Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: Avem la dispoziţie un an să pregătim profesori pentru a preda „Educaţia pentru sănătate” / De 21 de ani a rămas facultativ şi doar 5% dintre părinţi îşi trimit copiii la acest opțional

21.692 de vizualizări
Alexandru Rafila / Foto: Ilona Andrei – G4Media
Disciplina ‘Educaţie pentru sănătate’ va fi predată, într-un an, de profesori de biologie şi de diriginţi care vor fi pregătiţi în acest sens. În acest moment, doar 5% dintre părinţi îşi trimit copiii la acest opțional, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a precizat că a semnat un protocol cu Patriarhia Română care sprijină aceste demersuri ale Ministerului Sănătăţii, conform Agerpres. 
  • Ministrul Educației Ligia Deca a declarat astăzi că sub 10% dintre elevii din România fac opționalul Educație pentru sănătate. Un motiv invocat de școli e că nu sunt specialiști care să poată să predea această disciplină.

„Educaţia pentru sănătate trebuie sprijinită de specialişti, dar predată de profesori. Avem doar un an la dispoziţie în care trebuie să pregătim profesori de biologie, diriginţi pentru modulele din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Cred că asta este soluţia corectă. În anul 2002, a fost lansat Programul ‘Educaţie pentru sănătate’ în şcoala românească, dar de 21 de ani a rămas facultativ şi doar 5% dintre părinţi îşi trimit copiii la ‘Educaţie pentru sănătate’. Lucrul ăsta nu este deloc în regulă. Vedeţi, acum, avem foarte multe provocări, consumul de substanţe psihoactive, consumul de droguri este una dintre ele. Dacă copilul învaţă încă din primii ani de educaţie în şcoală că acest consum este profund nociv şi îi va afecta viaţa în mod iremediabil, cu siguranţă, nu vom avea aceleaşi probleme”, a afirmat Rafila, după ce a participat la deschiderea anului de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’.

El a menţionat că, prin acest program, nu va putea fi eradicat consumul de droguri, ‘dar, cu siguranţă, un copil informat încă din primii ani referitor la nocivitatea consumului de droguri, la ce fel de riscuri este supus, va fi mult mai reticent‘.

„Putem să-l învăţăm să fie suficient de abil încât să evite capcanele prin care traficanţii încearcă să-l atragă. Lucrurile astea se pot dobândi în şcoală, sigur, ca multe alte lucruri, începând cu deprinderi igienice, stilul de viaţă sănătos, mişcarea, educaţia fizică. Avem datoria către copiii noştri să facem acest lucru, iar opinia mea este că putem, anul viitor, să începem această activitate în mod sistematic printr-o disciplină curriculară care să fie prezentă la toate ciclurile de învăţământ, fără să aglomereze în mod excesiv programul elevilor, fără să mergem cu elemente coerciţie, ci cu elemente de educaţie şi de convingere. Sunt convins că şi părinţii, în marea lor majoritate, vor îmbrăţişa acest lucru. Noi am mai semnat un protocol cu Patriarhia Română care sprijină aceste demersuri ale Ministerului Sănătăţii”, a adăugat ministrul.


15 comments
  1. Părerea mea e că încercați să faceți ceva pt a vă pune în valoare,chiar nu e cazul pt că aveți foarte multe de făcut în sistemul de sănătate .Ce faceți cu programele naționale?De ce nu este finanțat programul cu stimulatoare (VNS)pt nervul vag? De doi ani așteptăm pt schimbarea baterie(am înțeles că este vorba de peste 100 de persoane …Rușine domnilor din ministerul sănătății care aveți alte preocupări care nu țin de dvs…Referitor la educația anti doping nu cred că este treaba dumneavoastră(poliția și ale organe abilitate ) ….

  2. Ma intreb totusi ce legatura are Patriarhia cu asta?Daca semna protocol
    de colaborare cu asociatia medicilor de anumita specialitate sau cu CMR ptr ca medicii sa se implice in aceasta educatie ptr sanatate as fizic ca OK , dar Patriarhia??? Domnul Rafila , fiti serios!

    1. Patriarhia sa și vadă de treburile spirituale! In măsura ptr safturi despre sănătate sunt doar cei pregătiți în acest sens: MEDICII! Ei sa le explice copiilor pe înțelesul lor despre nutriție ,mișcare, viruși și în general menținerea unei vieți sănătoase!

  3. Dar bine că vă aliați cu BOR, care a spus despre Ed. Sexuală că e „un atentat la inocența copiilor, care îi va marca întreaga viață”.

  4. In fiecare scoala ar trebui sa existe mai multi consilieri, dar si medici & asistenti medicali in functie de numarul de elevi.
    Nu e in regula ca profesorii, in loc sa-si vada de ore, sa se ocupe de chestiuni legate de sanatate si prim ajutor, de conflicte, bullying/hartuire si medieri, de anchete in cazul unor incidente, de depistarea bolilor si/sau drogurilor, de tot felul de dosare si hartogaraie pt burse, transport etc.

  5. De ce profesori? Trimiteți medici ! Profesorii sunt si medici si contabili si antreprenori…pe bune? 👎👎👎

    1. Nu contează cine face educație pt sănătate(profesor specializat pe domeniu sau medic)important este sa se facă.Sa stie copilul de mic ce mâncare este sănătoasă ,altfel o sa avem generații de adulți obezi ,bolnavi,sedentari ,cancere și a.m.d

      1. Asa e. Nu contează cine face această educație. Cel mai bine ar fi să o facă părinții . Părinții își duc copiii la Mc, ei în loc să le pună un sandwich le dau bani iar copiii își cumpără cola și chipuri , șamd.

    2. Rafaila a pus la punct sistemul medical și acum trece la educație!!!!!
      Lăsați educația pe seama părinților și a școlii!!!

  6. Minunat. Ne lasati sa mai fim profesori? Sa recapitulam. Mulțumesc pentru toate abilitatile pe care le-am dezvoltat pana acum. Voi face față cu brio in alte domenii. Polițist, jandarm, jurist, secretar administrativ, postas, asistent call center, paznic holuri, asistent medical, psihoterapeut, consilier de cariera, coach, statistician, etc.
    In străinătate, nu exista diriginte. Exista consilier. Asta trebuie sa inventati voi, o noua functie care sa preia atributiile dirigintelui. Ah, functia exista. Consilier scolar dar nu sunt multi. Ghinion. Atunci sa se speteasca profesorii.
    Eiiii, o sa aveti surprize, surprize. Cei cu adevărat buni si open minded vor pleca. Nu aveti nevoie de ei iar voi o știți.

    1. Doamne multam ca am reusit sa fentez dirigentia si anul asta. Este absolut revoltator ce balamuc au dirigintii cu bursele. Sa vezi ce scandaluri or sa iasa cu parinti furiosi ca de ce odrasla nu primeste o bursa mai mare, sau doua.
      Azi, miine le da salariu ca sa vina la scoala. Ce batjocura de bugetul statului.

  7. ce nu ați făcut în 21 de ani faceți Intr un an , că – i an electoral. Lăsați că trec alegerile și uitati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației anunță că a fost demisă directoarea care i-a luat apărarea profesorului din Neamț care a cerut poze nud unei eleve: ”Am toleranță zero pentru aceste lucruri. Este inadmisibil să învinovățești un elev”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marți seară, la Digi24, că directoarea care i-a luat apărarea profesorului din Neamț care a cerut poze nud unei eleve a fost demisă, potrivit…
Vezi articolul

UPDATE Ministrul Deca înșiră investițiile în școli prin PNRR, dar omite să menționeze că multe suferă tăieri: școlile selectate pentru dotarea cu laboratoare, programele de reducere a abandonului școlar, microbuze verzi

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a folosit de discursul rostit, luni, la o ceremonie de marcare a începutului de an școlar pentru a promova inițiativele luate de autorități, în domeniul educației, în…
Vezi articolul
colegiile universitare la care se intră fără BAC

Școlile pot să își suspende activitatea și să treacă în online și în prezent, pe baza legislației în vigoare, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după ce președintele Federației părinților și cel al Consiliului elevilor au cerut ca decizia trecerii în online să fie la școli, peste pragul de 6 la mie

„Și în acest moment există cadrul legal care permite școlilor să decidă trecerea la activitatea online”, a spus ministrul Educației într-o declarație de presă, sâmbătă. Acest lucru este decis de…
Vezi articolul

Trebuie să avem standarde de evaluare și de notare, spune Daniel David: Pentru învățământul liceal, gândim să elaborăm aceste standarde odată cu programele pentru învățământul liceal, pentru nivelul gimnazial și nivelul primar să le avem în luna ianuarie a anului 2026

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că trebuie „să avem standarde de evaluare și de notare”. „Pentru învățământul liceal, gândim să elaborăm…
Vezi articolul