Ministrul Anisie – vedeta unei reclame fără „P” a PNL pe Digi24.ro, pe seama măsurilor de urgență cauzate de epidemie

3.837 de vizualizări
FOTO: Captura digi.ro
„Articol susținut de PNL” este nota ce însoțește un material publicat, marți, pe Digi24.ro, despre „Cum își continuă elevii educația în criza COVID-19. Măsurile Ministerului Educației”. Personajul central al articolului este ministrul Educației, Monica Anisie, iar subiectul – măsurile impuse de aceasta în școli, în condițiile epidemiei. Nota menționată este trecută la finalul articolului, care nu este marcat cu (P) în titlu, așa cum se procedează în cazul textelor publicitare, sau măcar la începutul materialului.

Această notă, „Articol susținut de PNL”, a mai fost folosită de partidul aflat acum la guvernare în campania electorală pentru președinție. Atunci, pe site-ul Digi24.ro, mențiunea însoțea poza de deschidere (nici atunci nu apărea „P” în titlu) – un exemplu. Aceeași notă putea fi găsită, în campania din toamnă, la finalul mai multor materiale publicate în presa locală (un exemplu).

Partidul suține, acum, un articol în care sunt prezentate pozitiv acțiunile guvernului și ale ministrului Educației, la doar câteva zile după instalarea noului executiv, la capătul unei săptămâni de foc în care s-au ascuțit criticile la adresa guvernării PNL (cazul retragerii lui Cîțu, cazul senatorului testat pozitiv, deruta ce a prefațat decizia de închidere a școlilor etc.) în plină criză a coronavirusului. În plus în primul paragraf de sub lead scrie că „Decizia Guvernului PNL de a închide unitățile de învățământ până pe data de 23-24 martie, cu posibilitatea de prelungire până după Paște, este doar una dintre măsurile preventive, menite să limiteze răspandirea coronavirus”. Asta în condițiile în care atât ministrul Monica Anisie, cât și premierul Ludovic Orban au declarat ferm că nu este cazul închiderii școlilor și că acestea nu vor fi închise, contrazicându-se în acest caz cu decizia finală de închidere a școlilor, propusă de Raed Arafat și de corpul tehnic de experți – aceste contradicții au fost chiar în ziua luării deciziei.

Articolul de pe Digi24.ro listează, printre măsuri:

  • suspendarea cursurilor, amânarea simulărilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, suspendarea olimpiadelor, proiectul Teleșcoala, prelungirea înscrierii pentru clasa pregătitoare.

Nota de final:

  • „Articol sustinut de PNL”, nota la finalul materialului pe Digi24.ro – Captură Digi24.ro

     

Alături de ministrul Anisie, apare tot pe site-ul Digi24.ro, tot pe prima pagină și în același regim, fără „P” în față, un articol publicitar „susținut de PNL” și despre ministrul Finanțelor Florin Cîțu și despre cum mediul de afaceri este „păsuit de ANAF”.

FOTO: captură Digi24.ro

 

Potrivit paginademedia.ro site-ul Digi24.ro a avut peste 66 de milioane de afișări pe lună în lunile ianuarie și februarie 2020, cu peste 9 milioane de clienți unici lunar.

FOTO: captură Digi24.ro


1 comment
  1. Scolile si profesorii sunt sub tirul ministerului, care cere sa existe ceea ce nu l-a interesat zeci de ani! Degeaba vrei sa creezi o imagine buna, cand ea este falsa! Mai bine iesi, recunoaste adevarul, starea dezastruoasa la nivel al modernitatii in care se gaseste scoala romaneasca si ia-ti angajamentul ca dupa ce vom trece prin criza va exista un plan clar de recladire a sistemului educational pe baze moderne din toate punctele de vedere!
    Curatati sistemul de scaietii agatati, care au impiedicat dezvoltarea! De experti, inspectori, directori sau alte titulaturi, plini de medalii aurite pe uniformele de parada, de fapt politruci cu culori schimbatoare, vesnici in posturi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Mircea Miclea: Este greșită ideea că vacanța de vară a profesorilor este adesea echivalată cu o perioadă de odihnă completă. Sunt multe activități pe care le fac profesorii între 1 iulie și 1 septembrie, când se încheie vacanța lor / Sper ca profesorii să aibă măcar trei săptămâni complet libere în care să se refacă

Profesorul Mircea Miclea a spus că „este greșită ideea că vacanța de vară a profesorilor este adesea echivalată cu o perioadă de odihnă completă”. Într-un interviu acordat publicației Adevărul, în…
Vezi articolul

Mutarea unor ore de matematică, fizică și chimie din trunchiul comun în curriculum la decizia elevului la profilul tehnic afectează pregătirea elevilor pentru BAC și limitează accesul la învățământul superior – Asociația Generală a Inginerilor din România

Reducerea unor ore de matematică, chimie și fizică în noile planuri cadru pentru liceele tehnologice la profil tehnic din noile planuri cadru, vor avea un impact negativ asupra pregătirii pentru…
Vezi articolul