Ministrul Educației, despre tunelurile de dezinfecție pentru elevi: Noi nu am pomenit nicio secundă de aceste tuneluri / Tunelurile apar în Ordinul comun semnat de Anisie și Tătaru

5.049 de vizualizări
„Noi nu am pomenit nicio secundă de aceste tuneluri”, spune Ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit stiriedu.ro, după ce ieri Edupedu.ro a sesizat faptul că tunelurile de dezinfecție pentru elevi amplasate în zeci de școli, nu sunt recomandate de OMS și de Institutul Național de Sănătate Publică. Afirmația ministrului este falsă, pentru că tunelurile de dezinfecție apar chiar în Ordinul comun semnat de ministrul Anisie și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, prin care se stabilesc regulile de distanare, de igienă și dezinfecție în școli.

Noi nu am achiziționat tuneluri de dezinfecție. Ministerul Educației nu a recomandat să se ia așa ceva. Primăriile trebuie să răspundă de ce au achiziționat așa ceva, în condițiile în care Institutul Național de Sănătate Publică nu recomandă.

Noi nu am cerut asta. Noi am spus că nu avem nevoie decât de acele covorașe dezinfectante pentru ca elevul să vină să se șteargă  pe piciore, să intre în spațiul școlii,  după ce intră să se spele, să i se dea masca, apoi să meargă pe culoar.

Noi nu am pomenit nicio secundă de aceste tuneluri. De ce? Pentru că sunt copii care au alergii, și chiar și profesori”, a spus ministrul Educației potrivit sursei citate.

Afirmațiile ministrului Educației contravin de fapt Ordinului comun al miniștrilor Sănătății și Educației prin care au fost stabilite măsurile obligatorii în școli, pentru perioada de pregătire și de examene. În ordin tunelurile de dezinfecție sunt opționale:

Semnaturile ministrilor pe Ordinul comun care prevede tunelurile de dezinfecție

Articolul 15. „Unitățile de învățământ în colaborare cu autoritățile publice locale pot lua și alte măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV-2 (instalarea de tuneluri de dezinfecție, lavoare suplimentare pentru spălarea mâinilor, măsuri privind siguranța elevilor pe traseul de la unitatea de învățământ la domiciliu și retur etc.)”.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, Tunelurile de dezinfecție constituie un risc pentru populatie.

”Pulverizarea persoanelor cu dezinfectanți (cum ar fi într-un tunel, poartă sau cameră) nu este recomandată în niciun caz. Această practică poate fi dăunătoare fizic și psihologic și nu reduce capacitatea unei persoane infectate de a răspândi virusul prin picături (salivă sau secreții nazale) sau contact. Efectul toxic al pulverizării de substanțe chimice, cum ar fi clorul, pe persoane, poate duce la iritații la nivelul ochilor și pielii, bronhospasm cauzat de inhalare și efecte potențiale gastro-intestinale, cum ar fi greața și voma”, potrivit OMS.

De cealaltă parte chiar Institutul Național de Sănătate Publică, instituție aflată în subordinea Ministerului Sănătății, nu recomandă aceste tunele.

”Pulverizarea persoanelor cu dezinfectanți nu este recomandată în nici un caz. Această practică poate fi dăunătoare și nu reduce capacitatea unei persoane de a răspândi virusul. Pulverizarea de substanțe chimice precum clorul poate duce la iritații la nivelul ochilor și pielii, bronhospasm cauzat de inhalare și efecte potențiale gastro-intestinale precum greața și voma,” se arată în comunicatul INSP.

Reamintim că în Suceava, primăria a dotat 25 de școli cu tot atâtea tuneluri de dezinfecție. În Sectorul 4 Primăria a anunțat instalarea de tuneluri de dezinfecție la cele 40 de școli.

La mai multe școli din județul Olt au fost de asemenea instalate tuneluri dezinfectante la intrarea în instituții.

Foto: gov.ro


10 comments
  1. Nu va e rușine? Acum căutați pretexte ca sa va scoateți sa nu iasa lumea in strada sa faca o revolta.

  2. Probabil au baietii destepti de la Edupedu bot care sterge instant comentarii care contin cuvinte cheie. Dar nu poti sa programezi un bot sa citeasca sarcasmul. Probabil in curand o sa apara un moderator deschis la minte care sa zica „IAAAA DOMNE, PREA MULTE OPINII” si o sa stearga. Sau nu o sa stearga… sa parem noi paranoici ;))))

  3. Doamna ministru ma face sa ma rusinez ca sunt liberal. Sa semnezi cu mana ta un act si apoi sa spui ca nu stii inseamna un singur lucru: lipsa verticalitatii. Un politician de valoare se retrage la abateri mai mici! Nu vad nici o deosebire intre actuala ministra si un ministru cu porecla de articulatie a piciorului. Primul ministru sa o retraga, sa puna un om valoros in fruntea unui minister de asemenea importanta pentru viitorul natiunii!

  4. Apai, Dumnezeu ma ierte, daca asta e in toata regula, eu sunt popa. Bagati motiune nu simpla, ci super-complexa si dati aceasta gluma de ministru afara. Dormiti, stimate partide? Dormiti, sindicate? Adunati toate aceste contraziceri ale doamnei si initiati motiunea. Ca nu mai are cr face. Va fi pusa in fata faptului implinit cu hartiile scrise negru pe alb.

  5. Si această ”Doamnă” a fost consilier pe probleme de educație la Cotroceni!
    Halal! Ne mai mirăm de ca învățământul este cum este. Cu așa oameni departe nu vom ajunge.

  6. Daca ar trebui sa fac un clasament, cu ce e mai rau pentu copii , in speta cei care urmeaza sa sustina examenele, nu stiu pe cine sa pun pe primul loc, covidu-l sau pe min. Anisie.

  7. Vai, nu imi vine sa cred, cumva sustineti ca doamna ANAISIE greseste si se contrazice in declaratii ??? Rusine EDUPEDU, cu totii stim ca doamna ANAISIE nu greseste, si ne protejeaza adanc si apasat mereu. Nu mai promovati propaganda anti bac, suntem siguri ca toti elevi vor sa dea bacul, nu doar „olimpicii” care nu au invatat 4 ani si acum vor sa ingrase porcu. Rusine, si daca murim de la covid asta e, selectie naturala, vina noastra ca avem sistemul imunitar slab, facem un sacrificiu pentru invatamant. NU UITATI STATUL NU GRESESTE NICIODATA :))).

    1. sincer ma mir ca ti-au publicat comentariul, lol. eventual au facut-o ca sa zica „uite bai noi nu cenzuram pe nimeni” dupa ce zilele trecute au sters atatea comentarii care aveau opinii ce nu le placeau. oricum sterg zilnic ca sa isi pastreze ideologiile lor la suprafata

  8. Mai vreți dovezi despre inadecvarea la funcție a dnei. Anisie ?!? Am plecat de la declarația că ea nu are nevoie de 6% din PIB pentru minister că nu are ce face cu banii ( asta la momentul când s-a construit bugetul cu educația considerată ca nefiind o prioritate pentru guvernul liberal, de la Câțu citire ), apoi am văzut-o la „lucru în teritoriu” când a descins la o școală intrând cu forța și ilegal peste o oră în desfășurare cu o armată de reporteri, apoi au urmat bâlbele impardonabile din vremea pandemiei … ducă(-)i vodă, iar acum minte fără să clipească despre „tunelurile de dezinfecție”. Concluzia este că această doamnă împinsă pe fotoliul de ministru are o agendă ocultă care nu are nimic în comun cu problemele educației și cercetării.

  9. Sunt deja copiii care s-au infectat in orele de pregătire. De ce nu spun nimic si despre asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
prima didactică

Salariul minim de bază pentru profesori, în Bulgaria, mărit la echivalentul a 4.300 de lei. Decizia luată luna aceasta se aplică de la începutul anului 2023, retroactiv. Majorare cu 15% pentru toate cadrele didactice, după cresterea cu 12% de anul trecut

Bulgaria, țară care în 2021 avea unele dintre cele mai mici salarii pentru profesori la nivelul UE, crește nivelul acestora pe baza unei înțelegeri-cadru între guvern și sindicate, în continuarea…
Vezi articolul

Corectare digitalizată la Bacalaureat. Parcursul unei lucrări de la predarea ei către profesorii asistenți și până la urcarea în platformă. Documentele trebuie șterse de pe laptop la final – procedură

Operațiuni cu text în limba engleză, grija ca pe prima pagină să nu scrie candidații și atenția pentru ștergerea lucrărilor de pe desktopul computerului la finalul scanărilor sunt câteva din…
Vezi articolul

Ministrul Rafila spune că a discutat cu Ligia Deca despre introducerea în școli a materiei „Educație pentru sănătate” / „Am semnat un protocol în acest sens şi cu Biserica Ortodoxă” / „Un termen rezonabil este anul 2024”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat marţi importanţa introducerii în programa şcolară a disciplinei „Educaţiei pentru sănătate” și a precizat că a avut o discuție în acest sens cu ministrul…
Vezi articolul