Nivelul mării va crește brusc până în 2050, potrivit unui raport al unor agenții americane, printre care și NASA

689 de vizualizări
Marea Neagră / Foto: Adrian Stănică – GeoEcoMar
În următorii 30 de ani, nivelul mării ar putea să crească la fel de mult ca pe durata întregului secol trecut, indică un raport al unor agenții americane, la realizarea căruia au participat inclusiv NASA și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA), relatează dpa, conform Agerpres.

Potrivit raportului, publicat marţi, nivelul mării de-a lungul coastelor Statelor Unite ar urma să crească cu 25 centimetri până la 30 de centimetri în medie peste nivelurile de astăzi, până în 2050.

„Acest raport susţine studiile anterioare şi confirmă ceea ce ştim de mult timp: nivelul mării continuă să crească într-un ritm alarmant, punând în pericol comunităţile din întreaga lume”, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson.

„Ştiinţa este incontestabilă şi este necesară o acţiune urgentă pentru a atenua o criză climatică în curs de desfăşurare”, a avertizat el.

Potrivit raportului, creşterea nivelului mării „va crea o profundă schimbare în ceea ce priveşte inundaţiile produse în zona de coastă, care vor înainta pe distanţe mai mari în interiorul continentului”.

„Până în 2050, se preconizează că vor surveni inundaţii ‘moderate’ (de obicei dăunătoare), de peste 10 ori mai des decât în prezent şi ele se pot intensifica din cauza factorilor locali”, se arată în raport, mai transmite Agerpres.

Documentul, intitulat Scenarii globale şi regionale de creştere a nivelului mării pentru Statele Unite, reprezintă o actualizare a unui raport din 2017 şi „oferă pentru prima dată proiecţii pe termen scurt pentru următorii 30 de ani”, potrivit unui comunicat al NASA.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Despărțirea de colegii din clasele primare, din cauza limitării la 29 a numărului de copii în clasa a V-a, provoacă „probleme mari” și „posibile riscuri de traumatizare a unor copii încă mici”, spune ministrul Educației: Fiecare director trebuie să găsească soluții

Ministrul Educației a vorbit despre „probleme mari, la clasa a V-a mai ales din perspectiva, să spunem, a posibilelor riscuri de traumatizare a unor copii încă mici prin schimbările de…
Vezi articolul

Criza profesorilor din România „mai ales la materiile STEM” nu poate fi rezolvată doar cu măriri de salarii, burse și alte beneficii, susține ministrul educației, Ligia Deca, la ONU: „Ar trebui să avem încredere și în ei să conceapă împreună cu noi sistemul de educație transformat” / Tot Deca a eliminat examenul la „Științe” introdus prin Legea Miclea-Funeriu în Evaluarea Națională

Ministrul Educației a participat joi, 11 iulie, la Evenimentul special ONU pe tema transformării educației, organizat la New York. Aceasta a subliniat faptul că România se confruntă cu un deficit…
Vezi articolul