Ministrul Educației propune Kievului consultări după planurile de desființare a unor licee cu predare în limba română din Ucraina / Daniel David declară că succesul unei reforme este determinat doar de „soluțiile bazate pe dialog, consultare publică și respect” față de nevoile comunității

184 de vizualizări
Foto: AGEPRES Foto – Cristian Lupașcu
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, i-a scris omologului său ucrainean, Oksen Lisovyi, în legătură cu planurile de reformă a educației din Ucraina, despre care au apărut informații privind posibila desființare a unor licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, potrivit unui comunicat al MEC de miercuri, 29 octombrie. Ministrul român a insistat „asupra necesității respectării drepturilor persoanelor aparținând minorității române la educația în limba maternă”.

Mesajul MEC include un citat în care ministrul David spune că „experiența Ministerului Educației și Cercetării arată că doar soluțiile bazate pe dialog, consultare publică și respect față de nevoile fiecărei comunități determină succesul oricărui proces de reformă educațională”.

„Dorim să promovăm un dialog constructiv cu autoritățile ucrainene. Experiența Ministerului Educației și Cercetării arată că doar soluțiile bazate pe dialog, consultare publică și respect față de nevoile fiecărei comunități determină succesul oricărui proces de reformă educațională”, este citat Daniel David în comunicatul de miercuri.

Mesajul precizează că România propune consultări între cele două ministere, în care MEC să prezinte „experiența și practica României în ceea ce privește învățământul în limba minorităților naționale”.

Poziția României vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul Afacerilor Externe de la București a reacționat în urma informațiilor potrivit cărora numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, Ucraina, ar urma să fie desființate începând cu 1 septembrie 2027, în urma reformei educaționale „Noua Școală Ucraineană”. MAE a precizat că lista transmisă de autoritățile din Cernăuți este una provizorie, nu o decizie finală, și că partea română a transmis deja „pe canale diplomatice” nemulțumirea față de modul în care aceasta nu reflectă solicitările comunității românești.

Comunicatul MEC din 29 octombrie, integral:

„Ministrul Educației și Cercetării din România, prof. univ. dr. psih. Daniel David, își exprimă preocuparea față de recentele informații publicate în mass-media cu privire la implementarea măsurilor de reformă educațională din Ucraina, la nivelul ciclului liceal, cu impact asupra învățământului cu predare în limba română din regiunea Cernăuți.

În acest context, pentru a avea acces direct la informațiile corecte și pentru a înțelege contextul reformei, ministrul Daniel David a adresat o scrisoare omologului ucrainean, insistând asupra importanței luării în considerare a solicitărilor legitime formulate de reprezentanții minorității românești, precum și asupra necesității respectării drepturilor persoanelor aparținând minorității române la educația în limba maternă, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate de Ucraina.

Ministrul român al Educației și Cercetării a propus organizarea unor consultări între cele două instituții, afirmându-și disponibilitatea de a prezenta experiența și practica României în ceea ce privește învățământul în limba minorităților naționale, practică larg apreciată în plan internațional.

Ministerul Educației și Cercetării din România înțelege dificultățile legate de reformarea unui sistem bugetar mare pentru a-l ancora dinamic în modernitate, dar este important ca deciziile luate la nivel local, regional sau național să nu afecteze exercițiul dreptului la educație al etnicilor români din Ucraina care doresc să studieze în limba maternă.

„Dorim să promovăm un dialog constructiv cu autoritățile ucrainene. Experiența Ministerului Educației și Cercetării arată că doar soluțiile bazate pe dialog, consultare publică și respect față de nevoile fiecărei comunități determină succesul oricărui proces de reformă educațională”, a declarat ministrul Educației și Cercetării din România, prof. univ. dr. psih. Daniel David.”

Informații de context

Reforma educațională „Noua Școală Ucraineană”, adoptată la nivel național, prevede reorganizarea rețelei de învățământ și reducerea numărului de licee considerate „academice”, ceea ce afectează direct școlile minorităților naționale.

În regiunea Cernăuți, unde trăiește cea mai mare comunitate de români din Ucraina, noua rețea prevede funcționarea a doar patru licee cu predare exclusiv în limba română – în Cernăuți, Hliboca, Ostrița și Herța – și nouă licee mixte, cu predare parțială în ucraineană și română. În prezent, în regiune există 32 de licee, dintre care 20 cu predare integral în română, după cum transmite Agerpres, citat de tvrinfo.ro.

Profesorii și reprezentanții comunității românești au avertizat că măsura va duce la dispariția treptată a învățământului în limba maternă, întrucât părinții vor fi nevoiți să își înscrie copiii în școli ucrainene pentru a le permite continuarea studiilor.

Întrebat despre acest subiect pe 24 octombrie, președintele României, Nicușor Dan, a declarat că prevederile nu se vor aplica până în septembrie 2027, data intrării în vigoare a noii legi, și a dat asigurări că „până atunci situația liceelor românești nu se va schimba”.

Citește și:
Ministerul de Externe, reacție la planul de desființare a 16 licee cu predare în limba română din Ucraina: Lista din regiunea Cernăuți „nu este o decizie” finală. Dialogul cu Kievul continuă
Doar 4 licee cu predare în limba română din 20 ar urma să mai funcționeze în regiunea Cernăuți, din 2027, după reorganizarea aprobată de consiliul regional. Comunitatea românească din Ucraina reclamă măsura


2 comments
  1. Ce rost are dacă modulul psihopedagogic din Ucraina nu este recunoscut în România.Vezi doamne nu au convenție cu Ucraina din 2009.Mai bine ați lucra la asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii de liceu ar putea primi și ei lapte și fructe din fonduri europene, până în 2029, prin extinderea Programului pentru școli. „Aceasta este ținta noastră. Avem deja acceptul Comisiei Europene să asigurăm pentru toți elevii din sistemul de școlarizare”, spune Gheorghe Lăcătușu, șef serviciu la Direcția Generală Politici Agricole a Ministerului Agriculturii

Programul pentru școli al României prin care copii de grădiniță și elevii de clasele primare și gimnaziu primesc în prezent lapte și fructe ar putea fi extins și la elevii…
Vezi articolul

UPDATE Rezultatele inițiale de la Bacalaureat vor fi publicate luni, 3 iulie / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în aceeași zi până la ora 18 – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Bacalaureat 2023 vor fi afișate luni, 3 iulie, până la ora 12, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice…
Vezi articolul

Felul în care funcționează școala în pandemie, decis pe baza unui algoritm cu mai mulți indicatori, de la vaccinare la mărimea claselor – idee “agreată” de ministrul Educației și un secretar de stat de la Sănătate, spune Consiliul Elevilor

Modul de funcționare a unei unități de învățământ în condiții de pandemie ar putea fi decis pe baza unui algoritm care să țină cont de mai mulți indicatori: ministrul Educației,…
Vezi articolul

Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, a invitat mai mulți stagiari la ședința de Guvern: Am învățat de la tânărul din dreapta că un tânăr educat astăzi este un adult câștigat mâine. Este clar că avem nevoie să continuăm să investim în educație

Mai mulţi tineri care încep o perioadă de stagiatură la Guvern au fost invitaţi să participe la şedinţa Executivului de miercuri, pentru a marca Ziua Tineretului (2 mai) şi Anul…
Vezi articolul