Miniștrii educației din UE vor coordonare în fața crizei Covid-19. Cum se traduce „unitatea” europeană când vine vorba de redeschiderea școlilor

3.337 de vizualizări
Conferinta ministrilor Educatiei din UE / Sursa: Facebook – Blazenka Divjak
Țările membre UE vor o acțiune coordonată, pe baza unor principii comune, în privința modului cum sistemele de educație vor intra în fazele următoare ale răspunsului la criza Covid-19. Așa au insistat marți, după o videoconferință a miniștrilor de Externe, Comisarul european Mariya Gabriel și ministrul de profil din Croația, Blazenka Divjak, a cărei țară deține în prezent președinția rotativă a Consiliului UE. Cele două oficialități au evitat, însă, să intre în amănunte în legătură cu o „foaie de parcurs” la nivel european, cu privire la redeschiderea școlilor. Și au sugerat lipsa de unitate în UE, pe această temă, arătând cum unele țări se grăbesc mai mult decât altele să redeschidă școlile, în timp ce o bună parte nu au încă vreun termen definit în acest sens.

Mai precis, potrivit ministrului croat, 6-7 țări au în vedere perioada de până la finele lunii aprilie pentru a redeschide școlile. Alte șapte-opt vor să redeschidă începând din luna mai. Iar restul le-au închis pe termen nedeterminat, unele spunând chiar că instituțiile de învățământ ar putea rămâne închise până la sfârșitul anului școlar.

  • O mare provocare pentru țările membre, a spus ministrul Divjak, este și cea referitoare la modul cum să fie organizate sau înlocuite, după caz, finalul anului școlar și evaluările aferente, zonă în care, din nou, abordarea țărilor membre este foarte diferită. Ea a arătat că, deși unele țări au decis sau analizat amânarea sau anularea examenelor, majoritatea doresc să le susțină la finele lunii mai, în iunie sau iulie.

Ambele oficialități au refuzat să comenteze ce ar cuprinde o „foaie de parcurs” a Comisiei, pe tema reacției învățământului la situația de criză, inclusiv în chestiunea redeschiderii școlilor. Dar au insistat pe elementele de colaborare la nivel european, arătând că toți miniștrii de profil din UE sunt de acord că – potrivit Mariyei Gabriel – „trebuie acționat într-o manieră coordonată, să păstrăm sănătatea publică și știința în centrul abordării noastre”. Abordarea, spune ea, trebuie să pună accentul pe solidaritate, țările membre să conlucreze în combaterea epidemiei.

Potrivit comisarului european, maniera coordonată înseamnă ca reacția să fie treptată, să fie asigurată protecția elevilor, profesorilor și a școlilor.

Ministrul croat al Educației a descris prioritățile actuale în discuțiile la nivel european legate de școala online – „chestiunea socială” indusă de inechități, de dificultatea unor elevi în a obține acces la predarea la distanță; respectiv nevoia de pregătire a profesorilor care nu au abilități de predare online.

Miniștrii au insistat, spune ea, că este nevoie de sprijin susținut pentru copiii din zone depărtate, din zone dezavantajate sau copii cu diverse dizabilități, ca aceștia să aibă în continuare acces la învățare.

Înregistrarea conferinței de presă:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte simulare județeană pentru Evaluarea Națională 2024. La limba română, elevii din Maramureș au avut să motiveze dacă momentele dificile pot fi depășite mai ușor cu ajutorul prietenilor

Elevii din județul Maramureș au susținut luni, 11 decembrie, proba scrisă la Limba română din cadrul simulării județene a Evaluării Naționale 2024. La subiectul I, unul dintre textele la prima…
Vezi articolul

O aplicație de raportare a cazurilor de bullying în mediul online, lansată pentru elevi în Franța. „Vrem să semnalăm situațiile, nu să rămână în liniște, încât acestea să se oprească”, spune Ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer

O aplicație de sprijin pentru elevii care sunt victime ale hărțuirii în mediul online a fost lansată marți, 8 februarie, de ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer, în timpul unei…
Vezi articolul

Școlile se pot înscrie pentru granturi de câte 200.000 de euro până vineri, pentru reducerea abandonului școlar, anunță Ministerul Educației. Webinar explicativ pentru profesori și directori, organizat miercuri de World Vision România și Minister

Ministerul Educației a anunțat că se prelungește termenul de înscriere a școlilor pentru granturi de câte 200.000 de euro, până la data de 21 ianuarie, în cadrul Programului Național pentru…
Vezi articolul
Inquam Photos / Nichita Cojocea

Ana Blandiana: Care este răul din societatea românească? Răul este în sistemul de învățământ, care trebuie transformat în ceva viu, în care profesorii să simtă din nou că sunt apostoli, nu slujbași

Poeta Ana Blandiana spune că sistemul de învățământ „merge într-adevăr rău”, că este „răul din societatea românească” care ar trebui transformat „nu într-un mecanism care să fac producă roboți, ci…
Vezi articolul

Ministerul strategiilor degeaba. Niciuna dintre cele patru strategii pe Educație din perioada 2015-2020, evaluate la 4,4 milioane de euro, nu și-a atins indicatorii propuși, iar „Ministerul Educației nu deține date despre sumele cheltuite pentru implementarea acestora” – raport al Guvernului

Ministerul Educației nu deține date referitoare la sumele cheltuite efectiv pentru implementarea acestor strategii, potrivit raportului „Diagnoza învățământului preuniversitar”, făcut de specialiști din Ministerul Finanțelor, Banca Mondială și Ministerul Educației.…
Vezi articolul