NASA a lansat o aplicație de telefon mobil, pentru copii, prin care aceștia pot descoperi echipamentele unei nave spațiale cu ajutorul realității augmentate. Povestea din spatele ei

892 de vizualizări
Foto: nasa.gov/specials/calliefirst/
O aplicație de telefon mobil, prin care copiii și adolescenții pot descoperi echipamentele unei nave spațiale cu ajutorul realității augmentate, a fost recent lansată de NASA. „First Woman” poate fi descărcată atât de pe telefoane smart cu sistem Android, cât și de pe cele iOS de la Apple, potrivit unui anunț făcut pe una din platformele de aplicații. Jocul este inspirat din povestea mai multor fete care dintotdeauna și-au dorit să călătorească în spațiu și să se implice în misiuni spațiale, în industria aero-spațială.

Menită pentru tinerii exploratori care visează să pășească pe lună, aplicația First Woman folosește realitatea augmentată (AR), care permite utilizatorului să exploreze chiar în sufrageria sa modele 3D ale unor medii ambiante spațiale reale. Ca utilizator, poți merge prin interiorul avanpostului lunar Gateway (o componentă esențială a misiunii Artemis) sau poți vedea cum e să te plimbi chiar pe suprafața lunii.

  • Vezi mai jos de unde o poți descărca.

„De asemenea, poți vedea modelele AR ale echipamentelor NASA adevărate, cum ar fi un costum spațial sau imensul sistem de lansare spațială (SLS), apoi apasă pe componentele acestora pentru a afla de ce sunt esențiale supraviețuirii în spațiu”, scriu cei care au construit jocul.

Povestea din spatele aplicației

În anii ’80, când astronauta NASA Jessica Meir era mică și locuia în zona rurală a statului Maine, ideea de a călători pe lună părea ceva din viitorul îndepărtat. Însă acest lucru nu a împiedicat‑o să viseze.

„În clasa întâi, învățătoarea ne‑a pus să desenăm ce vrem să ne facem când vom fi mari”, își amintește Meir. „Eu m‑am desenat îmbrăcată în costum spațial, lângă un steag, pe suprafața lunii.”

Zeci de ani mai târziu, visul ei din copilărie aproape că a devenit realitate. Ea face parte dintr‑un grup restrâns de astronauți selectați pentru a participa pe durată extinsă în programul Artemis de la NASA. Acest program își propune să trimită pe lună prima femeie și prima persoană de culoare, și să stabilească acolo o prezență pe termen lung. Pentru cei care nu mai au răbdare până atunci, există aplicația NASA’s First Woman.

Aplicația, legată de un roman grafic al NASA pentru copii și adolescenți

Aplicația adaugă o altă dimensiune romanului grafic asociat NASA’s First Woman (disponibil în engleză aici). Urmărește călătoria fictivă a lui Callie Rodriguez, o femeie de știință multirasială, care se transformă dintr‑o studentă entuziastă de perspectivele din domeniul STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) într‑o astronaută în toată regula, se arată în descrierea jocului.

Foto: nasa.gov/specials/calliefirst/

„Pe măsură ce citești despre suișurile și coborâșurile (la propriu și la figurat) ale lui Callie, poți scana o scenă folosind aplicația pentru a vedea clipuri video și a trăi experiențe AR. Aruncă o privire și prin interiorul navei spațiale a misiunii Artemis pentru a afla despre sistemele de comunicare și de ventilație ale capsulei sau pentru a vedea cum funcționează toaletele în spațiu”, conform sursei citate.

Scopul aplicației e să le inspire pe cele care‑și doresc să devină astronaute să înceapă să viseze la propriile misiuni pe lună, indiferent de mediul din care provin.

„E mai ușor să te identifici cu cineva cu care ai ceva în comun, fie că e vorba de aspectul fizic sau mediul de origine”, mai spune Jessica Meir. „Dacă asta rezonează cu noua generație, acesta e un lucru foarte important. Vrem să ne asigurăm că inspirăm și includem fiecare persoană.”

Ce văd copiii în joc

Așa cum te‑ai fi așteptat de la o aplicație NASA, tehnologia descrisă e cea folosită de astronauți, cum ar fi scuturile termice de mare rezistență ale navei spațiale Orion. „Acesta e cel mai important aspect al navei spațiale”, spune Meir. „Când te întorci pe Pământ în interiorul unei capsule, iei foc la propriu în atmosferă din cauza frecării și a vitezei cu care călătorești. Scutul termic e singurul lucru care te protejează.”

O vedere a laboratoarelor cu vegetație de pe stația lunară. „Am crescut multe plante și legume în stația spațială pentru a studia viitoarele surse de hrană sustenabile”, spune Meir. „În timpul misiunii mele, colegii mei creșteau salată Mizuna, încercând diferite tipuri de îngrășământ și unde luminoase.”

Datorită faptului că aplicația First Woman a fost inspirată parțial din interviurile pe care NASA le‑a avut cu câteva astronaute despre viețile și carierele lor, cititoarele vor regăsi aspecte familiare în multe dintre dificultățile prin care a trecut Cassie, mai ales acele persoane ale căror drumuri în viață au avut un parcurs neașteptat, mai este prezentat jocul în informarea dezvoltatorului pe platformă.

Aplicația se poate descărca pe Android de aici. Pentru dispozitivele cu iOS, aplicația se poate găsi aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Academia Română reacționează, prin două documente, la planurile anunțate de guvern pentru reducerea cheltuielilor: “Riscă să provoace o criză fără precedent și fără ieșire” în cercetare, cu efecte grave “pe termen scurt, mediu și lung”

Planurile guvernului de a reduce o serie de cheltuieli, inclusiv în domeniul cercetării, în care este vizată și comasarea unor institute neperformante, a stârnit reacția Academiei Române, prin două documente…
Vezi articolul

Așteptările mediului universitar european de la viitorul comisar român responsabil cu Educația, Roxana Mînzatu: „să demonstreze că înțelege cu adevărat că învățământul superior înseamnă mai mult decât predarea unor competențe” / Nemulțumiri față de separarea cercetării de educație, în noua formulă a Comisiei

Separarea cercetării de educație în două portofolii separate, în cadrul viitoarei Comisii Europene, a trezit nemulțumire în rândul responsabililor din mediul universitar european, care apreciază că Roxana Mînzatu, propusă să…
Vezi articolul

Material susținut de Lenovo

VIDEO Instrumentele didactice moderne fac diferența, iar relația dintre profesori și elevi devine și mai deschisă, prin prezența tehnologiei în clasă. Elevul simte că prin device-uri poate să se apropie mai mult de profesor, spune Margareta Peneoașu, directoarea Liceului Tehnologic Economic din Râmnicu Sărat

Utilizarea dispozitivelor tehnologice în educație poate crea un mediu de învățare în care elevii și profesorii colaborează mai mult, în care predarea și învățarea devin mai accesibile pentru elevi. În…
Vezi articolul

Cercetători români: Experiențele de stres înainte de examene sunt modelate de sănătatea mintală a studenților / Intervențiile în sănătate mintala aplicate în mediul universitar ar putea face experiența învățării și a examinării universal mai plăcută

Experiențele de stres în context de examinare sunt modelate de sănătatea mintală a studenților, arată un studiu coordonat de cercetători de la Universitatea din București. Coordonatoarea studiului, conf. univ. dr.…
Vezi articolul