Nicușor Dan: Sunt de acord cu ministrul educației că rata de analfabetism funcțional e problemă de securitate națională / Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Trebuie să stimulăm cu bani profesioniștii să se ducă în zona rurală și în orașele mici

1.946 de vizualizări
Foto: ID 319027781 © LCVA | Dreamstime.com
Candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan a declarat în cadrul dezbaterii televizate transmise de Digi 24 luni seara că „nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă“. La dezbatere au fost invitați ambii candidați, deci și George Simion, dar numai Nicușor Dan s-a prezentat.

„Sunt de acord cu ministrul educației că rata de analfabetism funcțional e problemă de securitate națională. Și analfabetism funcțional înseamnă incapacitatea de a te descurca într-o lume complexă, care are componente financiare, care are componente de informație, componente culturale”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat în cât cât timp ar putea spera profesorii debutanți la un trai mai bun, Nicușor Dan a răspuns: „Nu am liniile de buget, nu am interiorizat liniile bugetului național ca să spun de unde putem să ducem bani unde. Ce pot să dau ca răspuns generic este că economia românească se poate insănătoși pe absorbție de fonduri, pe colectare de taxe, inclusiv pe atacarea marii evaziuni, pe reducerea de cheltuieli inutile”.

„Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Cât de mult ele vor putea să crească nu e o chestiune la care vreau să mă angajez acum. Vreau sa crească”, a continuat candidatul independent la prezidențiale.

Acesta a susținut că, „din păcate, sistemul de educație nu este adaptat la lumea pe care noi o trăim. Competențele pe care sistemul nostru de educație le dă copiilor sunt competențe de a reproduce niște informații și nu reușim încă de la o vârstă fragedă să îi învățăm pe copii să facă conexiuni logice între diferite informații și să descopere lucrurile cu capul lor. Pentru ca noi să corectăm acest fenomen, trebuie să ne uităm la programă, să punem copiii nu doar să reproducă, ci și să rezolve probleme în timp real, pe de altă parte să formăm și profesorii să schimbe modul de abordare”. 

Dan a declarat că „este o diferență de calitate, statistic vorbind, între educația în marile orașe și educația din zona rurală și trebuie să stimulăm cu bani profesioniștii să se ducă în zona rurală și orașele mici”. 

Alte declarații pe tema educației din cadrul dezbaterii de luni seară:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Camelia Pricopie, fostă chimistă la o unitate SRI, actuală angajată la BNR, votată în comisii de PSD și PNL ca vicepreședinte al Autorității de Audit din Curtea de Conturi – marți are loc votul în plen. Este soția lui Remus Pricopie, propus de PSD premier în 2020

Secretarul general al Senatului a transmis vineri președintelui comisiei parlamentare pentru buget candidaturile depuse de Camelia Pricopie și Cătălin Ghinăraru pentru postul de vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul…
Vezi articolul

Orele suplimentare pentru profesori se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acestora. Dacă nu este posibilă compensarea în cele 90 de zile, orele suplimentare se vor plăti cu un spor aplicat la salariul de bază, potrivit contractului colectiv de muncă

Profesorii și angajații din școli și grădinițe pot fi solicitaţi să presteze ore suplimentare numai cu acordul lor, după cum prevede contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ.…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor: Colegii nu sunt de acord cu oferta Guvernului. Guvernul poate veni cu rectificare bugetară. Negocierea doar de dragul negocierii, repetând aceleași propuneri și venind cu aceleași idei, nu va rezolva situația din Educație

„Greva continuă – este decizia tranșantă a colegilor noștri din unitățile de învățământ preuniversitar, iar vineri va avea loc un nou marș de protest în Capitală. Vom pleca din Piața…
Vezi articolul