Ministrul Educației: Banii primiți la rectificare vor ajunge la școli, nu în universități

11.706 vizualizări
Foto: gov.ro
Banii primiți la rectificare vor ajunge la școli, nu în universități, dă asigurări ministrul Educației Monica Anisie într-o declarație pentru Edupedu.ro. Reacția ministrului vine după ce Consiliul Național al Elevilor a criticat modul de alocare al fondurilor suplimentare primite la bugetul Ministerului Educației după prima rectificare bugetară din acest an.

„Banii pe care univertitățile îi căștigă nu puteau fi folosiți, dacă nu exista aceasta rectificare. Le dăm dreptul instituțiilor de învățământ superior să își folosească aceste fonduri proprii, nemaifiind nevoie de bani de la minister, iar astfel, învățământul preuniversitar capătă o gură de oxigen, dacă pot spune așa. Asta pentru că banii respectivi îi vom direcționa către necesitățile pe care le au școlile,” a declarat ministrul Monica Anisie pentru Edupedu.ro.

Anisie a explicat că prin faptul că rectificarea le permite universităților să își foloseasca banii, rămân mai multe fonduri pentru învățământul preuniversitar.

Consiliul Național al Elevilor a anunțat azi într-un comunicat că reprezentanții elevilor „condamnă modul în care Ministerul Educației și Cercetării a prioritizat destinația fondurilor obținute suplimentar la rectificarea bugetară”. Aceștia susțin că aceste fonduri, în cuantum de 576 milioane de lei, vor fi direcționate către învățământul superior, în condițiile în care ar fi putut fi folosite pentru „a acoperi necesarul echipamentelor și a dispozitivelor elevilor și cadrelor didactice care nu au acces la mediul de învățare digital”, dar până acum „administrația centrală nu a prezentat niciun plan concret” pentru asta.

Reamintim că Ministerul a anunțat într-un comunicat că „la rectificarea bugetară aprobată în ședința de guvern, bugetul Ministerului Educației și Cercetării a fost suplimentat cu suma de 576 milioane lei astfel:

  • 400 milioane de lei creșterea veniturilor proprii pentru instituțiile de învățământ
  • 176 milioane de lei reprezentând cheltuiala din sold pentru aceleași instituții

Acești bani pot fi cheltuiți astfel: 350 milioane de lei pentru cheltuieli de capital (cheltuieli de natura investiților) și 226 milioane de lei pentru susținerea proiectelor (fonduri europene și buget național).”

Edupedu.ro a publicat datele rectificării bugetare care arată că se adaugă bugetului inițial de 30.537.250.000 lei suma de 576.000.000 lei, bugetul total după prima rectificare fiind de 31.113.250.000 lei.

Potrivit acestor calcule, bugetul ministerului Educației devine astfel mai mare față de cel de anul trecut.

Raportat la noul PIB rectificat, estimat de Comisia Națională de Prognoză la 1082,1 miliarde lei, bugetul Educației ajunge la 2,87%, față de 2,7% din PIB (PIB inițial estimat în Legea Bugetului la începutul anului – 1129,2 mld lei).

FOTO: gov.ro


4 comments
  1. Interesant modul de transfer al unor sume dintr-o parte intr-alta. De fapt erau cumva necontabilizate in buget. Nimic nu se pierde, totul se transforma.

  2. Eu am inteles ca le-au dat voie universitatilor sa isi cheltuie banii din fonduri proprii si ca acestia erau acei bani.

    1. Exact. De fapt prin rectificare nu s-a mărit bugetul Educatiei din bugetul de stat ci s-a permis un plafon bugetar universitar mai înalt.

      Si ce se mai văicăreau de scheme financiare operate de PeSeDe.

  3. Suntem noaptea minții
    Tocmai a anunțat consilierul premierului la emisiunea Sorinei Matei la B1 ca banii se duc la universități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Demisie la Ministerul Educației. Purtătoarea de cuvânt a ministrului Ligia Deca, Corina Popa: I-am înaintat doamnei ministru intenția de a mă retrage din activitatea de la Ministerul Educației

Purtătoarea de cuvânt a ministrului Educației anunță că demisionează din această funcție. Într-un mesaj trimis jurnaliștilor, Corina Popa anunță următoarele: „I-am înaintat doamnei ministru intenția de a mă retrage din…
Vezi articolul

Ministrul Educației, despre interzicerea concursurilor și olimpiadelor școlare la clasele primare 2025: Stimulează prea devreme industria meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele tot de bază

Ministerul Educației a decis prin ordin de ministru să nu organizeze concursuri naționale și olimpiade școlare pentru clasele primare în 2025, oficializând politica pe care a încercat să o impună…
Vezi articolul

La o săptămână de la încheierea dezbaterilor, ministrul Cîmpeanu anunță aproape 10.000 de amendamente la proiectele de legi și că în minister e foarte mult de muncă: „În paralel, lucrăm la lista elevilor care au obținut nota 10 la Bacalaureat și la Evaluarea Națională”

„Lucrăm la lista elevilor care au obținut nota 10 la Bacalaureat și la Evaluarea Națională. Pe 3 septembrie vom avea închisă această listă, după ce vor fi anunțate și rezultatele…
Vezi articolul

UPDATE Proiectul ordonanței pentru decontarea navetei elevilor, aprobat azi de Guvern, ar putea fi neconstituțional, potrivit Consiliului Legislativ: Elevii navetiști sunt tratați diferit în privința realizării acelorași drepturi fundamentale

Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor ar putea fi neconstituțional, potrivit Consiliului Legislativ. În document se arată că elevii navetiști sunt tratați diferit în privința realizării acelorași…
Vezi articolul