Ministrul Culturii, Raluca Turcan: Am bătut în cuie să nu crească TVA la carte, să nu crească TVA la bilete pentru spectacole și concerte

290 de vizualizări
Foto: © – Dreamstime.com
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a oferit asigurări, sâmbătă, la Digi24, că nu va creşte cota TVA la carte şi la biletele pentru spectacole şi concerte, după discuţiile pe care le-a avut cu reprezentanţii din Ministerul Finanţelor Publice. Aceasta a mai spus că a fost nevoită să suplimenteze bugetele pentru mari evenimente culturale cum ar fi Timişoara Capitală Culturală, Festivalul „George Enescu”, Art Safari, Astra Film Festival, Gala UNITER, deoarece le-a găsit cu bugetele „prejudiciate”, scrie G4Media.ro.

„În negocierile cu Ministerul Finanţelor, reducerea cheltuielilor a fost unul din primele aspecte discutate. Şi am bătut în cuie să nu crească TVA la carte, să nu crească TVA la bilete pentru spectacole şi concerte, astfel încât să stimulăm consumul de cultură şi să creştem accesul la cultură.

Mai mult decât atât, pentru că mă preocupă ce se întâmplă cu cititul, cu accesul la cultură în România, ministerul poate să deruleze anual nişte programe culturale, care au un plafon care variază, iar anul acesta proiectul cel mare de acces la cultură l-am făcut pe lectură şi pe stimularea cititului şi editurii de carte”, a precizat Raluca Turcan, citată de News.ro.

Ministrul PNL a mai precizat că instituţia pe care o conduce a finanţat prezenţa ţării noastre la târguri de carte internaţionale.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Nataliia Shcherbyna – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Art Safari a devenit o goana dupa bani, pacat, era ceva frumos la inceput. Au renuntat si la abonamentele initiale, singurele care aveau sens, ca doar nu vezi atatea expozitii toate intr-o zi, sectiunile pentru copii sunt din ce in ce mai penibile si mai scumpe, si este revoltator si cum in fiecare an au o sala speciala (mai mare decat orice sala de expozitie!) pentru sponsorul lor de tigari electronice, doar doar or mai agata un amarat, sa ii distruga viata. La Enescu ar fi culmea sa mai scumpeasca, si asa sunt niste preturi excesive

  2. Mda, frumos, bravo, ce se aude cu pensiile alea speciale? Tot noi trebuie să tăiem din cheltuieli și să suportăm inflația, dar pensiile speciale rămân intangibile?

    Da? Atunci bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANAF a recuperat mai puțin de un sfert din prejudiciul de 1,25 milioane de lei provocat de rectorul Politehnicii Mihnea Costoiu în dosarul „Baza Cutezătorii” / Costoiu a scăpat de condamnarea penală pentru că a intervenit prescripția după aplicarea deciziilor CCR

ANAF București a recuperat de la rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, doar 272.716 de lei din suma de 1.248.448 de lei, reprezentând prejudiciul din dosarul Baza Cutezătorii, la plata căruia…
Vezi articolul

Schimbări de scenarii în școlile din Capitală. Monica Anisie: Astăzi se va întruni Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. Unele școli au cerut alt scenariu / Școala Centrală din București și grădinița Zâna florilor vor începe în scenariul roșu

Astăzi se va întruni Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, a anunțat în urmă cu puțin timp ministrul Educației, Monica Anisie. La ieșirea de la o ședință pe care…
Vezi articolul

Trei campusuri școlare rurale vor fi finanțate prin PNRR cu 7,5 milioane de euro fiecare / Sorin Decă, Ministerul Educației: Dacă s-ar fi depus proiecte cu buget mai mic decât maximul eligibil, evident că am fi putut să finanțăm mai multe

Ministerul Educației a publicat lista finală a proiectelor pentru construirea de campusuri școlare rurale din cadrul apelului „Schemă de grant pentru consorții rurale școlare”. Sunt 3 proiecte admise și alte…
Vezi articolul