Monica Anisie, profesor și senator, fost ministru: Îl invit pe domnul ministru David să vină și să vadă, concret, ce presupune o zi obișnuită într-o unitate de învățământ. Ce face un director, în realitate? Ajunge să fie, în același timp, și secretară, și administrator, și consilier școlar, și contabil – avem nevoie de schimbare

9.380 de vizualizări
Sursa: Facebook Monica Anisie
Senatoarea PNL Monica Anisie, fost ministru al Educației și profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, a vorbit, la conferința de lansare a unui studiu din cadrul unui proiect de formare a managerilor de unități de învățământ derulat de ASE București, despre volumul uriaș de responsabilități pe care le au directorii de unități de învățământ.

În debutul conferinței a fost prezent și ministrul Educației și Cercetării Daniel David, care a spus în discursul său că nu poate să stea până la finalul evenimentului: „n-am să pot să stau chiar până la sfârșit, fiindcă în aceste zile se tranșează lucruri importante pentru noi”.

„Dacă ar mai fi fost domnul ministru în sală, l-aș fi invitat să vadă ce înseamnă cu adevărat o zi într-o școală. O directoare de școală este, în același timp, și secretară, și administrator, și consilier școlar, și contabil. Spuneți-mi dacă greșesc – dar așa se întâmplă, zi de zi”, a declarat Monica Anisie, în aplauzele colegilor profesori.

Fostul ministru a vorbit și despre presiunea constantă sub care funcționează echipele de conducere ale școlilor: „Nu există zi din calendar în care directorii să nu se confrunte cu o situație dificilă. Cultura organizațională din școli este constant pusă la încercare.”

În opinia senatoarei, soluția ar fi: formare continuă și mentalitate deschisă, indiferent de funcția pe care o ocupi în sistem. „Funcțiile sunt trecătoare. Suntem profesori, educatori, învățători. Trebuie să fim mereu mai buni, să învățăm, să ne perfecționăm. Eu personal merg la cursuri de formare, particip activ și învăț în fiecare zi, inclusiv de la elevii mei.”

Monica Anisie, ministrul al Educației și Cercetării în perioada 2019-2020, a mai vorbit despre un sistem în care seriozitatea și responsabilitatea să vină atât din partea celor care oferă formare, cât și din partea celor care o accesează: „Cuvântul-cheie al acestui proiect este seriozitate. Trebuie să tratăm formarea ca pe o investiție în noi și în elevii noștri.”

La ASE a fost lansată oficial miercuri, 11 iunie, realizarea studiului „Mentalitate și valori în învățământul preuniversitar românesc”, finanțat prin proiectul PNRR „Leadership și management performant în educație”, admis la finanțare încă din ianuarie acest an cu 104 puncte pe lista publicată de Ministerul Educației și Cercetării.

Obiectivul general al proiectului, conform descrierii instituției, este dezvoltarea competențelor manageriale necesare administrării sistemului de educație, într-un mediu descentralizat pentru un număr de 1025 de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar, prin organizarea unui program de formare în domeniul leadership-ului și managementului educațional și a unui program de mentorat și coaching pentru performanță managerială.

Al treilea obiectiv specific este cel care a făcut obiectul evenimentului de miercuri, de la ASE, și anume „realizare unei cercetări naționale privind valorile și stilurile de comportament
managerial ale directorilor și directorilor adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar din România”.

Proiectul are o finanțare de 7,6 milioane de lei.


8 comments
  1. S-a terminat cu boieria. 62 de zile lucrătoare de concediu, adică mai puţin cu 5 zile decât au elevii. Sunteţi plătiţi 8 ore conform pontajului, mai uşor cu multele activităţi pe care le desfăşuraţi, că nu este chiar aşa…

  2. Când ați fost MINISTRU ce ați făcut? Atunci nu era aceiași situație în învățământ ,s-a schimbat între timp?
    Politruci și atât asta sunteți toți cei numiți de partide pe ici pe colo! Interesați de buzunar și atât.

  3. invitați l să vadă realitatea din scoli, nu ce face directorul….să vadă clase fără aer condiționat, sali de sport care put a transpirație…wc urî nemodernizate…lipsa dotărilor cabinetelor psihologice școlare (că tot e psiholog domnul)….

  4. acu’ vorbesti? dar cand ai fost ministru ce-ai facut?

  5. Si ce ai vrea sa faca directorul, doamna Anisie? Un director, de principiu, raspunde pentru toate sarcinile de realizat din institutie, pe care, prin fisa postului le imparte spre executare angajatilor . Fiecare din cei care aveti posibilitatea sa va exprimati la microfoane sustineti doar cauza voastra. As vrea sa vad ca sutineti si alte profesii, din invatamnat desigur, mai prost renumerate, pe care nu le prestati voi. Ma refer desigur la didactic auxiliar si nedidactic. Didacticul de predare si restul au acces la microfoane…

  6. Anisie a tăiat câte ceva din hârțogărie (nu foarte mult, dar era un început) și după aia a venit Câmpeanu și a pus tot înapoi, iar Deca și David au adăugat. Halal debirocratizare, halal digitalizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, care și-a pierdut titlul de doctor pentru că a plagiat aproape integral teza de doctorat, conform CNATDCU, a devenit cadru didactic asociat la UMF Cluj

Fostul ministru al Sănătății și actual senator PSD Florian Bodog a devenit cadru didactic asociat al Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, potrivit ebihoreanul.ro. Bodog a rămas…
Vezi articolul

O primărie din județul Arad construieşte o școală și o grădiniță noi, pentru că este mai ieftin decât întreţinerea celor vechi. Primarul Mihai Mag: Vor fi probabil cele mai moderne din vestul ţării şi vor fi independente energetic, dotate cu pompe de căldură şi panouri fotovoltaice

Primăria Vladimirescu investeşte peste 13 milioane de lei în construirea a două clădiri pentru o şcoală primară şi o grădiniţă cu program prelungit, după ce s-a constatat că este mai…
Vezi articolul