Ministrul Educației: 67 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, destinați susținerii investițiilor în liceele agricole

1.664 de vizualizări
Foto: gov.ro
În Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă 67 de milioane de euro sunt destinaţi susţinerii investiţiilor în liceele agricole, a declarat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres.

Ministrul Cîmpeanu, la o conferință DC News Group pe tema „Responsabilității sociale a universităților din România”:

  • „În Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă avem 67 de milioane de euro, la momentul ăsta, destinaţi susţinerii investiţiilor în liceele agricole. Întotdeauna ştim că a fost o discrepanţă majoră între nivelul de dezvoltare al universităţilor de ştiinţe agricole şi nivelul liceelor agricole, de la un capăt la altul. Întotdeauna a fost o reticenţă, trebuie să recunoaştem fără ipocrizie, în a se implica în parteneriate cu liceele, din cauza acestei diferenţe de dezvoltare. Practic, ideea ar fi ca fiecare universitate să adopte unul-două licee din aria geografică pe care o acoperă şi cred că, odată cu această finanţare generoasă pentru liceele agricole, o parte din problemă este rezolvată, pentru ca va exista mai mult apetit din partea universităţilor să se implice în parteneriate, ştiind că nu trebuie să susţină ele singure dezvoltarea acestor licee”.

Ministrul Educației a răspuns astfel întrebat dacă există la minister un program special dedicat liceelor de specialitate, în speța celor agricole. 

Amintim că Parlamentul European a aprobat, pe 10 februarie, Mecanismul de redresare și reziliență, conceput pentru a ajuta statele membre să combată efectele pandemiei de COVID-19. Mecanismul de redresare și reziliență este cel mai important constitutiv element al pachetului de stimulente aferent Instrumentului european de redresare „Next Generation EU”, în valoare de 750 de miliarde EUR, precizează Parlamentul European.

  • Prin Mecanism, se pun la dispoziția statelor membre 672,5 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi pentru a finanța măsuri naționale care atenuează consecințele economice și sociale ale pandemiei.
  • Cele 27 de guverne trebuie să depună forma finală a planurilor naționale. Comisia Europeană a trimis deja guvernelor statelor membre formatul în care trebuie depuse planurile naționale. Comisia va avea la dispoziție 2 luni pentru a le aproba.

Foto: gov.ro

__________

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Google anunță schimbări majore în pachetul său pentru educație: Elevii nu vor mai putea intra înaintea profesorilor în ședințe Meet / În Classroom vor putea fi integrate aplicații din surse terțe / Va exista opțiunea de a-i “ține pe mut” pe toți participanții la videoconferință

Google va introduce în lunile următoare peste 50 de schimbări și opțiuni noi în pachetul său de programe pentru educație, care își schimbă numele din G Suite for Education în…
Vezi articolul

„Ora cu și pentru animale”, opțional inițiat de Direcția pentru Protecția Animalelor Ilfov pentru clasele de gimnaziu, a fost depus pentru avizare, ca opțional național și la grădiniță, grupa mare, la Ministerul Educației, după ce fusese propus și pentru gimnaziu

Inspectoratul Școlar Ilfov propune ca opționalul „Ora cu și pentru animale”, inițiat și implementat pentru gimnaziu în anul școlar 2024-2025, să ajungă în oferta de opționale și la nivel de…
Vezi articolul

VIDEO Rezultatele testului antidrog pentru elevii din București nu vor fi cunoscute de școli, ci de către familie, potrivit prefectului Capitalei / Un chestionar de accept va fi aplicat părinților în ultima săptămână din septembrie

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat la TVRInfo că „rezultatul testului (antidrog – n.red) va fi disponibil doar pentru membrii familiei, doar pentru părinți și pentru copil”. Acesta a precizat…
Vezi articolul