintotdeauna” . Dintotdeauna indica un moment trecut initial, deci poti spune „a fost dintotdeauna” sau „este dintotdeauna” . Dar nu „va fi dintotdeauna”, doar „va fi intotdeauna” … Sunt greseli tipice cuiva care nu a petrecut prea mult timp gandindu-se la structura limbii romane.

  3. Așa cum spunea un cunoscut profesor universitar. de vină sunt profesorii care nu știu, nu pot sau nu vor să atragă elevul către învățare.
    În acest caz, politizare instituțiilor statului și popularea acestora cu slugarnici îndoielnici ne-a distrus, continuu, școala, spitalele și, în general, tot ce atige sistemul hidos, politic.

  4. Analfabeta asta nu ar trece BACul pe care l-am dat noi in anii ’70!!
    Azi, subiectele la BAC sunt elementare, atat de usoare la gramatica….
    O ministresa analfabeta, se vede de la o posta, ZERO realizari in 8 ani cat a fost consiliera adormitului de la Cotroceni….

  5. Ar mai fi si citatul modificat. In declaratia lui Schuman aparea in latina de facto, iar ministra noastra a tradus in romana, desi expresiile latinesti nu se traduc… Semnificatia lui de facto este de in fapt, in realitate, prin opozitie la de iure (in sau prin lege). Locutiunea adverbiala de fapt e foarte tocita in romana, nu reda contrastul cu de iure din sintagma juridica de iure. Acum am aflat de ce doamna Deca nu vrea latina la bac pentru elevii interesati…

  6. La baza ar fi inginer de Marina, cu facultate facuta la Galati, de unde a sarit in varful trebii.
    Nu ne mira deci mediocritatea ei!

    1. Mai mare rusinea!!!!
      Cum mai poate aparea analfabeta asta in fata profesorilor si a copiilor si sa le vorbeasca despre Educatie?!!

  7. Pai nu era clar „nivelul” acestei minuni a MEN (sau cum s-o mai numi).
    Tot ce face madam este sa batuceasca cararile astfel incat cat mai multi absolventi de liceu sa fie asemenea domniei sale – incapabili sa vorbeasca fara fituica, incapabili sa raspunda unei intrebari, incapabili sa inteleaga despre ce se vorbeste.

    1. In gluma si fara rautate:

      „bătucească că…” (cacofonie)
      „încât cât” (a se evita prin reformulare)
      „sa inteleaga despre ce se vorbeste” la limita
      (corect ar fi ” sa inteleaga despre ce este vorba” sau „sa inteleaga ce se vorbeste”)

      Cunoasteti pilda cu aruncatul pietrei?
      O seara buna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Surse: Disciplina „Educație pentru Viață” propusă de Sorin Cîmpeanu nu se mai regăsește în varianta proiectelor de lege propuse de Ligia Deca / Disciplina ar fi cuprins educație financiară, de mediu, juridică sau educație pentru sănătate

Draftul proiectului legii învățământului preuniversitar, în varianta Deca, obținut de Edupedu.ro, nu conține nicio referire la competențele referitoare la modulele „Educație pentru viață”, pe care și le dorea fostul ministru…
Vezi articolul

Daniel David: În ciuda unor interpretări greșite legate de „afectarea unor discipline și ore”, numărul actual de ore se poate păstra sau chiar crește prin noile planurile-cadru / Decizia se duce mai mult spre școală și elevi. Încurajăm autonomia și performanța

În ciuda unor „interpretări greșite” legate de „afectarea unor discipline și ore”, numărul actual de ore se poate păstra sau chiar crește prin noile planurile-cadru, atrage atenția ministrul Educației și…
Vezi articolul
colegiile universitare la care se intră fără BAC

Școlile pot să își suspende activitatea și să treacă în online și în prezent, pe baza legislației în vigoare, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după ce președintele Federației părinților și cel al Consiliului elevilor au cerut ca decizia trecerii în online să fie la școli, peste pragul de 6 la mie

„Și în acest moment există cadrul legal care permite școlilor să decidă trecerea la activitatea online”, a spus ministrul Educației într-o declarație de presă, sâmbătă. Acest lucru este decis de…
Vezi articolul

BREAKING Ministerul Educației transmite inspectoratelor școlare să sesizeze organele de cercetare dacă părinții își retrag copiii de la școală / Învățământul la domiciliu nu este recunoscut în România – document

Ministerul Educației transmite inspectoratelor școlare să sesizeze organele de cercetare dacă părinții își retrag copiii de la școală, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. O altă măsură pe care ar…
Vezi articolul

Ministrul Ligia Deca omite cu nonșalanță că școlile vor încălca legea educației și vor obliga elevii și în acest an să vină în trei schimburi. Cu o săptămână înainte de începutul școlii, Ligia Deca anunță că sunt peste 190 de școli în care elevii vor fi relocați, din cauza lucrărilor, din care 60 doar în București

În București, „în acest moment, avem în jur de 60 de unități de învățământ care au anunțat deja că, într-o proporție sau alta, va fi relocată activitatea”, a declarat ministrul…
Vezi articolul