Moțiunea simplă împotriva ministrei Educației, Ligia Deca, intitulată „Un ministru care minte nu poate gestiona educaţia”, va fi dezbătută luni, 18 decembrie, și votată marți

615 vizualizări
Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com
Luni, 18 decembrie, va fi dezbătută moțiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei, împotriva ministrei Educației, Ligia Deca, scrie Agerpres. Documentul îi reproșează Ligiei Deca, printre altele, că “nu a reușit să implementeze nicio reformă în învățământul românesc și îl menține într-o stare dezastruoasă, confirmată recent și de rezultatele extrem de slabe de la testele PISA”. Moțiunea va fi votată marți, 19 decembrie. Textul moțiunii poate fi citit la finalul articolului.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca, depusă de deputaţii USR şi cei de la Forţa Dreptei, va fi dezbătută şi votată în plenul Camerei săptămâna viitoare, în ultima săptămână de școală până la vacanța de iarnă. Mai exact, va fi dezbătută luni, 18 decembrie iar marţi va fi votată, potrivit Agerpres.

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a depus luni, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă „Un ministru care minte nu poate gestiona educaţia”.

Ligia Deca este acuzată că a cenzurat raportările privind procentul de analfabetism funcţional înregistrat în România, pentru a ascunde dezastrul educațional.

„Raportările privind procentul de analfabetism funcţional au dispărut cu totul din
prezentare. Cui foloseşte ascunderea adevărului? Ce exemplu dă ministra Educaţiei
ţării, cum mai pot părinţii să le spună copiilor să nu mintă, când, iată, minciuna e
regina învăţământului?”, se arată în moțiune.

Amintim,  Edupedu.ro a semnalat faptul că o serie de grafice relevante pentru rezultatele elevilor români la PISA 2022 fuseseră scoase din raportul de țară prezentat de Ministerul Educației.

“Ministra Ligia Deca nu a făcut altceva decât să ascundă problemele din învăţământ. De aceea, în urma acestei moţiuni, singurul demers corect, salvator şi reformist este plecarea de la conducerea educaţiei din România”, se precizează în comunicatul de presă semnat de USR și Forța Dreptei. 

Documentul de 9 pagini semnalează mai multe probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ din România.

  • Rezultatele de la testarea PISA 2022
  • Acordarea burselor de merit pentru elevii cu medii sub 4
  • Programul Masă Caldă în școli, care a fost aprobat la 3 săptămâni după începerea anului școlar
  • „Programul Laptele și cornul care a început târziu, sunt judeţe unde abia se încheie licitaţiile”, scrie în moțiune.
  • Transportul gratuit al elevilor la școală care nu este asigurat în județele unde consiliile județene nu au încheiate contracte cu transportatorii
  • Este semnalat și faptul că „lunar, se scot bani din fondul de rezervă pentru cheltuieli din învăţământ”.
Textul moțiunii simple împotriva ministrului Ligia Deca

Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Moțiune simplă USR și Forța Dreptei împotriva ministrei Educației, după “rezultatele catastrofale” de la testele PISA. Ligia Deca este acuzată că a cenzurat raportările privind procentul de analfabetism funcţional înregistrat în România


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii care studiază biologia pot înțelege mai bine legăturile dintre diferitele domenii ale științei, spun profesorii de specialitate din Sibiu, care propun Biologia în trunchiul comun la real și șase sugestii de opționale pentru liceu

Profesorii de biologie din județul Sibiu solicită Ministerului Educației includerea disciplinei Biologie în trunchiul comun la filiera teoretică, profil real, și introducerea unor discipline opționale pentru aprofundarea cunoștințelor elevilor, potrivit…
Vezi articolul

Peste 80 de experţi desființează un raport controversat al lui Trump privind modificările climatice şi denunţă o „parodie a ştiinţei”, erori metodologice, manipulări ale faptelor şi citări ale unor cercetări discreditate

Peste 80 de experţi ştiinţifici sfâşie un raport al administraţiei Trump privind modificările climatice, denunţând erori metodologice, manipulări ale faptelor – demne de industria tutunului – şi citări ale unor…
Vezi articolul

Studenții, cercetătorii și instituțiile, invitați de ambasada SUA în România să exploreze programele educaționale în Săptămâna Internațională a Educației, până pe 22 noiembrie

Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) în România sărbătorește Săptămâna Internațională a Educației, în perioada 18-22 noiembrie. Tema din acest an, „Explore”, invită studenții, cercetătorii, instituțiile să exploreze oportunitățile de…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Aș merge pe 1.000 de euro pentru un salariu de debutant. Atunci am putea să învingem inerția socială care te face să nu intri în sistemul de educație. Problema este alocarea de resurse pentru educație în general, nu numai pentru salarizare

„Dacă ar fi după mine, aș merge pe 1.000 euro pentru un salariu de debutant. Atunci am putea să învingem inerția socială care te face să nu intri în sistemul…
Vezi articolul