Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că „uneori am impresia că încerc să salvez Educația de unii oameni ai Educației”, care nu ar înțelege „criza majoră” prin care trece sistemul și care ar avea nevoie de salvare „de ei înșiși, în sensul că trebuie să înțeleagă că aș vrea să fim cu toții parte din soluție, nu din problemă”, a spus ministrul, luni, la DCNews.
Ministrul a mai spus că este „datoria unui ministru responsabil să-și corecteze contribuția pe care o are la deficitul țării”.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: „M-aș fi bucurat, repet, să nu fie cazul să redimensionăm bugetul în zona Educației și Cercetării, dar în condițiile în care și noi am contribuit la deficitul țării, misiunea oricărui ministru responsabil este să-și corecteze contribuția pe care o are la deficitul țării și care, alături de celelalte sisteme, Sănătate, Muncă, pune la risc până la urmă buna funcționare a țării. Asta e situația în acest moment și acum încerc să discut cu elevii, cu studenții, cu profesorii cum putem implementa cât mai puțin dureros aceste măsuri care au apărut în legea fiscal-bugetară, pentru unele am reușit să conving factorul politic că ar trebui să le vedem ca temporare, de exemplu mărirea normei, fondul de burse pentru zona universitară, astfel încât atunci când țara se echilibrează sub aspect financiar să putem să revenim la valori pe care le avem în acest moment. Dar să știți că lucrurile sunt foarte complicate, nu vreau să fiu critic cu nimeni, încerc să fiu cinstit, transparent, încerc să fiu empatic, dar nu prin declarații, ci prin ceea ce fac. Degeaba ești empatic prin declarații, dar nu faci ceea ce ar trebui să faci.
Uneori am impresia că sunt în situația în care încerc să salveze Educația de unii, că sunt oameni rezonabili, dar de unii oameni din Educație care efectiv nu înțeleg această criză majoră prin care trecem și uneori chiar să-i salvezi pe unii oameni ai Educației de ei înșiși, în sensul că trebuie să înțeleagă că aș vrea să fim cu toții parte din soluție, nu din problemă.
Problema este aici, nu putem scăpa de ea, n-am făcut-o noi, am avut o contribuție și noi, deși nu suntem noi cei care am generat-o. Și aș vrea să căutăm împreună soluții ca din toamnă, după ce ne stabilizăm și începem bine anul școlar și anul universitar, să putem să venim la ce ne dorim cu toții: o reformă pentru școală, pentru elevi, pentru profesori, pentru studenți, pe baza raportului QX”.
Informații de context
Care sunt măsurile ce privesc educația și cultura, anunțate prin Legea Bolojan:
- creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar
- creșterea TVA-ului la cărți de la 5% la 11 %
- plata cu ora este redusă cu jumătate din valoarea actuală, iar numărul de norme lăsate la plata cu ora – circa 30.000 de norme / 540.000 de ore – va fi tăiat la jumătate, conform declarațiilor oficiale
- degrevările pentru directorii de școli și licee vor fi de 50% din norma de predare, adică vor avea obligația să predea 10 ore din cele 20 din normă. În prezent, au derogare și predau 6 ore.
- directorii de CCD, CJRAE și Centre de activități extrașcolare au obligația de predare de 14 ore, adică o derogare de 30% din normă.
- desființarea burselor de reziliență și performanță, introduse prin Legea Educației Klaus-Iohannis din 2023
- acordarea burselor de merit doar elevilor cu media peste 9,00, si doar pentru 15% din clasa – ceea ce reduce semnificativ numărul beneficiarilor
- creșterea numărului maxim de elevi per clasă în învățământul preuniversitar, prin derogări de la normele actuale – +2-4 până la 6 elevi în fiecare clasă
- unitățile de învățământ de stat vor avea personalitate juridică doar dacă ating praguri mai mari de elevi:
- cel puțin 500 de elevi sau 250 de preșcolari,
- 200 de antepreșcolari în cazul creșelor.
- Reorganizarea rețelei școlare este lăsată la latitudinea Ministerului Educației și Cercetării, care trebuie să emită un ordin în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii cu noile reguli. Estimarea ministrului este că 900 de directori de școli nu vor mai avea funcțiile acestea, iar aparatul de secretariat, contabil va fi și el desființat.
- Pentru studenții înmatriculați la programe didactice de dublă specializare sau la master didactic, bursa de la stat scade de la echivalentul unui salariu net de profesor debutant (3.700 de lei) până la suma echivalentă cu salariul minim net pe economie (2.570 lei).
- Fondul total alocat burselor universitare este plafonat la 10% din salariul minim net/lună/student.
- Acordarea a două salarii compensatorii la pensionare pentru cadrele didactice universitare prevăzută de legea 199/2023 – este amânată până în anul universitar 2027–2028.
29 comments
Dl David e in burnout, să îl salveze cineva, vă rog! A așteptat până în 18 mai să vadă cine iese. Ce lungă așteptare!
Cum să înțelegem aceste ieșiri? Trimiteți un corp de control, ceva, să ne dumirim cum funcționează acest minister.
Cine e purtătorul de cuvânt? Să comunice el mai bine, nu dl acesta overloaded și cu fracturi logice! Să scrie pe hârtie, apoi să comunice ce a scris! Nu vorbitul liber, nu mai putem! Se dă procesorul peste cap de atâtea sofisme, incongruențe, una zici, alta faci….
Uau, e tare asta cu „să-i salvez de ei înșiși”! 😆
Cugetari izvorate din putul gandirii de psiholog al ministrului .Cel mai bine ar fi ca Daniel David sa ne salveze de el insusi!
Lăsați profesorii în pace! Uitați-vă în curtea voastră, a politrucilor, apoi aruncați cu piatra în ,,vinovați”. Educația mereu a fost subfinanțată… cum ar fi putut produce deficit? Lăsați minciunile astea ieftine, d-le David! Plecați de unde ați venit și lăsați mesianismul pt alții! Cu adevărat mesianici. Dvs nu sunteți decât o ,,cioară vopsită” la capitolul mesianism. Vă puteți întoarce la catedră cu o minimă decență. Lăsați loc de ,, bună ziua” în rândul profesorilor. Nu vă ajunge ura și huiduielile pe care le-ați stârnit prin spusele și intențiile dvs?
Uite unde era domnul SUPERMAN, salvatorul educației românești. Doamne, ai milă!
Periajul facut de omul din redacție care il intervieveaza e intr-un mare fel. Amuzant e ca asa il laudau toti profesorii metodisti cu care am vorbit inainte sa fie ministru. Si ziceau de cartea aceea de pseudostiinta, Psihologia poporului roman. Asta avem, asta-i tara, astia-s oamenii.
Mesia mioritic!
Una din caracteristicile managerilor de succes este comunicarea vestilor proaste. La acest capitol individul este Varză à la Cluj.
Este o discrepanta uriasa intre ce se asteapta de la el si ce livreaza.
Lumea nu asteapta de la el superficialitate (vezi raportul KIX), nici discursuri moralizatoare la adresa profesorilor. Se asteapta de la el sa inteleaga esentialul, ce e urgent si ce e important, sa stabileasca prioritati (competente manageriale de baza) si sa corecteze mizeriile Deca-Iohannis.
Pana acum a reusit sa corecteze cat de cat bursele. Dar a facut-o cu toporul. Al doilea mare succes este numarul de injuraturi pe care le-a strans, in calitate de erou mesianic preocupat de eficientizare si de salvarea lumii.
Sa crezi ca poti salva lumea e OK, dar daca o faci si strici relatiile si contribui la demonizarea profesorilor se numeste ca faci o varza si ar trebui sa pleci.
Sunteți în eroare cu astfel de argumente!
Dacă sunteți serios interesat de a redresa criza financiară a țării, mai întâi faceți următoarele:
– anulați pensiile speciale, inclusiv legea 8 care prevede plus 50% la pensie fără contribuție (ziariști, scriitori etc etc etc);
– reduceți bugetele (prin rectificare bugetară) la Președinție, Parlament, CCR, SRI, SIE, etc, etc etc etc ;
– reduceți salariile și sinecurile la toți demnitarii cu 20-30%, ei fiind cei care au creat dezastrul actual. Aceste salarii sunt mărite foarte mult de Dragnea;
– tăierea finanțării partidelor, exclusiv în campanie electorală. Cu acești bani partidele cumpără presa.
După ce realizați cele de mai sus, apoi puteți să vorbiți, având obrazul curat, celor profesorilor!!
Nu înțelegi ca sunt localități în România unde profesorii nu au avut și nu au în continuare ore suplimentare? Ca nu sunt ore pentru 20 ore in norma?
Despre ce empatie vorbești domnule? Habar nu ai cum sunt normele. Privești doar în mediul universitar.
Și tot nu înțeleg cum a contribuit mediul preuniversitar la deficitul țării care este de 9%, când tot bugetul educației este undeva la 3%.
Deci, las-o mai moale, cu faptul ca nu înțelegem…
Sunt profesor de 28 de ani în sistem .
Cea mai bună soluție a educației la ora actuală este DEMISIA MINISTRULUI
Buna ziua,
O masura este:
1. creșterea TVA-ului la cărți de la 5% la 11 %.
Intrebare:
Daca in ultimii ani analfabetismului funcțional în România a crescut, cum justificam aceasta crestere a TVA-ului?
2. acordarea burselor de merit doar elevilor cu media peste 9,00, si doar pentru 15% din clasa – ceea ce reduce semnificativ numărul beneficiarilor
Intrebare:
În condițiile în care bursele de merit se acordă doar elevilor cu media peste 9,00 și doar pentru 15% dintre elevii dintr-o clasă, cum reușim să motivăm elevii care au intrat prin admitere în clase de gimnaziu de elită — unde nivelul este foarte ridicat și concurența acerbă — să își mențină performanța, dacă în final doar 2-3 dintre ei primesc bursă? Nu riscăm să încurajăm migrarea spre școli mai slabe, unde media 9+ e mai ușor de obținut și bursa mai probabilă? Sau presupunem că părinții acoperă din resurse proprii efortul copiilor performanți?
Un imbecil cu manie mesianistica!
Poate toti cei implicati in educatie ar intelege masurile daca ar exista o transparenta, daca s-a publica studii si analize de impact pe baza carora s-au luat. Sunt doar un parinte si imi e groaza de haosul creat de modificarile de norme, de marirea numarului de elevi din clase (nu imi este clar daca marirea se va face doar la clasele de inceput de ciclu sau, cumva, pe fiecare ciclu).
Iar bursele de merit pentru medii peste 9, maxim 15% din elevi, numai de merit nu vor fi: de ce efortul unui elev cu media 9 este merit si al unuia cu 9,90, nu este? Doar pentru ca cel din urma a facut „greseala” sa faca parte dintr-o clasa de excelenta, cu elevi olimpici?
Cand masurile luate vor avea analize de impact si explicatii, poate domnul ministru ar capata credibilitate, acum mie mi se pare ca merge (incerc sa gasesc o exprimare „frumoasa”) din ce in ce mai in jos cu declaratiile.
In ciuda tuturor feedbackurilor primite omul asta nu înțelege nici acum că el tocmai baga educația intr-o criza cum nu a mai fost niciodată, nicidecum nu o salvează…
A fost greu cu androneasca, horror cu cimpeanu…. dar cu David e coliva direct!
Problema au creat-o alții, prin felul în care au guvernat. De ce să ne simțim cu toții vinovați, pentru iresponsabilitatea altora?Profesorii își fac treaba, respectă legea, și observăm că legile nu se mai respectă, in cazul nostru. Care este cel mai mic rău în această situație ?
inteleg ca bursele pentru mamele minore au rămas neatinse , la loc de cinste in timp ce mamelor majore și care au lucrat legal li se taie 10% din indemnizația de creștere copil
Domnule, mai rămâne să ne spui că prin dumneata grăiește Sfântul Spirit/Duhul Sfânt. Trăiești într-o bulă paralelă cu realitatea pe care o trăiește truditorul de rând de la catedră.
Te du la Cluj și salvează UBB-ul, și lasă pe alții mai competenți la minister. Demisia, Guță al Educației!
Mai bine s-ar lăsa de orice aspirație la vreo poziție înaltă , nu de alta dar și UBB-ul îi doar un brand fără fond…
Câtă aroganță! Ăsta l-a întrecut pe Funeriu, alt providențial căzut pe capul Educației!
Salveaza te pe tine! Da ti urgent demisia! Asa suntem si noi salvati!
multumim dle.Salvatore Guta.Pentru cei care au deschis mai tarziu televizorul,informatie de context…Dl.plin de empatie,ministru al educatiei,nepolitruc mai toxic decat aia cu carnet de partid e al doilea cel mai bogat din Guvern.Ghinion pentru profesori,niste saraci nerecunoscatori .
Deci el continuă să ne acuze pe noi de deficit in timp ce nu pronunța de frica partidului numele DECA (mama burselor electorale ) și insistă că obținerea inevitabilă a celui mai mic procent din PIB pt educație este ceva de BINE!
Replică!
Să te duci din lac in puț nu e salvare e autodistrugere!
DEMISIA!
Dictatura soft se insinuează exact cu acest tip de discurs.
Schimbările se fac prin dialog, prin dezbatere reală, cu argumente și acorduri nu prin forța și minciuni.
PS
Am observat că David a început să își facă campanii de imagine pe rețelele de socializare și in anunite trusturi de presă in care repetă aceleași mantre fără niciun argument bazat pe studii sau dovezi.
🎭 Săracul de el… un geniu neînțeles! Marele profesor, universitar, doctor, psiholog, cercetător de renume mondial – așa se prezintă domnul ministru al Educației, de parcă ar fi o reîncarnare a Elenei Ceaușescu: infailibil, omniscient, mai deștept ca toți la un loc.
🤥 Dar din păcate, domnia sa minte cu nerușinare. A spus public că deficitul bugetar ar fi venit de la Ministerul Educației, ceea ce este o aberație absolută. În realitate, în ultimii ani, Educația a primit doar 3,5 – 3,7% din PIB, deși legea spune clar: trebuie alocați 6%.
📊 Deci, matematic, e imposibil ca Educația să fi creat deficitul! Efectiv imposibil.
💸 Vreți să vedeți de unde vine deficitul real? Hai să ne uităm unde se duc cu adevărat banii:
pensii speciale nesimțite, complet nejustificate;
salarii uriașe în administrația publică, unde toți primarii și-au umflat lefurile și pe ale angajaților lor;
justiție și magistrați cu pensii care sfidează orice logică socială;
și, bineînțeles, cheltuieli uriașe în Apărare, unde bugetul a crescut de la 1% la aproape 5% din PIB. Miliarde de dolari aruncate pe arme despre care nici nu mai știm unde sunt.
🧠 Așadar, în loc să-și caute țapi ispășitori printre profesori, poate că domnul ministru ar trebui:
să fie mai modest;
să fie mai respectuos cu oamenii care țin acest sistem pe umeri;
și, cel mai important, să înceteze cu manipularea grosolană a opiniei publice.
📢 Educația n-a fost niciodată vinovată pentru criza bugetară. Dar a fost mereu sacrificată prima. Asta e rușinea adevărată.
Ce deficit visezi?
Are Educatia 6% din PIB?
De ce nu muti bursele sociale la misterul Muncii?
De ce vrei sa elimini 15000 de posturi din Educatie?
Acest ,,salvator,, deja incepe sa semene cu Don Quijote ! Repeta aceleasi text (parte din solutie si nu din problema), aceleasi minciuni (educatia este responsabila pentru deficit). Cum poti spune ca Educatia este parte din deficit cat timp are alocat cel mai mic procent din PIB, din Europa !?
Traducere: cand sunt probleme (facute de ei) noi trebuie sa fim cei care fac parte din solutie, adica sa platim taxe mai mari, salarii inghetate, muncim mai mult etc.Atunci cand se arunca iresponsabil cu banii in stanga si dreapta atunci participa ,,la problema,, doar bravii nostri conducatori si toate rubedeniilor lor!!
Din păcate nu este salvare, este distrugere și bătaie de joc. Ce e va întâmpla cu orele de ka materiile la care nu sunt profesori ( fizică, chimie, matematică), le vor primi cei de muzică, desen pentfu completarea normei?
Aceste ore până acum erau la plata cu ora, credeți că va fi cineva care le va preda pe banii pe care îi preconizați să le plătiți? (Eventual vof fi câțiva pensonari care vor renunța la pensie pentru acești bani?) Ce vor spune părinții elevilor care vor găsi la toamnă în clasă 2-3 elevi cu CES?
Mi se pare ca Daniel David are un sindrom mesianic. Se considera salvator si ca supunerea la constrangerile bugetare cerute de criza actuala este o mare realizare.
1. Faptul ca ii desconsidera pe profesorii din preuniversitar, care efectiv sunt singurii care pierd la salariu, prin marirea normei didactice arata o partinire fata de universitar, care este de asemeni finantat de la buget!
2. Faptul ca mareste efectivele de elevi la clasa cu toate ca cifrele existente nu erau deloc cele mai mici arata ca nu il intereseaza calitatea!
3. Faptul ca a pastrat o multime de masuri care nu au aratat vreun efect pozitiv, precum impartirea anului scolar in module sau eliminarea tezelor arata iarasi un formalism, nu o cautare a calitatii.
Am avut mari sperante, insa realitatea mi le infirma. Profesori de renume precum Mircea Miclea si Radu Gologan considera ca masurile luate sunt extrem de gresite. Daniel David fie revine la masuri normale, fie ar trebui sa isi dea demisia! Educatia e un sistem complex, pe care daca il dai peste cap se vor culege roade otravite peste ani si ani! Asta se vrea?
Bănuiesc că așa gândea și răposatul dr. Ciomu: „eu vreau să îl vindec, dar el urlă și se agită”.
Nu înțeleg de ce rămâne în funcție dacă este conştient că viziunea de dezvoltare a educației nu este convergentă cu managementul crizei. Nu înțeleg valoarea raportului de diagnoză, dacă nu a fost capabil să surprindă elementul de criză. Prin analogie, pare că domnul ministru s-a pregătit pentru a aplica o perfuzie cu vitamine și a sfârşit amputând în dreapta și-n stânga. Cum poate un om de bună credinţă să înțeleagă aceste abuzuri asupra logicii? Cum se poate explica insistenţa dumnealui de a-și duce la bun sfârşit amputările, în condițiile în care sistemul nu suferea de finanțare, ci de subfinantare.