Ministrul Muncii, Marius Budăi, luat prin surprindere de propunerea sindicatelor din Educație, anunțată de 4 zile, ca salariul profesorului debutant să fie 3.000 de lei net: Este o propunere nouă, trebuie s-o calculăm, să o prezentăm președinților de coaliție

[jp_post_view]
Marius Budai /Foto: gov.ro
La întâlnirea de luni de la sediul ministerului Muncii, sindicatele din Educație au propus din nou, ca salariul pentru un profesor debutant să pornească de la 3000 de lei. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus după discuții că „este o propunere nouă, trebuie să calculăm impactul bugetar și sigur că trebuie să informăm conducătorii coaliției și să se ia decizia”. Propunerea cu care sindicatele au venit luni la minister a fost făcută publică încă din 25 mai. Atunci, liderii de sindicat au spus că „miniștrii au timp să calculeze până mâine”.

Ministerul Muncii a spus la ieșirea de la discuțiile cu sindicatele de luni că au venit cu o propunere nouă și că urmează să calculeze impactul bugetar. Însă propunerea sindicatelor este aceeași cu cea din 25 mai.

Marius Budăi, ministrul Muncii: Este o propunere nouă, trebuie s-o calculăm și imediat ce avem și impactul și cerințe asupra acestei cerințe, sigur că trebuie să informăm conducătorii coaliției și să se ia decizia.

Reporter: Au cerut aceste majorări începând cu luna iunie. Este posibil așa ceva, să le plătiți încă de luna aceasta, dacă se agreează?

Marius Budăi, ministrul Muncii: Vedem decizia pentru că trebuie luată. Este vorba și de tehnică legislativă și e vorba și de impact și atunci când avem o veste, stați un picuț, este o solicitare pe care am primit-o acum. Noi i-am lăsat pe dumnealor fiind musafirii noștri să vină primit la declarații. Ulterior am ieșit și noi să vă adresăm câteva cuvinte și urmează ca acum să ne întoarcem la serviciu și să ne punem pe calcul.

Simion Hancescu, lider FSLI: „Am repetat și astăzi ceea ce avem noi pe lista de venită și anume găsirea unei soluții în așa fel încât să se acorde o majorare salarială până la finalul anului și cel mai important lucru, să ni se garanteze printr-un act normativ că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariu egal cu cel puțin salariul mediu brut pe economie și ca variantă legat de creștere a salarii, salariul până finalul anului, ne-am propus să se aplice articolul 12 din legea 153. Mai concret, am cerut: coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 lei, cât e salariul minim pe economie și nu cu 2500 de lei, cât este acum. A rămas ca Guvernul, ministrul muncii, să prezinte primului ministru sau celor din coaliție această propunere și s-o analizeze, dar deocamdată nu avem nimic concret”, a spus Simion Hancescu.

De precizat, liderul sindical la FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a spus: „Nu putem discuta de grila atâta vreme cât nu se acceptă din start acel reper, acel salariu de referință. Toată grila care a fost negociată cu Ministerul Educației și care a fost înaintată Ministerului Muncii pleacă de la salariul debutantului cu studii superioare ca fiind echivalentul salariu mediu brut pe economie. De aici se fac toate calculele. Până nu se agrează această bază de plecare, nu avem ce să discutăm mai departe”, a spus Nistor.

Anterior discuțiilor, ministrul Muncii spunea că au început de luni discuțiile le noua lege a salarizării. El a fost întrebat dacă sunt bani pentru majorări salariale. Marius Budăi a spus că „totdeauna bani, dacă vrem să spunem, nu sunt”, dar că trebuie să se ajungă la varianta cea mai corectă pentru toată lumea.

Informații de context

Ministerul Muncii a spus la ieșirea de la discuțiile cu sindicatele de luni că au venit cu o propunere nouă și că urmează să calculeze impactul bugetar. Propunerea este însă aceeași cu cea făcută de sindicate în 25 mai. Atunci, liderii de sindicat au spus că „miniștrii au timp să calculeze până mâine„. Nu s-a întâmplat așa, iar pe 28 mai, purtătorul de cuvânt al Guvernului într-o nouă sfidare la adresa profesorilor și angajaților din Educație, a anunțat că Guvernul va acorda primele de 2.500 de lei pentru cadrele didactice și 1.000 de lei pentru personalul nedidactic, deși acestea au fost respinse vehement de protestatari.

De precizat, și săptămâna trecută, Ministrul Muncii nu aflase că sindicatele din Educație refuzaseră oferta Guvernului și spunea că așteaptă răspunsul sindicatelor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile românești, care de acum au responsabilitatea să verifice doctoratele, nu au raportat în doi ani niciun caz identificat de plagiat pentru 73.000 de teze scrise între 1990-2016 – oficiali din Ministerul Educației

Universitățile capătă, prin noua Lege 199/2023, rolul central în verificarea suspiciunilor de plagiat în tezele de doctorat pe care ele le acordă, o schimbare substanțială comparativ cu situația de până…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu se contrazice și îi acuză de politicianism pe cei care critică eliminarea burselor sociale de 200 de lei pentru liceenii din sate care învață în altă localitate, pe care tot ministrul le-a introdus la începutul anului / Atunci prezenta cu aplomb faptul că bursa nu este condiționată de venit / Niciun cuvânt despre cum 180.000 de elevi de clasa a V-a nu mai pot primi burse de merit

Ministrul Educației nu mai este de acord cu el însuși și cu măsura propusă în urmă cu 9 luni, când a introdus bursele sociale și pentru liceenii din mediul rural…
Vezi articolul

Iulian Cristache, federația părinților: Să scoatem gunoiul de sub preș, ca să rezolvăm problemele! Sunt reprezentanți din Consiliul Local care nu își fac treaba în Consiliile de Administrație ale școlilor. Văd directori nemulțumiți că au posibilitatea descentralizării deciziei

„Marea mea nedumerire este că văd acum directori nemulțumiți pentru că au această posibilitate” de a lua decizia cu privire la modul în care funcționează școlile, a declarat Iulian Cristache,…
Vezi articolul
Cum sprijină guvernul britanic universitățile

Vaccinul împotriva COVID 19 al companiei Moderna va fi testat în curând și pe copii. Expert american în sănătate: E nevoie să știm, dacă îl dăm adolescenților, la ce să se aștepte părinții?

Compania farmaceutică Moderna intenționează să înceapă, în curând, testarea vaccinului său pentru coronavirus în rândul copiilor, scrie New York Times, care citează un anunț al companiei. Testele vor include copii…
Vezi articolul