Nicoleta Amariei, președinta Asociației Sindicale Gheorghe Asachi Iași, către Ministerul Educației: Să nu-mi spuneți că n-o să avem colegi care rămân fără catedră, după aplicarea noilor planuri-cadru, că nu vă cred. Are vreun plan de reconversie profesională pe banii statului român și nu pe banii colegilor, într-un timp scurt ca noi să putem rămâne la catedră?

2.969 de vizualizări
Foto: Captură video TVR Iași
Profesoara Nicoleta Amariei, președinta Asociației Sindicale Gheorghe Asachi Iași, i-a întrebat pe reprezentanții ministerului Educației, dacă există un plan de reconversie profesională pe banii statului român pentru ca profesorii să nu rămână fără catedre, după aplicarea noilor planuri cadru. Ea s-a referit la faptul că potrivit proiectului, la liceu, elevii vor avea mai multe discipline în curriculum la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) decât există în prezent, iar profesorii trebuie să creeze aceste oferte de discipline. Secretarul de stat Bogdan Cristescu, prezent la dezbaterea privind proiectele de plan cadru de la Iași, nu a dat un răspuns clar:„În secunda în care se iese cu planurile-cadru pe masă se pune alături și nevoia de finanțare și se decide dacă țara aceasta merge în această direcție sau nu”.
  • Impactul noilor planuri-cadru asupra profesorilor, spunea Daniel David: Per ansamblu, pe sistem, numărul de norme nu scade, iar cei care sunt titulari, în principiu, nu vor fi afectați. Gabriel Vrînceanu: Abia de la clasele XI-XII să apară schimbări. Există posibilitatea de a face o recalificare, o formare care să-ți asigure un supliment de ore

Președinta Asociației Sindicale Gheorghe Asachi Iași, Nicoleta Amariei, i-a întrebat pe reprezentanții Ministerului Educației, legat de proiectul de planuri-cadru pentru liceu, dacă există un plan de reconversie profesională pentru cadrele didactice, dar „pe banii statului român și nu pe banii colegilor”, pentru ca profesorii „să poată rămâne la catedră”.

Nicoleta Amariei a adus acest subiect în discuție în contextul în care plaja mai extinsă de opționale din noile planuri-cadru, acel curriculum la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) va însemna că profesorii pot preda mai multe discipline. Vezi aici ce înseamnă CDEOȘ.

Redăm declarația președinta Asociației Sindicale Gheorghe Asachi Iași pe acest subiect

Vreau să vă mai spun un lucru, n-am auzit până acum decât (n. red discuții) la viitor. Finanțarea, dragii mei, eu sunt de acord cu reformă, sunt de acord că învățământul este în cădere liberă. Trebuie să frânăm un pic ca să ajungem unde am vrea noi, dar fără finanțare, fără resursă umană, fără resurse materiale, degeaba facem. Trebuie să recunoaștem lucrul acesta.

Resursa umană: Să nu-mi spuneți dumneavoastră că n-o să avem colegi care rămân fără catedră. Că nu vă cred și vă demonstrăm lucrul acesta. Nu pot să întocmesc o catedră cu opționale. 

Nu avem opționalele CDEOS azi, eu le zic generic opționale, și atunci pun întrebarea către Ministerul Educației: are vreun plan de reconversie profesională pe banii statului român și nu pe banii colegilor, pe banii statului român, într-un timp scurt ca noi să putem rămâne la catedră? N-am văzut nicăieri. Tot o să.. o să…, o să avem, o să putem. Eu am ajuns la o anumită experiență. În viitorul acesta nu mai am încredere pentru că marea majoritate până acum ne-au promis marea cu sarea și n-am să cred. Cu câteva granule de sare am rămas. De aceea vreau reconversie profesională, dar un plan, plan concret, dar atenție, legislații avem, dar nu pe banii colegilor, că ei n-au nicio vină. Da, ei au prins-o în sistem. Acum se schimbă, nicio problemă.

Noi ne adaptăm. Eu vin învățământul tehnologic, noi ne-am schimbat de 1000 de ori. Noi măcar avem avantajul că ne-am obișnuit și avem și o meserie unde dacă nu vreau să predau tehnologie, predau desen, Dacă nu vreau desen, predau nu știu ce, și așa mai departe. 

Infrastructura: Nu vă supărați cu școlile care sunt acum, și la cele teoretice și la cele tehnologice, cu infrastructura care este acum, această reformă va fi mai ușor implementată. Suntem plecați și noi acum, ca și dumneavoastră, prin toate țările Europei. Eu nu mai zic că la vin la tehnologic mă doare sufletul. Când am fost în Franța, am fost împreună în Austria, am fost în Germania, am văzut în Italia și am văzut școlile, atelierile, laboratoarele. Ziceai că e industrie. Când le-am povestit colegilor în România, m-au întrebat dacă am fost la vreo întreprindere. Nu, în atelierele școală am fost. Apoi, e foarte frumos că vrem să schimbăm specializări concrete la piața muncii. Dar vă întreb cu cine? Cu cine? Pentru că eu sunt în membru în consiliu consultativ la AJOFM. Deci știu piața muncii. Vreau să vă spun că așa-zis economia noastră lasă de dorit. Eu ce specializez? Ce specializez acum? Observați cum e la învățământul dual. Lucrurile sunt destul de grave. Din punctul meu de vedere, ideea este excepțională (n. red proiectul de planuri cadru), deci să nu mi-o luați nimeni de rău. Reformă trebuie, trebuie să ne adaptăm situației, dar să nu spunem că facem astăzi numai că dacă facem planurile va curge lapte și miere, nu va … , pentru că mai avem atâtea și atâtea lucruri de implementat. 

Eu din punctul meu de vedere al colegilor mei, că eu acum sunt exponentul lor, dacă e să-mi spun părerea mea personală, .. ar trebui exact cum a zis domnul ministru, și mi-a plăcut: haideți întâi să facem o implementare, o simulare, așa, o simulare, așa da, sunt de acord. Haideți să facem o simulare pe un grup, și atunci să vedem, corectăm. De ce să ne ducem peste toată țara odată ca să distrugem tot? Din punctul meu de vedere, pentru că nu puteți să-mi spuneți mie dacă n-ai conținuturi, n-ai manuale, n-ai infrastructură, n-ai bani, n-ai resursă umană. Îmi spuneți mie că va fi reforma frumoasă…

Răspunsul secretarului de stat Bogdan Cristescu:

Bogdan Cristescu, secretarul de stat în Ministerul Educației: Nevoia foarte clară de estimare a resurselor financiare este importantă, motiv pentru care s-a spus de la bun început și reîntăresc, în secunda în care se iese cu planurile-cadru pe masă se pune alături și nevoia de finanțare și se decide dacă țara aceasta merge în această direcție sau nu. Mai departe, apropo de dotări, pentru că din nou spuneți adevărul și trebuie să fim cu toții sinceri, prin PNRR, referitor la laboratoarele din VET, am avut aproape 900, din câte știu eu, se puteau depune proiecte pentru ele, nu s-au depus pentru vreo 600, de unde rezultă că noi ca minister nu ne facem treaba și trebuie să venim mult mai aproape de școală și să-i ajutăm să depună proiecte pentru acești bani și pentru aceste laboratoare. Vedeți, am luat-o la mine. Un lucru am învățat la minister, deși sunt în minister în bucățica asta de aruncat cu roșii doar de vreo 3 ani, știu sigur că toată vina e numai la noi, tot timpul și toată responsabilitatea”. 

Informații de context

Recent, ministrul Daniel David a spus că „m-aș bucura să gândim aceste planuri cadru nu prin constrângerile contabile și bugetare, să le gândim cum am vrea ca ei (elevii – n.red.) să fie buni specialiști, buni cetățeni, mulțumiți de propria viață, după aceea schimbăm și contabilitatea și cerem și finanțare”.

Impactul noilor planuri-cadru asupra profesorilor, spunea Daniel David: Per ansamblu, pe sistem, numărul de norme nu scade, iar cei care sunt titulari, în principiu, nu vor fi afectați / Gabriel Vrînceanu: Abia de la clasele XI-XII să apară schimbări. Există posibilitatea de a face o recalificare, o formare care să-ți asigure un supliment de ore

Gabriel Vrînceanu, șeful serviciului Curriculum din Ministerul Educației și Cercetării, a explicat pe 30 ianuarie 2025 despre noile planuri-cadru pentru liceu: Școala va avea o provocare de a găsi soluții pentru organizarea orelor cu elevi de la clase diferite. Implementarea CDEOȘ este obligatorie, se poate desfășura cu elevi din clase diferite și poate fi implementată modular – detalii aici.

Și profesoara Manuela Coțofan a spus la dezbaterea de la Iași despre opționalele din CDEOȘ în proiectele de planuri-cadru: Profesorii nu sunt designeri de curriculum, ne va trebui o formare serioasă. E nevoie de siguranță că orele nu se vor vacanta, altfel ajungem unde suntem acum.

Aceste planuri-cadru ar urma să fie „gata de implementat din septembrie 2026” pentru actualii elevi de clasa a VII-a care vor intra atunci în clasa a IX-a, potrivit Ministrului Educației și Cercetării.

Dezbaterile au loc în următoarele orașe:

  • București – 11 februarie 2025
  • Cluj-Napoca – 14 februarie 2025
  • Iași – 25 februarie 2025
  • Timișoara – 4 martie 2025
  • Dezbatere online – 6 martie 2025
Citește și:
Impactul noilor planuri-cadru asupra profesorilor. Daniel David: Per ansamblu, pe sistem, numărul de norme nu scade, iar cei care sunt titulari, în principiu, nu vor fi afectați / Gabriel Vrînceanu: Abia de la clasele XI-XII să apară schimbări. Există posibilitatea de a face o recalificare, o formare care să-ți asigure un supliment de ore
Ministrul Daniel David: Per sistem, numărul de norme didactice va crește după introducerea noilor planuri-cadru pentru liceu / Se va schimba finanțarea învățământului? „Da”, spune oficialul
Profesoara Manuela Coțofan, despre opționalele din CDEOȘ în proiectele de planuri-cadru: Profesorii nu sunt designeri de curriculum, ne va trebui o formare serioasă / E nevoie de siguranță că orele nu se vor vacanta, altfel ajungem unde suntem acum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Presiuni făcute de inspectorate școlare, în plină grevă generală a angajaților din Educație, ca școlile să facă plățile de vouchere de vacanță până miercuri, sub amenințarea că Ministerul ar bloca salariile în caz contrar – surse

Mai multe inspectorate școlare fac presiuni pe școli să facă plățile pentru voucherele de vacanță până miercuri, 31 mai, în contextul în care peste 170.000 de profesori și alte mii…
Vezi articolul

Ministrul Marcel Boloș, întrebat despre ce ar trebui să facă statul pentru a stopa traficul și consumul de droguri în școli: Să nu uităm că educația părintească este cea care duce în general la situații neplăcute

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a fost întrebat în briefingul de presă de miercuri, în calitate de reprezentant al Guvernului, ce ar trebui să facă statul pentru a…
Vezi articolul

Modificarea Legii educației, discutată la Ministerul Educației pentru a repara „anomaliile” create de bursele de merit pentru 30% dintre elevii fiecărei clase. Florian Lixandru: Am cerut o defalcare pe tranşe de medii să vedem până la ce medie practic s-a putut obţine bursă de merit

Ministerul Educaţiei a solicitat Inspectoratelor şcolare să transmită până luni situaţia pe fiecare categorie de bursă, iar pentru bursele de merit o defalcare pe tranşe de medii, urmând ca, după…
Vezi articolul

PNL se mândrește cu un eveniment politic într-un colegiu național din Hunedoara, mascat sub aparența unui turneu sportiv și “aprobat” de conducerea liceului, deși activitățile politice în școli sunt interzise prin lege

Colegiul Național Iancu de Hunedoara din municipiul Hunedoara a fost folosit, la începutul acestei luni, de Partidul Național Liberal, prin mișcarea sa de tineret, pentru propagandă de partid, deși legislația…
Vezi articolul

World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul României vor rămâne aici pe termen mediu și lung. Mihaela Nabăr: Vin tot mai mulți ucraineni care vor să rămână. Asta, pentru că n-au rude, cunoștințe sau resurse financiare pentru a ajunge în alte state

World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul țării noastre vor rămâne aici pe termen mediu și lung. Organizația anunță într-un comunicat de presă că anticipează…
Vezi articolul