Ministrul Educației, despre introducerea testelor grilă la BAC și Evaluarea Națională 2020: Nici nu mă gândesc!

9.397 de vizualizări
Foto: Inquam Photos George Calin
„Având în vedere că am criticat vehement măsura testelor grilă la examene – și gândiți-vă la teste grilă la Limba română – nici nu mă gândesc”, a declarat noul ministru al Educației, întrebată dacă la Evaluarea Națională și la Bacalaureatul de anul acesta vor fi introduse subiecte de tip test grilă, așa cum lăsase de înțeles în vară fostul ministru Ecaterina Andronescu.

„Rămân modelele de subiecte care au fost publicate [modele care nu conțin teste grilă și care au fost publicate vineri, 1 noiembrie – n.red]. Nu luăm decizii peste noapte, așa cum spunea și premierul, nu schimbăm regulile în timpul jocului”, a anunțat Monica Anisie, în cadrul conferinței de preluare a mandatului de ministru al Educației.

În ceea ce privește evaluarea de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, Anisie a anunțat că decizia sa este de a digitaliza aceste evaluări, pentru a reduce birocrația.

Potrivit surselor Edupedu.ro, este vorba despre realizarea unor fișe de feedback personalizat pentru fiecare elev, cu puncte tari și puncte slabe, așa cum reies în urma evaluării, arătând ce știe și ce nu știe elevul, pe baza competențelor evaluate.

Concret, după evaluarea copiilor și introducerea codurilor în aplicația electronică – codurile sunt aferente răspunsurilor elevilor la fiecare întrebare -, sistemul electronic va furniza fiecărui profesor și învățător un document pentru fiecare elev, un prim pas în personalizarea învățării. Profesorul poate completa acest document cu observațiile sale din cunoașterea directă a elevului, iar documentul trebuie mai departe să fie prezentat fiecărui părinte, pentru a ști care sunt lacunele copilului.

 

 


1 comment
  1. Va rog invatati copii tot ce trebuie sa invete in scoli ,cum am invatat acum 45 de ani. Aduceti manulele care trebuie si pastrati conduita de atunci pentru a fi ctoti multumiti de rezultate. Generatia aceia a dat mai multi elevi capabili decat cei cei care apar acum. Nu mai schimbati ce ati primit de la stramosi doar pentru a fi evidentiati in ziare. Atunci se invata si ne aducem aminte si astazi. Va rog frumos si va multumesc daca intelegeti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șase din zece copii ucraineni participanți la un sondaj Salvații Copiii spun că preferă să fie organizate clase speciale în școlile românești, după programa din Ucraina / Aproape trei sferturi dintre ei au continuat educația la distanță, urmând programa ucraineană, spun mamele lor

Doar 6% dintre copiii ucraineni ai căror mame au participat la un sondaj Salvați Copiii au frecventat școli românești după ce au sosit în România, în timp ce aproape trei…
Vezi articolul

Peste 1.400 de tineri din România pot călători cu trenul prin Europa în cadrul rundei a doua a DiscoverEU 2022 / Experiența le-a oferit tinerilor o mai bună înțelegere a altor culturi și a istoriei europene, arată un sondaj al Comisiei Europene

Comisia Europeană oferă în cadrul acestei runde DiscoverEU, parte a Anului European al Tineretului, 35.000 de permise de călătorie cu trenul pentru tinerii născuți între 1 ianuarie 2004 și 31…
Vezi articolul

DOCUMENT Calendarul de intrare în vigoare pentru aproape 300 de acte normative care ar trebui să aplice noua lege a educației în învățământul preuniversitar, pus în consultare de Ministerul Educației / 1 Aprilie 2024, ziua în care va trebui să fie în vigoare 124 dintre acestea

Un proiect de ordin de ministru care conține calendarul de intrare în vigoare pentru toate actele normative subsecvente legii educației a fost pus în consultare de Ministerul Educației, vineri. Documentul…
Vezi articolul