Model de cerere pentru vizualizarea lucrării de la Bacalaureat 2020. Azi și mâine pot fi depuse sau trimise pe e-mail solicitările

[jp_post_view]
Foto: © Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com
Lucrările de la Bacalaureat pot fi văzute de către candidați în perioada 16-17 iulie, iar înscrierile pentru cei care doresc să facă acest lucru au loc marți și miercuri, pe 7-8 iulie 2020. Pe modelul de cerere afișat de inspectoratele școlare candidații semnează pentru a avea dreptul să vadă lucrarea, dar nu au voie să o fotografieze, sau să întrebe profesorul care îi va asista în timpul în care își consultă lucrarea despre punctajul acordat sau corectura făcută.

Procedura de vizualizare a lucrării presupune digitalizarea foii de examen, potrivit calendarului trimis de Ministerul Educației, publicat mai jos. Lucrările vor fi scanate în centrele de evaluare unde au fost corectate, urcate pe un FTP (File Transfer Protocol, adică protocol pentru transferul fişierelor prin internet) și accesate din școala stabilită să fie centru de vizionare în momentul în care ajunge candidatul.

Bacalaureatul din 2020 a înregistrat un număr record de contestații, peste 62 de mii, iar în urma acestora peste 59 de mii de lucrări au primit note modificate. O analiză Edupedu.ro arată că aproape 10% din totalul notelor contestate la Bacalaureat 2020 au modificări de peste 1 punct la recorectare

În cererea de vizualizare a lucrării candidatul poate opta pentru a vedea una dintre lucrări sau pe toate. În cerere apar o serie de „luări la cunoștință” urmate de negații:

  • Pe lucrare „nu am voie să fac nicio intervenție scrisă” (este un fișier de tip imagine într-un FTP, cum ar putea elevul să scrie pe el?)
  • Atribuțiile însoțitorului „nu presupun discuții legate de pucntajele obținute”
  • Vizualizarea lucrării „nu poate conduce la modificarea punctajului”

Modelul de cerere poate fi descărcat de aici: Cerere vizualizare lucrare Bac 2020

Cererea va fi depusă, online sau fizic, la școala la care candidatul a susținut examenul.

Care este calendarul vizualizării lucrărilor de la Bacalaureat 2020

6 iulie 2020 – Afișarea la avizierul fiecărei activități de unități de învățământ care a fost centrul de examen, a programului zilnic de depunerea cererilor de vizualizare a lucrărilor precum și a informațiilor cu privire la locația și programul de vizualizare a lucrărilor.

7-8 iulie 2020 – Depunerea sau transmiterea prin mijloace electronice a cererilor prin care se solicită vizualizarea lucrărilor la unitatea de învățământ care a fost centrul de examen.

8 iulie 2020 – Centralizare a cererilor de vizualizare a lucrărilor la Comisia de bacalaureat județeană din județul de origine.

9 iulie 2020 – Transmiterea situației centralizate a cererilor de vizualizare a lucrărilor de la Comisia de bacalaureat județeană din județul de origine către Comisia de bacalaureat județeană din județul evaluator.

Transmiterea de către Comisia de bacalaureat județeană din județul evaluator a solicitării de a primit lucrările pentru vizualizare directorilor unităților de învățământ care au fost centre zonale de evaluare.

10 iulie, 13 iulie 2020 – Pregătire de către directorii candidații unităților de învățământ care au fost centre zonale de evaluarea lucrărilor pentru vizualizare, conform procedurii. Transmiterea la Comisia de bacalaureat județeană din județul evaluator la foto copiilor lucrărilor solicitate pentru vizualizare, conforme cu originalul.

14-15 iulie 2020 – Pregătirea fișierelor cu fotocopiile lucrărilor solicitate pentru vizualizare și încărcarea lor pe FTP conform procedurii.

16-17 iulie 2020 – Vizualizări lucrărilor de către solicitant, conform procedurii și a programului anunțat.

În completarea cererii, acolo unde sunt lăsate spațiile pentru probele la care candidații vor să vizualizeze lucrările, în primele spații trebuie completate literele probelor, iar în al doilea spațiu disciplinele. Probele sunt următoarele, conform metodologiei:

  • proba E.a) probă scrisă la limba şi literatura română;
  • proba E.b) probă scrisă la limba şi literatura maternă;
  • proba E.c), matematică sau istorie;
  • proba E.d), fizică, chimie, biologie sau informatică ori geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie.

Foto: © Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Totul este gandit ca sa nu raspunda nimeni pentru greseli ! Iti poti vizualiza lucrarea nu insa si borderoul ! Daca Doamne fereste ai gasi greseli si tu ai luat la cunostinta ca aia e nota si cu aceea ramai ? Nu vei putea niciodata sa stii daca punctajul tau a fost adunat corect , daca ti s-a acordat punctul din oficiu,…si nu s-a omis acest lucru, daca nota ta din borderou corespunde cu ce a introdus in sistem IT-stul….Proba de limba romana are un grad atat de mare de subiectivitate incat eu sunt convinsa ca niciodata corectorii nu vor da aceleasi note . Tine de noroc sau de ghinion ! Am vazut note marite de la 8,80 la 10 si note micsorate de la 9,20 la 8,80 ! Este o bataie de joc la adresa tuturor copiilor care invata …..

  2. Și exact ce scop are această vizualizare, dacă ea „nu poate conduce la modificarea punctajului”? Mă întreb dacă cei din minister care au venit cu ideea ar fi trebuit să muncească ei la treaba asta, în loc de școlile care și așa au o grămadă de alte lucruri de făcut, ar mai fi dat acest ordin…

  3. La ce mai ajută, in situația în care în urma contestației la limba și literatura română s-au primit 3,40 puncte?!?!!
    Ce profesori au făcut parte din prima comisie de corectare???
    Este strigător la cer în ce hal a ajuns învățământul la noi in tara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezolvarea subiectelor de la Logică și argumentare – Bacalaureat 2023, făcută de profesorul Florin Popovici: Grilele nu ar trebui să ridice dificultăți majore de înțelegere și rezolvare din partea candidaților

Profesorul Florin Popovici a rezolvat subiectul primit de elevi miercuri, 28 iunie, la proba la alegere în funcție de profil și specializare – Logică și argumentare 2023, pentru Edupedu.ro. Candidații…
Vezi articolul

Bacalaureat 2022. Sfaturi pentru proba de Sociologie de la profesoara Alexandra Poenaru: Partea cea mai frumoasă la această disciplină este că ne întâlnim în viața noastră cu anumite fenomene, fapte și procese sociale / Totul are o corelație în realitate

Sesiunea iunie-iulie de BAC 2022 continuă miercuri, 22 iunie, cu proba la alegere în funcție de profil și specializare. Într-un articol trimis pe adresa redactie@edupedu.ro, profesoara de Sociologie Alexandra Poenaru…
Vezi articolul