Nature: Ce e de făcut atunci când știința produce numeroase recomandări privind acoperirea pierderilor educaționale cauzate de criza Covid-19, dar puțini le pun în practică? Profesorii să fie învățați încă din formarea inițială să apeleze în munca lor la studii și cercetări

Pandemia a provocat tulburări grave în procesul de învățare pentru 1,6 miliarde de elevi, iar pierderile de învățare sunt majore, însă puține școli și sisteme de învățământ fac eforturi substanțiale pentru a recupera terenul pierdut, afirmă revista Nature într-o amplă analiză publicată săptămâna aceasta. Și aceasta, deși, în ultimii doi ani, în lume au apărut foarte multe studii cu privire la măsurile optime ce pot fi luate în acest scop. Un motiv-cheie, arată sursa citată, este deconectarea profesorilor de la cercetările privind educația și lipsa de implicare a cercetătorilor în practica educațională. Iar o soluție propusă: profesorii să învețe, încă din formarea lor inițială, să să caute și să folosească studii și cercetări actuale care să-i ajute să-și îmbunătățească activitatea profesională.

Revista citată prezintă o multitudine de studii, cercetări și recomandări privind acțiunile prin care școlile pot ajuta elevii să recupereze materia pierdută, de exemplu. Dar atrage atenția că astfel de recomandări nu pot fi aplicate întocmai oriunde în lume, iar pentru ajustarea lor este nevoie de experiență practică și de adaptare la situații locale.

De aceea, arată sursa menționată, este nevoie ca educația și cercetarea să găsească un teren comun. Una dintre soluțiile propuse:

• “Pe termen lung, o modalitate-cheie de a face ca folosirea cercetărilor să devină o rutină în educație este ca cercetarea să fie inclusă în formarea inițială și în dezvoltarea profesională continuă a profesorilor”.

Este oferit, în acest sens, un exemplu din Japonia, unde profesorii trebuie, de decenii, să realizeze “studii ale lecțiilor”: ei trebuie să stabilească un obiectiv de cercetare – precum înțelegerea fracțiilor – apoi să întocmească un plan al lecției, să observe cum se desfășoară acea lecție și să discute ce au constatat. Pentru aceasta, școlile apelează la cercetări externe și se consultă cu experți în domeniu. Nature îl citează pe expertul în educație Toshiakira Fujii, potrivit căruia profesorii dezvoltă, astfel o înțelegere mai bună a materialelor folosite la clasă, dar, și mai important, “învață cum să învețe ca profesor”.

Alte exemple menționate:

• Un program desfășurat de Education Endowment Foundation din Marea Britanie la o universitate din Barbados, unde profesorii sunt învățați să apeleze la practici bazate pe studii științifice, cum ar fi modalitățile de a oferi feedback eficient elevilor

• Începând de anul acesta, studenții care se înscriu la masterul de educație de la Harvard Graduate School of Education trebuie să urmeze un curs de folosire a dovezilor științifice.

Nature dă exemplul Marii Britanii și al organizațiilor de tipul Education Endowment Foundation (EEF) care, în această țară, au întărit cercetarea educațională și folosirea ei în scopuri practice, la nivel de școală. Între altele:

• EEF a finanțat, până acum, peste 160 de cercetări complexe în domeniul educației, “poate mai mult decât orice altă organizație din lume”, iar la acestea au participat aproximativ jumătate dintre școlile englezești. Cel mai important dintre instrumentele dezvoltate de EEF, Teaching and Learning Toolkit, poate fi folosit pentru a afla, între altele, că în multe situații măsuri precum reduceri modeste ale numărului de elevi la clasă sau purtarea uniformei au efecte slabe sau nu au niciun efect, sau că feedbackul consistent acordat elevilor și întărirea capacității acestora de a-și evalua învățarea pot avea efecte puternice. Acest instrument este folosit, în prezent, de peste 70% dintre liderii școlari din învățământul secundar din Anglia, în deciziile lor privind cheltuielile.

Un exemplu de cercetare care “nu se potrivește” cu experiența: în condițiile în care programele de meditații erau recomandate ca soluție eficientă de recuperare a materiei, guvernul britanic a anunțat un program dedicat în acest sens, de 350 milioane de lire, în iunie 2020. Dar programul a fost aspru criticat pentru că nu a ajuns la suficienți elevi și mai ales la cei care ar fi avut cel mai mult de câștigat de pe urma lui, o bună parte din critici vizând calitatea cadrelor didactice implicate. În urma experienței căpătate, guvernul renunță la compania intermediară care punea în aplicare programul, iar din anul școlar viitor va aloca direct școlilor fondurile necesare pentru astfel de activități.

Într-un editorial publicat separat, Nature insistă că o problemă și mai mare decât diferențele între școli și sisteme este cea a decuplării între cercetare și profesia didactică: “cei mai mulți cercetători în educație nu predau; cei mai mulți profesori nu învață și nu participă la cercetări (comparați această situație cu medicina, unde cei care o practică, doctorii, află despre cercetări atunci când se pregătesc și consultă ghiduri bazate pe exemple atunci când lucrează, chiar pot desfășura ei înșiși cercetări). Acest lucru nu se regăsește, totuși, peste tot. Cercetarea eficienței lecțiilor este parte integrantă a dezvoltării profesionale a profesorilor în țări precum Japonia și China, iar alte națiuni trebuie să învețe din această abordare.”