Noi mesaje de ameninţare primite de unităţi şcolare şi medicale, în toată țara / Anchete în Caraş-Severin, Galaţi, Hunedoara şi Teleorman / Nu există până acum indicii care să confirme că amenințarea e reală

705 vizualizări
Foto: Nikolay Tsuguliev | Dreamstime.com
Un mesaj de ameninţare a fost primit pe adresa oficială de e-mail a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi pe adresele unor şcoli. De asemenea, s-au primit mesaje de amininţare în judeţul Galaţi, fiind vizate şcoli şi o unitate medicală. Poliţiştii au deschis anchete. Poliţia Română anunţă că ameninţările continuă, fiind primite mesaje marţi şi miercuri, transmite News.ro, preluat de G4Media.ro. Astfel de mesaje au ajuns și în Teleorman și Hunedoara, precizează inspectoratele județene de poliție.

Atât ieri, 23 septembrie, cât şi astăzi, 24 septembrie, Poliţia Română a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituţii au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj de ameninţare. Structurile competente desfăşoară verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situaţiei”, anunţă, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliţie, în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală.

Citește mai mult pe G4Media.ro
Citește și:
Ministrul Daniel David, despre amenințările primite la mai multe școli din București: Aș vrea un grad mai mare de vigilență în școli privind regulile de ordine interioară – cine intră și cât timp stă în școală – până primim și concluzia finală a anchetei poliției / Copiii trebuie să vină la școală. Nu avem de ce să suspendăm cursurile pentru că n-am primit recomandare din partea Poliției
Școli și spitale din București au primit mesaje de amenințate pe adresele oficiale de e-mail. Verificările Poliției, în coordonare cu SRI, au arătat că „nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală”

Foto: Nikolay Tsuguliev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ciolacu: Vom veni cu salarii mai mari la profesori ca să atragem lume mult mai bine instruită pentru educația copiilor noștri / Vom depăși pentru prima oară, cu un buget direct, cu 4 în față la Educație, cu cheltuieli indirecte prin administrația locală cred că ajungem cu execuția la sfârșitul anului în jur de 6%

Bugetul Ministerului Educației va fi „cu 4 în față“, spune premierul Marcel Ciolacu. Acesta a declarat la un eveniment organizat de Antena3, luni, că în opinia sa „cred că ajungem…
Vezi articolul

Filosoful Mihai Șora, despre prezența și discursul oamenilor politici la festivitățile școlare: Politicianul nu poate călca în incinta școlii decât în calitate de părinte, însoțindu-și copilul, fără sloganuri și „fraze sforăitoare”

Oamenii politici nu au ce căuta la festivitățile de deschidere a anilor școlari, să-și „facă campanie electorală”, să „bombeze pieptul” și să „blocheze microfonul”, scrie, într-o postare pe Facebook, filosoful…
Vezi articolul

UPDATE BAC 2025. Proba la alegere a profilului și specializării s-a încheiat la ora 12. În timpul examenului, candidații nu au voie să comunice prin nicio modalitate cu exteriorul sau să aibă asupra lor notițe, dicționare ori alte feluri de materiale / Lista disciplinelor

Vineri, 13 iunie, absolvenții de liceu susțin proba la alegere a profilului și specializării, din cadrul examenului de Bacalaureat 2025. Potrivit regulilor anunțate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), candidații trebuie să ajungă…
Vezi articolul

Șirul conflictelor din Guvern cu ministrul Vlad Voiculescu protagonist, în două luni și jumătate de mandat: tensiuni cu Valeriu Gheorghiță de la început, divergențe cu Cîmpeanu pentru regulile din școli, replici dure cu premierul Cîțu

În două luni și jumătate de când a preluat mandatul, ministrul Vlad Voiculescu a avut mai multe conflicte în cadrul Guvernului, iar majoritatea s-au derulat în spațiul public. Cele mai…
Vezi articolul