MODEL DE CERERE Cei 15.000 de lei decontați de stat pentru cel mult 3 proceduri de fertilizare in vitro se acordă sub forma a două vouchere: unul electronic – card și unul pe suport hârtie / Condițiile în care se acordă banii și actele necesare pentru dosar

2.135 de vizualizări
Foto: © Maryna Lipatova | Dreamstime.com
A fost pusă în dezbatere publică metodologia programului prin care sunt decontate până la 3 proceduri de fertilizare in vitro pe an, program aprobat deja de Guvern. Dosarele se pot depune începând cu 1 decembrie 2022. Valoarea decontată de stat este de 15.000 de lei (aproximativ 3.000 euro) și se acordă sub forma a două vouchere: unul electronic care valorează 5.000 de lei (pentru tratamentul medicamentos) și unul pe suport hârtie în valoare de 10.000 lei (pentru procedurile medicale specifice).
  • Programul a fost lansat de ministrul Familiei și Tineretului, Gabriela Firea, în contextul în care în 2021 a fost un record negativ absolut al natalității în România, cu doar 179.854 de nașteri.

Beneficiarii programului sunt cuplurile și femeile infertile care au fost diagnosticate cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical.

Cuantumul beneficiului social este de maximum 15.000 lei per beneficiar pentru decontarea cheltuielilor necesare efectuării procedurilor. Potrivit programului, pot aplica și femeile până în 45 de ani, necăsătorite, nu doar cuplurile, așa cum se întâmplă în prezent prin programul național al Ministerului Sănătății.

În cadrul programului, un beneficiar poate primi beneficiul social pentru un număr de maximum trei proceduri pe an pe toată perioada desfășurării programului.

Banii se acordă sub forma a două vouchere: un voucher electronic – card și un voucher pe suport hârtie. Voucherul electronic – card este în valoare de 5.000 lei și este aferent tratamentului medicamentos. Voucherul pe suport hârtie este în valoare de 10.000 lei și este utilizat pentru procedurile medicale specifice. Cele două vouchere sunt acordate simultan, potrivit metodologiei.

Începând cu 1 decembrie 2022, se acordă beneficiul social pentru maximum 2.500 de beneficiari ai Programului, pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale de specialitate recomandate pentru reproducerea asistată medical.

Începând cu 1 ianuarie 2023, se acordă beneficiul social pentru maximum 10.000 de beneficiari ai Programului, pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale de specialitate recomandate pentru reproducerea asistată medical.

Cine poate beneficia de decontarea procedurilor / Condiții cumulative
  • “Primul venit, primul servit”, în limita fondurilor ministerului Familiei și Tineretului. Nu va exista o analiză a veniturilor familiei sau a alte criterii care ar putea fi discriminatorii, după cum a precizat ministrul Familiei
  • Cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să aibă domiciliul în România;
  • Cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;
  • Procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfășoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României afiliată programului, autorizată să desfășoare acest tip de activități specifice;
  • Vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 și 45 ani.
Actele necesare pentru dosar

Toate documentele componente ale dosarului trebuie completate și semnate (unde este cazul) și certificate ”Conform cu originalul”, ulterior scanate, apoi trimise pe email la adresa cresterenatalitate@mfamilie.gov.ro.  

În cazul solicitanților care nu au posibilitatea transmiterii dosarului online, pot trimite dosarul complet la adresa MFTES, regăsită în cadrul secțiunii contact pe site-ul www.mfamilie.gov.ro.

Cererea de înscriere – Anexa 1, trebuie să cuprindă următoarele documente justificative:

  1. Copii ale actelor de identitate ale solicitanților;
  2. Declarație pe propria răspundere;
  3. Document medical din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist (care este angajat sau colaborator al unei unități medicale afiliate în program) în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului. 
  4. Adeverință eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului, emisă cu maxim 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente conform legii, care să probeze calitatea de asigurat.
  5. Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal – Anexa 2

După trimiterea documentelor, solicitanții primesc pe adresa de e-mail confirmarea înregistrării și numărul de înregistrare al dosarului.

În situația în care beneficiarul nu a menționat pe cererea de înscriere sau nu dispune de o adresă de e-mail, primește numărul de înregistrare al dosarului prin intermediul unui mesaj text pe telefon.

Analiza dosarelor și aprobarea acordării beneficiului social se realizează de către MFTES. Dacă în urma analizei se constată faptul că dosarul este incomplet, solicitantul are obligația de a retrimite completările în maximum 5 zile lucrătoare de la notificarea acestuia.

În situația în care solicitarea corespunde criteriilor de eligibilitate impuse prin prezenta metodologie, se comunică rezultatul analizei și se transmite Contractul de acordare a voucherelor aferente programului, în termen de 5 zile lucrătoare.

Model cerere (format imagine și .pdf mai jos):
Metodologia Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și persoanelor singure pentru creșterea natalității:

Foto: © Maryna Lipatova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Dam atatia bani sa se aduca in lume inca o gura de mancat, respirat, cand sunt milioane de copii amarati adoptabili sau care nu au ce manca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Emilia Șercan semnalează că în Biblioteca Națională cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la 16,6 grade / Directorul Bibliotecii, Adrian Cioroianu: Mințiți când legați temperatura din bibliotecă de mandatul meu 

Dezbatere pe rețeaua de socializare Facebook, după ce jurnalista Emilia Șercan a semnalat că în sălile Bibliotecii Naționale este foarte frig, cititorii fiind nevoiți să stea cu gecile pe ei,…
Vezi articolul

Angajările în Educație sunt restricționate în 2025, confirmă Guvernul, care a dat ordonanță de urgență pentru a putea fi organizat concurs doar pentru posturile din creșele construite cu bani PNRR

Angajările în Educație sunt restricționate în 2025, confirmă Guvernul printr-o ordonanță de urgență (OUG) pe care a aprobat-o joi, 3 aprilie, mai precis în nota de fundamentare (NF) a acesteia.…
Vezi articolul

BAC 2025. Structura subiectelor la proba scrisă de Limba română, explicată în documentul cu reperele metodologice. Care sunt greșelile frecvente pe care le fac elevii la textul argumentativ

Structura subiectelor la Limba și literatura română din cadrul examenului național de Bacalaureat 2025 este explicată într-un document al Ministerului Educației. Este vorba despre Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului la…
Vezi articolul

Un profesor de inginerie seismică ar fi hărțuit sexual mai multe studente condiționând promovarea examenelor de favoruri. A fost eliminat din comisiile de examinare și cercetat acum de Universitatea Transilvania din Brașov / Rectorul Abrudan: Evident că m-a șocat toată chestiunea asta

Două studente de la Facultatea de Construcții l-au reclamat pe profesorul de la catedra Rezistența Materialelor, conf. dr. ing. Florin Marius Botiș, că ar fi încercat să obțină favoruri sexuale…
Vezi articolul