Noaptea Cercetătorilor ReCoN-nect 2021, vineri, la Antipa. Vor fi deschise porțile laboratoarelor de cercetare

420 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Noaptea Cercetătorilor
Pasionații de ştiinţă pot participa la Noaptea Cercetătorilor ReCoN-nect 2021, unde Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îşi deschide şi în acest an porţile laboratoarelor de cercetare, vineri, între orele 17 şi 21, potrivit Agerpres.

„ReCoN-nect – The Green Deal: Research communications to CommuNities” face parte din seria Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021 și își propune în acest an să vă explice cum cercetarea și societatea din România contribuie la efortul global de transformare a lumii, în vederea diminuării impactului produs de poluare asupra schimbărilor climatice”, potrivit unui comunicat al Muzeului Antipa.

  • Participarea la Noaptea Cercetătorilor este gratuită. Vizitatorii trebuie să respecte pe toată durata evenimentului regulile de prevenție sanitară.

Între orele 18:30 și 21:00, Muzeul va deveni laboratorul tuturor. Vor fi mese la care specialiștii își vor etala microscoape, colecții, planșe și vor sta de vorbă cu vizitatorii, după cum se arată în comunicat.

Ziua de vineri, 24 septembrie 2021, va avea un program special de vizitare, muzeul fiind deschis între orele 10:00 și 15:00 (ultimul vizitator va intra la ora 14:00), iar activitățile dedicate Nopții Cercetătorilor ReCoN-nect 2021 se vor desfășura în intervalul 17:00 – 21:00 (ultimul vizitator va intra la ora 20:00).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Metacompetențele pot fi formate și evaluate la școală, spune profesorul Mircea Miclea: Adesea în viață au succes oameni care nu au avut neapărat mult succes la școală. Știți de ce? Pentru că pot să identifice problemele, nu doar să rezolve problemele date

Profesorul universitar de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Mircea Miclea, spune că cele patru metacompetențe pe care le-a identificat pe baza unor studii ar putea fi…
Vezi articolul

Cîțu, despre redeschiderea școlilor: Încurajator este faptul că mulți angajați din învățământ și-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare – 193.573, din care 117.245 sunt programați pentru vaccinare și 27.033 s-au vaccinat deja

Încurajator este faptul că mulți angajați din învățământ și-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare, susține premierul Florin Cîțu într-un mesaj publicat pe Facebook. Șeful Executivului prezintă cea mai recentă statistică potrivit…
Vezi articolul
Ordinul privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie

Consiliul Elevilor: Guvernul să elaboreze și să aprobe urgent normele reglementării transportului elevilor, altfel, în perioada următoare vom fi martorii unei creșteri semnificative a abandonului școlar

Consiliul Național al Elevilor solicită Guvernului elaborarea și aprobarea, în regim de urgență, a normelor legale necesare reglementării transportului elevilor. „În caz contrar, în perioada următoare, vom fi martorii unei…
Vezi articolul

Rata de vaccinare este mult mai mare în școlile din Cluj cu predare în limba maghiară, decât cele în limba română – presa locală / Agenția ungară MTI: conștiința responsabilității este mai dezvoltată

În școlile din județul Cluj, jumătate dintre cadrele didactice sunt vaccinate împotriva noului coronavirus, dar există o variație foarte mare între unitățile de învățământ: în cazul unora, rata de vaccinare…
Vezi articolul

Școlile au de trimis către inspectorat proiectul planului de școlarizare pentru 2025-2026 până pe 30 ianuarie, în format tipărit/ Etapele și documentele necesare pentru rapoartele finale – adresă ISJ Ilfov

Școlile vor încărca datele din proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 în aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) și vor tipări rapoartele pentru fiecare…
Vezi articolul