Mircea Miclea, către profesori: Elevii, studenții nu mai sunt atât de prezenți. Stau, se uită la noi, dar mintea lor este la ce s-a întâmplat pe Youtube. Noi aveam televizor timp de două ore. Asta e lumea în care acești oameni trăiesc și noi trebuie să facem față, pentru că a fi inteligenți înseamnă a ne adapta la contexte

Profesorul universitar Mircea Miclea le-a vorbit profesorilor de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” (CNLR) din Bistrița despre actuala generație de elevi și provocările profesiei de profesor, scrie Timp Online: „Elevii, studenții nu mai sunt atât de prezenți. Stau, se uită la noi, dar mintea lor este la ce au văzut ultima dată, ce s-a întâmplat pe Youtube. Sunt mai puțin prezenți”, spune Mircea Miclea.

Psihologul și profesorul universitar Mircea Miclea, le-a spus profesorilor de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița că „acesta e lumea în care acești oameni trăiesc și noi trebuie să facem față. Nu are rost să avem nostalgii pentru a fi inteligenți înseamnă a ne adapta la contexte”.

„E o lume supraabundentă în informații. Noi am trăit într-o lume săracă în informații. Erau câteva cărți, la bibliotecă, profesorul la catedră care știa câte ceva, altfel spus, catedra era un monopol al cunoașterii sau un mediator esențial între cunoaștere și beneficiar. De aceea se bucura de atât de mult respect. Acum, cunoașterea e total diferită, e distribuită pe sute, zeci de mii de site-uri și s-a democratizat foarte mult accesul la educație. Dai 2-3 căutări și ajungi la cunoaștere. Sunt multe consecințe ale acestei supraabundențe de informații. Printre altele, catedra nu mai are aceeași valoare. E doar unul dintre locurile din care se poate afla cunoașterea. Se mai poate afla și la MTI pe care-l pot accesa prin internet și să asculți cursurile celor de acolo. Dar este o consecință: când e prea multă informație, procesarea ei e superficială”, a spus Mircea Miclea, conform sursei citate.

„Iată câteva dintre caracteristicile minții pe care le vedem la această generație: sunt mai superficiali în procesarea informației, sunt mai puțin prezenți pentru că sunt seduși de alte lumi posibile și realitatea e o anexă la lumea posibilă – și noi suntem așa, dar ei au crescut cu toate tehnologiile astea, nu le-au dobândit la o anumită vârstă – și sunt mai centrați pe propria persoană și mai puțin centrați pe a dezvolta relații și pe ceilalți. Toți suntem așa, dar ei mai mult. Înainte era o lume în care dominantă era responsabilitatea. Era o lume a datoriei. Înainte de 90 ni se spunea că avem datoria să, datoria să, datoria să și aveam și câteva drepturi, în special la muncă. Treptat s-a schimbat balanța: ai dreptul să, să, să și poate că ai și câteva datorii, dar undeva la coadă. Dintr-o dominanță a eticii datoriei s-a ajuns la o dominanță a eticii drepturilor. Asta e lumea în care acești oameni trăiesc și noi trebuie să facem față. Nu are rost să avem nostalgii pentru a fi inteligenți înseamnă a ne adapta la contexte. (…)

Mintea nu mai e antrenată pentru prezent. Stăm într-o altă lume mai degrabă. Uitați-vă la noi! Adesea e mai important ce se întâmplă în Ucraina decât dacă zâmbește copilul tău, lângă tine. Asta înseamnă că se devalorizează realitatea imediată care devine un fel de apendice, o anexă la realitatea digitală. Ea ne asaltează, ne seduce, stăm mai mult în lumile alea și atunci suntem mai puțin cu mintea în prezent. Asta se reflectă și cu ce se întâmplă la clasă. Elevii, studenții nu mai sunt atât de prezenți. Stau, se uită la noi, dar mintea lor este la ce au văzut ultima dată, ce s-a întâmplat pe Youtube. Sunt mai puțin prezenți. Modul în care trăim acum ne dezvoltă mai degrabă virtualul decât realul și realitatea imediată devine o anexă la lumile posibile pe care ni le oferă realitatea virtuală pe care ne-o oferă tehnologiile. La clasă, îi vezi că fizic sunt aici, dar sunt absenți. E o caracteristică a lumii în care trăiesc. Noi aveam televizor de la 8 la 10 în care îl vedeam pe tovarășul Ceaușescu. Era puțină competiție. Ce ne rămânea de făcut? Să stăm în real, aici, în curtea blocului, să vorbim, să comunicăm. Eram antrenați să stăm în real. E mai degrabă dezvoltarea abilității de a sta mai degrabă în posibil decât în real, în alte lumi”, a explicat Mircea Miclea.

Mircea Miclea le-a dat profesorilor și câteva sfaturi. ”Sunt două tipuri de interacțiuni. Una este de la rol la rol. Eu sunt profesor, predau, evaluez, el e elev și învață. Sunt o grămadă de regulamente care reglează ce înseamnă să ai rolurile acestea. Rolurile sunt trecătoare, se schimbă. El este elev, dar numai o vreme. În interacțiune de la rol la rol, profesorul predă: conținut, o metodă de învățare, o emoție și o metodă de utilizare”, a spus profesorul universitar.

Citește articolul integral aici.