Mircea Cărtărescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest Timișoara

[jp_post_view]
Mircea Cărtărescu / Foto: INQUAM Photos / George Călin
Universitatea de Vest Timişoara (UVT) îi va decerna titlul de Doctor Honoris Causa scriitorului Mircea Cărtărescu, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în data de 22 martie, potrivit unui anunț al instituției, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, scriitorul Mircea Cărtărescu este primul invitat al comunităţii UVT, din acest an, în seria de evenimente „La UVT, Cultura este Capitală!”. Cu această ocazie, scriitorul va susţine o prelegere în cadrul conferinţei publice „Aventura literaturii”.

Descrierea făcută de UVT lui Mircea Cărtărescu, în anunțul privind acordarea titlului de Doctor Honoris Causa:

  • „Textele semnate de Mircea Cărtărescu sunt cunoscute pentru stilul lor complex și bogat, precum și pentru profunzimea abordării temelor existențiale și ale condiției umane. Cărțile sale abordează adesea subiecte precum identitatea, memoria, dragostea și căutarea de sine. Printre cele mai apreciate și traduse opere ale sale se numără romanul “Orbitor” (publicat inițial în trei volume: “Aripa stângă”, “Corpul” și “Aripa dreaptă”), o lucrare considerată drept capodoperă a literaturii române contemporane. Alte lucrări semnificative includ romanele “Nostalgia”, “Levantul”, “De ce iubim femeile” și “Solenoid”, precum și volumele de poezie și eseuri.”

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Edupedu.ro, aflat pe o listă cu posibile ținte ale grupării de hackeri pro-rusă „Killnet”, a fost notificat de autorități să-și ia măsuri de protecție în eventualitatea unui atac cibernetic

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a trimis alerte individuale și colective site-urilor de presă din România aflate pe o listă cu posibile ținte ale grupării de hackeri pro-rusă „Killnet”.…
Vezi articolul

VIDEO Europarlamentarul Victor Negrescu: Am inițiat un proiect pilot pentru digitalizarea claselor din zonele izolate, rurale, montane, unde la începutul anului viitor va fi un apel cu granturi de 60.000 de euro. Dacă va funcționa, ulterior el va fi scalat

Un proiect pilot pentru digitalizarea claselor din zonele izolate, rurale, montane, prin care la începutul anului viitor va fi un apel cu granturi de 60.000 de euro, a fost anunțat…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Începând de azi, avem la nivelul fiecărei școli un responsabil pentru protecție sanitară și pentru facilitarea legăturii între reprezentanții DSP și părinți / Reprezentanți sanitari pe școală au fost desemnați și anul trecut

Începând de luni dimineață, la nivelul fiecărei școli din țară a fost desemnat un responsabil de protecție sanitară, care va facilita și legătura dintre părinți și reprezentanții direcțiilor de sănătate…
Vezi articolul

CCR a admis sesizarea PSD pe proiectul de modificare a legislaţiei în domeniul transportului de persoane / Consiliul Elevilor: Problema transportului elevilor rămâne nerezolvată până când serviciile de transport nu vor redeveni publice

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea PSD asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. Agerpres…
Vezi articolul