„No brain, no future”. Mesajul unei profesoare participante la protest, pentru elevii ei: Sper că ai noștri copii vor realiza că trebuie să lupte pentru drepturile lor, eu lupt în primul rând pentru ei

[jp_post_view]
Sursa: Edupedu.ro
„Le-am spus elevilor în primul rând că lupt pentru fiul meu și pentru ei. Mă gândesc la viitor, că deja, în cazul meu, care mi-am ales cariera aceasta, nu știu ce aș putea să mai fac”. Așa spune, pentru Edupedu.ro, o profesoară participantă la protestul de joi al profesorilor. Profesoara de la Școala Stejnicu din Prahova, având o experiență de 20 de ani în învățământ, afișează la manifestație mesajul „No brain. No future!”.

Ea a spus că, în primul rând, speră că astfel și copiii de acum „vor realiza că trebuie să lupte, în viitor, pentru drepturile lor și să nu se lase, orice ar fi”.

Profesoară: „Eu folosesc acest slogan la limba engleză, de comun acord l-am creat împreună cu elevii. Este pentru viitor, pentru prezent, pentru ei, cei care ne guvernează, pentru fiul meu și pentru elevii mei. 

Rep.: De cât timp sunteți profesoară?

Profesoară: De 20 de ani.

Rep.: Cum vi-i doriți pe următorii?

Profesoară: Sper că se deșteaptă oamenii. Sper că ai noștri copii vor realiza că trebuie să lupte, în viitor, pentru drepturile lor și să nu se lase, orice ar fi.

Rep.: Ce le-ați explicat copiilor că trebuie să protestați și pentru ei?

Profesoară: Le-am spus în primul rând că lupt pentru fiul meu și pentru ei. Mă gândesc la viitor, că deja, în cazul meu, care mi-am ales cariera aceasta, nu știu ce aș putea să mai fac. 

Căutăm soluții, e o luptă zilnică cu noi înșine și încercăm să le insuflăm și copiilor.”

Citește și:
LIVE VIDEO FOTO Mitingul de proporții al profesorilor, din Piața Victoriei, a adunat deja peste 15.000 de protestatari / Manifestanții au plecat în marș pe Calea Victoriei / “Școala de azi este România de mâine” / “Învățământul te-a făcut om mare”, printre mesajele profesorilor
Mesaj pentru președintele Iohannis, la protestul profesorilor în București: “Scham! (Rușine!)” / Atitudine “rușinoasă și lipsită de demnitate și respect” față de profesori și față de viitorul copiilor
Profesoara Carmen Iohannis, care nu face grevă, cataloghează protestul colegilor săi drept „eveniment politic”. Soția lui Iohannis a ieșit cu elevii în fața Colegiului Brukenthal pentru a face o poză cu președinții Germaniei și României: „Nu am venit aici să discutăm evenimente politice”
Președinții Iohannis și Steinmeier vizitează Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, unde Iohannis are blocat un post de profesor din anul 2000 / În plină grevă a profesorilor, copiii au fost aduși de acasă special pentru eveniment
FOTO VIDEO Elevi și copii au venit la protest pentru a-și susține profesorii, iar mai mulți copii au ieșit din parcuri, pe Calea Victoriei, să îi salute pe profesorii plecați în marș: Elevii sunt cu voi!” / „Vrem majorări!” / „Luptăm pentru dreptate”
Câțiva profesori protestează în Sibiu, în timp ce familia Iohannis se pregătește să viziteze Colegiul Brukenthal / Pe tricoul unui protestatar scrie ”Nu vă vedem din Sibiu”, cu aluzie la absența protestatarilor de altădată
Mărturiile profesorilor de la protestul din fața Guvernului: „Situația învățământului a degenerat, nu este doar despre bani” / „Sunt aici pentru a-mi putea privi elevii în ochi și atunci când le vorbesc despre 1 decembrie, despre eroi naționali, când le predau orele de istorie, să simtă pasiunea și că eu nu aduc doar vorbe goale”
BREAKING Sindicatele din Educație refuză oferta Guvernului: Acțiunea de protest va continua, anunță liderul sindical Marius Nistor / Hăncescu: Guvernul trebuie să răspundă în fața elevilor și părinților pentru ceea ce urmează
Gest sfidător al Guvernului Ciucă. Dan Cărbunaru a prezentat astăzi aceeași ofertă de aseară, în timp ce mii de profesori protestau în stradă, respingând-o: Salariile profesorilor vor crește doar când este definitivată legea salarizării


2 comments
  1. au dreptate pe drk nu scoală îți dă inteligenta cei care au creat civilizațiile nu au avut scoală că nu există scoală in vremea aia și educația se face de acasă școală te pregătește să fi un amarat de angajat un Nr oarecare într-o statistica de oi obediente și oricum viitorul e sumbru

  2. Au dreptate aceasti profesoari care isi cer drepturile,și ei sunt tot oameni asa cum au obligații asa au și drepturi.
    Politicienii noștri sunt îmbuibați cu fel și fel de beneficii cu fel și fel de drepturi ne ia cu 1000 de mâini și nu ne dau nimic. Vor sclavie peste tot și ei sa o ducă bine merci pe spatele nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anca Vasiliu, cercetătoare premiată de Academia Franceză pentru Filosofie în 2022: A face doctorat în Franța este un lux / În momentul în care îl începi, știi că ai în fața ta cel puțin 10 ani de muncă / Dacă plagiezi, ești exclus și nu te mai poți prezenta niciodată cu o lucrare

A face un doctorat în Franța „este un lux” și presupune înainte de toate „un concurs extrem de dificil” pentru accesul la o bursă sau un contract doctoral, spune în…
Vezi articolul

Sindicatele FSLI reacționează față de transferul profesorilor itineranți și de sprijin, de la 1 ianuarie, către CJRAE / Cinci etape propuse de sindicaliști Ministerului Educației, pentru ca activitatea cadrelor didactice să nu fie bulversată

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a reacționat în urma publicării noului regulament de funcționare a Centrelor de resurse și asistență educațională CJRAE/CMBRAE. Conform regulamentului, profesorii de sprijin ar trebui…
Vezi articolul

UPDATE Moțiunea USR împotriva ministrului de Interne, respinsă miercuri în Camera Deputaților/ Bode: ”Nişte analfabeţi funcţionali încearcă mă denigreze, mă răstignesc în piaţa publică”

Camera Deputaţilor urmează să dea, miercuri, votul asupra moţiunii simple împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de USR şi care a fost dezbătută luni în plen, transmite Agerpres.ro, preluat…
Vezi articolul

DOCUMENT Tarifele de autorizare, acreditare și evaluare externă periodică aplicate de ARACIP, agenția din subordinea Ministerului Educației, au crescut cu 68%, de luna aceasta. Taxele sunt aceleași pentru școlile de stat și private

Noile tarife practicate de agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele din România, ARACIP, valabile de la 1 ianuarie a.c., sunt cu 68,5% mai mari decât cele valabile până…
Vezi articolul