Ministrul Educației, despre protestul anunțat de sindicate miercuri, 10 decembrie: Sindicatele fac ceea ce trebuie să facă un sindicat, îşi apără drepturile. Pe de altă parte, eu fac ceea ce trebuie să facă un ministru

1.100 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Educației Daniel David a spus despre protestul anunțat de liderii sindicatelor din Educației pentru miercuri, 10 decembrie, în Piața Victoriei, că „sindicatele fac ceea ce trebuie să facă un sindicat, îşi apără drepturile”, iar el face „ceea ce trebuie să facă un ministru”. Daniel David a făcut declarația marți seara, la Radio România Actualități.

„Sindicatele fac ceea ce trebuie să facă un sindicat, îşi apără drepturile. Pe de altă parte, eu fac ceea ce trebuie să facă un ministru. Am o lege aprobată de Parlament şi o implementez prin ordinul de ministru. Sunt atent la ce spun sindicatele, dar trebuie să fac ce spune legea, astfel încât îl consider un fapt absolut normal, dar fiecare trebuie să ne îndeplinim rolurile pe care le avem”, a spus ministrul la postul național de radio.

Declarația vine în contextul în care sindicatele din educație anunță un protest amplu pe 10 decembrie, de la ora 13:00, în Piața Victoriei, pe fondul escaladării conflictului cu ministrul Educației, Daniel David, și al tensiunilor acumulate în școli după măsurile fiscal-bugetare adoptate în toamnă. 

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE) au publicat luni afișele oficiale ale mobilizării, însoțite de mesaje critice la adresa Guvernului și a ministrului.

FSLI își cheamă membrii „împreună pentru educație” cu mesajul „demnitatea profesorilor nu se negociază și școala românească nu se reformează prin dezbinare”, iar FSE transmite că „pe 10 decembrie putem arăta Guvernului că demnitatea profesorilor nu se negociază”.

În mesajul publicat de FSE apare și o critică directă la adresa ministrului Daniel David: „Domnule ministru, criza sistemică nu este o simplă stare emoțională sau o supărare trecătoare”. Federația subliniază că profesorii sunt profund nemulțumiți de situația actuală și că măsurile recente din educație, adoptate fără consultare, au amplificat tensiunile din sistem.

Informații de context

Protestul de pe 10 decembrie vine într-un context în care federațiile sindicale au cerut public demiterea ministrului Daniel David, după ce acesta a declarat într-o intervenție publică faptul că „sindicatele nu mai pot avea rolul de acum în sistem” și că a vedea totul în alb și negru este „o gândire infantilă”. Liderii FSLI și FSE au reacționat dur, afirmând că declarațiile ministrului „nu sunt simple opinii personale”, ci reprezintă o viziune autoritară asupra dialogului social. 

Sindicatele au acuzat că ministrul încearcă „să reducă la tăcere vocea a peste 300.000 de angajați din sistemul de educație”, iar afirmațiile sale afectează grav credibilitatea și neutralitatea funcției publice pe care o ocupă.

În replică, ministrul Educației, Daniel David, a respins acuzațiile de autoritarism și a afirmat, într-un mesaj public, că este „un democrat convins” și că în democrație este normal să existe dezacorduri.

Ministrul a admis că declarațiile sale au fost interpretate ca un atac la adresa sindicatelor, dar susține că mesajul său a fost legat de necesitatea unei transformări de sistem și a unei relații instituționale bazate pe argumente și responsabilitate, nu pe presiune. „Este absolut firesc să avem dezacorduri. Cred însă că în democrație pot exista perspective diferite”, a afirmat Daniel David, menționând că nu intenționează să reducă rolul sindicatelor, ci să promoveze „o schimbare a modului de lucru”.

Citește și:
Protest al sindicatelor din Educație în Piața Victoriei, pe 10 decembrie la ora 13:00: Putem arăta Guvernului că demnitatea profesorilor nu se negociază


3 comments
  1. Rolul lui DD este acela de a ne submina, a ne arata cu degetul, a ne infiera cu fiecare ocazie si a da vina pe noi profesorii pentru toate neajunsurile din invatamant. Ne-a facut pres de cand a venit la conducere, intr-un cuvant ne batjocoreste si ne umileste.
    Se leaga de profesorii care participa la meetinguri si ne transmite sa ne bagam mintile in cap.
    Nici liderii de sindicat nu scapa.
    Desigur ca este pus pe fapte mari prin implementarea noilor directive care se executa, nu se discuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Editura care îl publică pe Roald Dahl în Franța intenționează să lase intacte cărțile scriitorului: Această rescriere afectează doar Marea Britanie / Numărul termenilor modificați este vast, vizând aspecte considerate ofensatoare: rasă și etnie, gen, greutate corporală, aspect fizic, sănătate mintală, violență şi altele

Editura Gallimard, care publică în Franţa operele lui Roald Dahl, a declarat marţi că intenţionează să lase intacte textele cărţilor pentru copii ale autorului britanic, în pofida procesului de revizuire…
Vezi articolul

Platforma de evaluare online a elevilor la examenele naționale, proiect în valoare de 78 milioane de euro, va fi pilotată în școli începând cu 2024 și ar urma să fie complet funcțională în anul școlar 2025-2026, conform apelului lansat de Ministerul Educației

Ministerul Educației a lansat apelul pentru dezvoltarea platformei de evaluare și realizarea de conținut digital, cu o alocare de 78.500.000 euro. Platforma va fi pilotată în școli începând cu 2024…
Vezi articolul

UPDATE Anchetă a Inspectoratului Școlar Timiș, după ce mai multe camere de internat erau închiriate de câțiva ani unor muncitori / Viceprimarul Ruben Lațcău: Mai multe eleve au spus că se întâlnesc pe holuri cu bărbați dezbrăcați, care umblă doar cu un prosop în jurul taliei / Directoarea Colegiului a demisionat

Inspectoratul școlar Timiș a început o anchetă la Colegiul Tehnic de Vest din Timișoara, după ce poliția Locală a descoperit luni seară, în urma unui control, că în căminul destinat…
Vezi articolul